Poezii despre alb și roci, pagina 2
Inimă... sau... Suflet
O minge de oinist purtăm,
De roșu vânăt, striuri albe.
Cu ea decidem, de cântăm...
Și facem bile negre... albe.
Se umflă și se lasă moale,
Ca s-o simțim, că o avem.
Pornește singură și moare;
Cheie nu-i dăm, căci nu putem.
Ea, îți face rozul din obraji,
Culori de iris, le pictează...
Ne frânge-n dragoste, spre dragi;
Făr' să se vaite... nu oftează.
Aleargă, zile, ani, cu tine,
Să nu te lase, fără sânge.
Câștigă... cupe! Pierzi... revine!
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plânge.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața poeziei
Am călătorit în abisul timpului!
Am urcat și am coborât munți.
Și-am parcurs troieni de timp
Cu lacrimi și surâsuri ale singurătății!
Am strigat plângând
Doar în crăpătura seacă a pământului,
Să fiu sigur ca nu mă aude nimeni...
Doar seceta sufletului meu.
Disperarea și plictiseala ce au venit și au trecut,
Călătorind prin anii mei,
Au înțeles cum stau de fapt lucrurile...
Am depășit zile egale ale singurătății în doi,
Prizonieri în pacea de acasă,
Zile egale, fără gust, insipide, fără culoare, ascunse
Între suferința și bucuria cea dorită!
Zile întunecoase și nopți albe,
Furtuni în zile însorite dar și clipe dezolante,
Pline de aglomerație, înr-un vid al zilelor, goale...
Acum că tu ai apărut în viața mea,
Vroiam să nu te las să pleci,
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura
Mă-nchin la frumusețea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătrați, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.
Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără șefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Și albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...
Dulceața-i din salivele d-infime gâze
Și far din licurici e, se arzând de amor
Și chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.
Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare și nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoși sau pinii,
Nu-s țambre șlefuite... Alb, e-omăt pe culme.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea este Istorie
Unde-ți sunt monumentele, bătăliile tale, martirii?
Unde ți-e memoria tribală? Domnilor,
într-o criptă străveche. Marea. Marea
le-a închis pe toate. Marea este Istorie.
La începuturi, aburi uleioși se înălțau,
greoi ca haosul;
apoi, ca o luminiță la capătul unui tunel,
a apărut felinarul unei corăbii
și aceasta a fost Geneza.
Apoi, au fost norii de țipete,
rahatul, geamătul:
Exodul.
Oase lângă oase sudate de corali,
mozaicuri
cimentate de binecuvântarea umbrei rechinului,
acela a fost Chivotul Legii.
[...] Citește tot
poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Brumana
Eu nu o să mai ajung nicicând, nicicând acasă!
Câmpuri verzi din Anglia sclipind sub ploaia deasă
Desfășurați-vă larg pășunile cu margarete,
Forturile cu licheni, iedera urcând pe perete,
Până-n dimineața mea de-aici o, râuri curgând, adânci
Și line, și limpezi pe șesul meu de joacă de atunci,
Păstrați-mi în cupele regești întreaga-vă iubire,
Și gărzile de la țărmul sudic vin în amintire
Cu parfum de vechi prieteni păstrați ultimele versuri
Ale legendei pentru mine, o, pini care demult pe șesuri,
Copil fiind, mi le-îngânați, când vântul în crengi cerea-alinare,
Iar eu ascultam privind orizonturi de dincolo de mare.
Pini trădători, ați cântat tot ce viața-a dovedit că-i fals
În cele mai false basme dintre basme.
De peste zări, pământul a trimis semn din ce-a rămas
Din fostă muzică-a pădurii native de acasă,
În vreme ce din pulberile mării, din zvonuri și miasme,
Umbre și spectre-ale amiezii, din spume de mătasă
Călătorind pe vânturile verii străvezii fantasme
[...] Citește tot
poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viscol
Ghețari topiți, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să înghețe în alți ghețari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în țepi, de rocă, tari.
Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâșii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitație
Și-o duce vâjâind, nebună, fără a ști
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberație.
Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-și urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăișuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.
Alergă praf de gheață, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind și oase dure...
E iarna ce-și vrea alb... cristalele ei, mirii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și roci, adresa este: