Poezii despre alb și glezne, pagina 2
De ce te bucuri
Se cern din cer roiuri de fluturi
Zăpada-ți trece peste glezne
Te-aș întreba de ce te bucuri
Trecând prin albele troiene?
Ninge cu puf de păpădie
Suflat din cer de copii îngeri
Și vântul obrazu-ți mângâie
Te-aș întreba de ce te bucuri?
Pământul poartă albe straie
Copacii se gândesc la muguri
Eu stau la focul din odaie
Și mă întreb de ce te bucuri?
De ce ce porți roșu mă întreb
În albul ăsta nelumesc
Prezența ta întreag-o sorb
De ce te bucuri, e firesc?
[...] Citește tot
poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Spectacolul poeziei
citesc, iubiți spectatori, o mie de lucruri deocheate
pentru a vă determina să mă ascultați
citesc vorbele de la un capăt
și de la celălalt
și de la mijloc
arătându-le buricul
pun în plasa de păianjen a cerului
ființa mea la vedere
albă, zgomotoasă
și plină de păcate
pentru a vă determina să mă priviți
cânt o mie de cântece fără perdea
pentru a vă trezi interesul hohotit
și iată, ca Solomon,
acum vă spun:
citiți cântarea cântecelor mele adevărate
citiți ochii mei
întotdeauna înlăcrimați,
[...] Citește tot
poezie de Lucian Avramescu din Bună seara, iubito (1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea nuferilor
Și m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Și nuferi galbeni intră pe fereastră.
Și îmi șoptesc, așa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori și nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund și-n taină, poate,
În scâncetele albe mor cuvinte
Neînțelese. Doar în gând se-așază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpletește și rimează.
Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferința mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
cadre
stelele sunt din
os, galaxii schelet
luna-i rotula unui arhanghel
văd cu dinții
mi-e teamă că nu-i de ajuns
privesc glezna
cadrele se suprapun
sunt, deci, și eu din os făină cosmică
..
munți goi
aici uneori un petic alb
zăpezi sărace și vânt bătrân
pe unul din piscuri am ajuns, nu
pe cel mai înalt
mi-am pus deoparte cartilagii
în perspectiva altei vieți ecoul:
«și dacă-i abisul și nu-i ce crezi?!»
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omida
în căutare de duzi traversează
venele umflate-n căldură ale mâinii ce scrie
o poezie un om
cu vermorelul se ridică pe vârfuri se-ntinde
cum ar juca badminton cu larve păroase
albul de zinc și cleiul
de oase ce prepară o pânză înfășurată în jurul
frunților vaporoase
din iulie în septembrie, peste vara
cu pretenții de-amantă ecologistă, pot să
rămână să întărească
să cimenteze la cald drumul nostru încrucișat
cu jocuri de gleznă multiple
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Horus
Clintea Kneph, zeu-n tremur, intregul univers
Din patu-i, Isis, mama, severa ei faptura
Spre cruntul sot si-o-ntoarse facand un gest de ura,
Si-un foc stravechi se-aprinse in ochiu-i verde sters.
"Priviti-l, zise, moare acest batran pervers,
Nu-i chiciura pe lume sa n-o fi strans in gura,
Legati-i glezna, stringeti chiorasa-i uitatura,
Zeu de vulcani, e rege pe-al iernilor alb mers!"
"Demult trecu acvila, un spirit nou m-asteapta,
In rochia Cybelei, eu pentru el stau dreapta...
E mult-iubitul fiu al lui Hermes si Osiris!"
Zeita-n scoica-i de-aur plecase de pe mal,
Marea-ntorcea doar chipul cel adorat din val,
si suradeau pe ceruri esarfele lui Iris.
poezie clasică de Gerard de Nerval din Antologie din poezia universală
Adăugat de ralu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreme după Mateiu
Din vară rămas-a lumina unei halte
Mateiu, în cupeul de Orient Expres,
Spre nobilimile din alte landuri
Heraldice îndemnuri îi dau ghes
Covoare măturate de rochii mătăsoase
Iubiri și intrigi... Amantlâc se coase,
Sub falduri ascunzând nestinse lave...
Ce zvârcolire-a gleznei la dame sfioase!
Fac reverențe largi Mateiului, Veneții,
"Cave. Age. Tace.", blazon fără pereche
În marmuri de Carrara albe teribile inserții,
Închinăciuni la craii de la Curtea-Veche!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Emil Niculescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
cuprind focul, privirea ta,
obrajii emoției cu fulgi de zăpadă,
nu găsesc punctul cu virgula pusă,
suspans, rămâne un punct de vedere,
o lacrimă bună ori
pentru zâmbetul ăsta zăpăcit
întâmpin întâmplări umflate cu fum,
mă-nșel, mă-ntorc, mă las în cuvânt,
ard toată lumina, trosnesc din glezna
răbdării, mă strâng, ating rădăcini,
cenușa nopților albe...
mă binecuvântezi în a fi,
înger încolțit în golul unui infinit roșu,
de umbrele cu scai sângerează tăcerea.
poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mă arde poezia la picioare
se cere a-mi intra în gleznă
e-același fagure cum sărutare
ce-mi risipea ieri-ul din beznă
a iulie stau teii drepți se strânge
în iris vară dă pe-afară
soarele în mine se împinge
simt că mă ninge tu a flori de primăvară
mă arde poezia la picioare
aripile îi sunt demult
prin val de puls însângerare
tic tac în ochiul meu cărunt
nu-i vinovat de mine cerul sus
eu praf atins de fără vină
eroare-ntre pilaștri de lumină pus
alb pe cămașa lui Isus!
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri albe
printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria își acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriași
imagini împrăștiate în spațiu
plutesc într-o relativă abandonare
refuz depărtarea și reinventez o așteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină
răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deșertică
migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi
copacii nu știu nimic
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și glezne, adresa este: