Soare şi roci

Africa

Deşertul gustă galben în gura mea
ierburi amare într-o vale strâmtă
ape subterane aşteaptă sub roci
ploaia ce va cădea peste 5 ani
la sud de cataracte

Iar noaptea: ocean albastru-negru
umplut cu sunete de nispuri mişcătoare
Cicade plutind prin aer
ca o respiraţie grea, un cânt cu gust de cenuşe
vibrează printre dinţii albi
un semn lăsat de vânt.

Undeva licăreşte Steaua Sudului
stau pe spate şi
ascult fascinat
bufniţa deşertului
în singurătatea ei
vârtej de vise uscate.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Grauenfels din Etnii, Naivul si Profanul (2018)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea, frumoasă floare

Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Fruntea în stele şi-n soare.

Ai gura dulce izvor
Din adâncul munţilor,
Sub veşnicul tricolor,
Simbol sfânt pentru popor.

Nu laşi viaţa pusă-n sponci,
Scoţi rubinele din scoici,
Te întreci cu mii de doici
Ca să faci statui din roci.

Floarea mea, floare cu rouă,
Să-mpărţim viaţa-n două,
S-o lăsăm curată vouă,
Urmaşilor sub stea nouă...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci şi, drepţi cum brazii din pădure
Şi nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Şi norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toţi egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânţaţi,
Să ne hrănim de aceeaşi pâine şi, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învăţăm lăsaţi
De ambiţii, toporaşi să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munţi de agripăm să fim semeţi, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Şi, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiţi, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Gheţari, rămânem mulţi o viaţă, nu ştim că şi gheţarii plâng
Şi se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viaţă, colorând ocheane...
Suntem orbiţi de astrul zilei şi nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, îşi flutură cosiţe în spaţii
Şi sori giganţi nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitaţii?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

***

La-nceput a fost cuvântul...
Ce e viaţa?; Ce-i Pământul?

Prima-i o iluzie,
Plină de confuzie...

De multe fiinţe trăită,
Ani la rând, dar mărginită.

De oriunde ar fi venită,
Viaţa e nepreţuită...

Cealaltă-i rocă tare,
Planeta-treia de la Soare...

În perspectivă de-am privi,
Ce ne-ar aştepta, am şti?!

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este Istorie

Unde-ţi sunt monumentele, bătăliile tale, martirii?
Unde ţi-e memoria tribală? Domnilor,
într-o criptă străveche. Marea. Marea
le-a închis pe toate. Marea este Istorie.

La începuturi, aburi uleioşi se înălţau,
greoi ca haosul;
apoi, ca o luminiţă la capătul unui tunel,

a apărut felinarul unei corăbii –
şi aceasta a fost Geneza.
Apoi, au fost norii de ţipete,
rahatul, geamătul:

Exodul.
Oase lângă oase sudate de corali,
mozaicuri
cimentate de binecuvântarea umbrei rechinului,

acela a fost Chivotul Legii.

[...] Citeşte tot

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă,
Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă.
Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecţie terestră
'n suspans straniu, disperând o Lună... să reaprindă.

O şansă-i că-s ş-alţi mii de sori, ce scânteiază
Să-i ţină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheţ năprasnic; neagră, în noapte trează...
O rocă prăfuită-n pierderea de dor nestăvilit, nestins.

Mă-ntreb pe neaşteptate-n gând, sinistru;
De s-ar opri mişcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puţin, un fir de timp... pierdut registru
De glob, uitând de sine... Am fi Icari zburând în umbră!

M-agăţ cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Şi nu-mi revin, că bula-s eu, încontopit pe-o rocă
Şi sunt şi-aici, în noaptea începândă şi sus-pus pe Lună
Ce priveam; pe cratere-i grisate, cu gropiţe-n cocă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Mă-nchin la frumuseţea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătraţi, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.

Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără şefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Şi albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...

Dulceaţa-i din salivele d-infime gâze
Şi far din licurici e, se arzând de amor
Şi chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.

Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare şi nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoşi sau pinii,
Nu-s ţambre şlefuite... Alb, e-omăt pe culme.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumana

Eu nu o să mai ajung nicicând, nicicând acasă!
Câmpuri verzi din Anglia sclipind sub ploaia deasă
Desfăşuraţi-vă larg păşunile cu margarete,
Forturile cu licheni, iedera urcând pe perete,
Până-n dimineaţa mea de-aici – o, râuri curgând, adânci
Şi line, şi limpezi pe şesul meu de joacă de atunci,
Păstraţi-mi în cupele regeşti întreaga-vă iubire,
Şi – gărzile de la ţărmul sudic vin în amintire
Cu parfum de vechi prieteni – păstraţi ultimele versuri
Ale legendei pentru mine, o, pini care demult pe şesuri,
Copil fiind, mi le-îngânaţi, când vântul în crengi cerea-alinare,
Iar eu ascultam privind orizonturi de dincolo de mare.

Pini trădători, aţi cântat tot ce viaţa-a dovedit că-i fals
În cele mai false basme dintre basme.
De peste zări, pământul a trimis semn din ce-a rămas
Din fostă muzică-a pădurii native de acasă,
În vreme ce din pulberile mării, din zvonuri şi miasme,
Umbre şi spectre-ale amiezii, din spume de mătasă
Călătorind pe vânturile verii – străvezii fantasme –

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!