automobile şi femei

Automobilul

În fond e-o tablă contorsionată,
Metal înşiruit în lonjeroane...
Pe scaun stai şi e capitonată
Şi-i plină de şuruburi şi piroane.

Are şi uşi şi geamuri, ca o casă
Îi treci de prag, are tavan, podea,
Are oglinzi, confort, e luminoasă...
În ea te poţi culca, ca pe-o saltea.

Dar ne e visul fiecăruia din noi,
E mersul în deplină libertate...
Te scoate-n lume, e prezentă la nevoi;
E standardul de viaţă şi de calitate.

Este-o comună, foarte şic, rasată,
Îţi poate conferi o clasă, un statut...
Tot ea e "aspiranta" veşnic adulată
Şi locul preferat de-un prim sărut.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare nebunie

Biet truditor pe-ogorul poeziei îţi strângi în palme fruntea-nfierbântată
De-nfrigurate gânduri ce aleargă să şlefuiască perla nestemată.
Când toţi se-ncrâncenează să prospere şi strâng averi cu-atâta frenezie,
Tu migăleşti în nopţile de veghe să smălţuieşti cuvinte-n poezie.
Şi când ajungi să prinzi în nişte rânduri durerea sau vreo formă-a unui vis,
Să nu-ndrăzneşti cumva să-ţi faci iluzii de măreţia celor ce ai scris!
Nu vei călca în drumul tău pe flori, cu soare calea nu-ţi e presărată,
Efortul artei tale e imens şi foarte mică e a ei răsplată.
Te vei alege cu duşmani destui, vei resimţi rezerva celorlalţi,
Ce-ar vrea să-ţi rupă aripile-ntinse, pentru că-ncerci scriind să te înalţi.
Şi nu te amăgi prea mult cu gândul, când nişte membrii ce se cred stilaţi,
Într-un cenaclu au să îţi propună să le citeşti că vor fi onoraţi!
Tu plin de sfiiciune şi emoţii reciţi din suflet gânduri cu simţire,
Dar vezi că onorata adunare dă semne evidentent de plictisire:
Madamele încep să şuşotească de noi reţete, modă, aventură.
Iar domnii cu burtică şi chelie -politică, femei şi băutură.
Când ai închis caietul sar cu toţii să-ţi adreseze câte-un compliment,
Că iar ai fost înconjurat de muze, deşi n-au fost atenţi niciun moment.
Tu ştii că astăzi doar atât contează: ce conturi ai, ce vilă, ce maşină,
De te îmbraci la casele de modă, de ai un jeep modern, o limuzină...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima din Şoseaua Ştefan cel Mare

ieşisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
muşcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
şi stanioluri, cioburi, celuloide şi peruzea
zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai ştii care sunt stelele şi care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ştampilau pe feţele costoboce, cumane şi vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ameţit.

- pardon, nu ştiţi cât e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case şi garduri.
palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri şi ceasuri.
nelinişti, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheaţă pe ochi? tu eşti, bebe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima Romă

În lumina ucigaşă a zilei mă înfăşor ca într-o togă
aurită şi grea, cu picioarele în sandale străbat bulevardul
transformat în colb al acestui oraş calamitat.
Merg ca un împărat biciuit şi exilat şi aştept venirea
nopţii, caut densitatea amplă a întunericului, siguranţa
respiraţiei libere, neconstrânse, ţipătul fecioarelor dedate
violului într-un câmp al iluziilor, redat agriculturii urbane,
zgomotul unei birje pline cu muscali beţi şi femei,
în goană de mai bine de un secol, mirosul acela răcoros,
puţin umed al evadării clandestine, fără un scop precis, sau
imediat confundabil. În jurul meu – urlătoarele automobile
cu nenorociţi, nesfârşitele vitrine ale nimicului, mulţimile
inutile şi pieritoare de oameni, coloşii drepţi şi verticali
din piatră, cu poveştile lor încremenite ori născuţi cu
limbile tăiate.

Semizeul a poposit în piaţa centrală, dar nimeni nu se uită
la el. Stă pe un piedestal şi asudă ca o curvă fără ventilator,
lumea crede că e un simplu om, vreun nebun, vreun actor
rămas pe drumuri, nimeni nu-i bănuieşte jumătatea zeiască.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!