Poezii despre anotimpuri și lumină, pagina 2
Baladele celor patru anotimpuri - Primăvara
Frumoasa Lo Fo din ținutul de vest
Culege frunze de dud pe malul apei.
Mâna ei albă se întinde peste ramurile verzi;
Lumina aurie a soarelui învăluie rochia-i roză.
"Viermii mei de mătase sunt flămânzi, nu pot întârzia.
Nu mai ține la pas telegarii trăsurii, te rog."
poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țurțuri de gheață
În sufletul meu e iarnă mereu
De atâta viscol sunt înghețată
Țurțuri de gheață atârnă greu
Inima in sloiuri e întemnițată
Ai luat primăvara când ai plecat
Verdele și cântul de privighetori,
Cerul cu nori negri s-a intunecat,
Ghioceii sub nea plâng sfâșietori
Prin vene-mi îngheață nopțile albe,
Lacrimile-mi, țurțuri grei au devenit,
De suflet îmi atârnâ gheață-n salbe
E cald afară, dar de ger am înlemnit
Anotimpuri se perindă cu disperare
In speranța că iubirea va topi gheața
Că mâine va fi o zi in suflet cu soare
Și primăvara-mi va lumina iarăși fața
poezie de Alexandra Gălușcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de lumină
este pământul semănat
cu negații
care ne vor devora cerul
robit dorului
de blândele ploi din aprilie
anotimpul semănat
cu germenii viselor noastre
nu vede cum fragilelor
zboruri în doi
li se usucă aripile
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel
Miroase lumina stingher
Și frunzele pică de probă,
Salut, anotimp efemer,
În verde și galbenă robă!
Miroase a păsări gătite
Să plece pe drumuri de zări,
Adio, voi zile-nsorite,
Cărați-vă-ncet în uitări!
Miroase a struguri în pârg,
Porumbul e gata de moară
Și molcome care, spre târg,
Trosnesc sub a verii povară.
Pe dealuri, o fată străină,
Cu ia cusută-n arnici,
Pornește spre sate să vină;
E toamna, miroase de-aici!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp
Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete sa-ti suiere ;
in tacuta noapte adanca
glasul tau nu se aude, nu inca...
Din himericele bolti se anina
armele noptii, stelele-n ruina;
pana la noi inca n-a patruns
al codrului clopot ascuns.
Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi si fumuri...
Plimba-te, pala, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora!
Dar vor veni! O, ce siguri,
oaspetii in vestminte de friguri!
Dar vor veni! O lumina subtire,
si naiuri si harfe si lire!
poezie celebră de Emil Botta din volumul: Pe-o gura de rai
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intotdeauna exista
îmi înghețaseră mâinile
mă vânau cele mai necruțătoare gânduri
își ascuțeau în mine ghearele obsesii
mă răneau
și nu era nimeni pe aproape
anotimpul delira în albe crizanteme
întotdeauna există și mai rău suflete îmi ziceam
privind cum întunericul îmi cade la picioare
dezolant
fără explicații
ca un monstru răpus de nevedere
întotdeauna există o altă durere
și o lumină care nu întârzie mai mult de o viață
poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
pe pleoape se scurgeau anotimpuri
cufundat în fumul gândurilor
rătăceam pe pereții zdrențuiți ai sufletului
privirea ardea crud în lumina cerului
uneori se scurgea pe brațele timpului
am vrut să-ți vorbesc
mi-ai așezat ușor degetul pe buze
în surâsul zorilor
m-ai sărutat apoi aprins pe lacrima gândului
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Firescul
Doar așa am simțit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinței în verde,
prin îmbrățișarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foșnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesațiul respirațiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variația gradelor
M-am înfășurat în scoarța brăzdată de vremuri,
să ricoșeze în pustiu iuțimea aprinderii.
Cu cât creștea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături sulițe albe,
clătintând din temelii lumina și întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renașteri rodul vieții.
Lăuntrul primește în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
ninge obidit
într-un anotimp
ce se pierde
în zăgazuri
nedeslușite
tăcuți
numărăm pașii rămași
spre drumul luminii
pierdem sensul mișcării
abisul sună insistent
la poarta uitată
de însuși dumnezeu
ninge amarnic și trist
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă rog lui Dumnezeu să mai aștepte...
Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrătește
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentație
cineva îmi șoptește
că-s prea bătrân
să mai învăț repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
și un cer sub care groparii
au marcat o bucățică de pământ
pe întunericul din care a plecat și tata
adevărul e că mi-e frică
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre anotimpuri și lumină, adresa este: