botanică şi flori

Prin faptele tale, aduni mărgăritare

Râul nu se întoarce din propriul drum.
Nu se adapă din propria-i apă.
Curge în zare ca un fum
şi singur albia îşi sapă.
El din munţi a izvorât
pentru omul amărât.
Setea câmpului adapă,
nu lasă focul să ardă.
Dă răcoare plantelor
şi vieţuitoarelor.

La fel pomul din livadă.
Nu consumă fructul lui.
Îl lasă din crengi să cadă
pentru hrana omului.

Soarele ce străluceşte
întreg pământul încălzeşte.
La toate le dă lumină,
din pustiu face grădină.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul de roşu

Eu am ales o floare şi nu este
nici floarea ce te-mpiedică-a uita
nici una care creşte sus, pe creste
sau care peste ape-ar vrea să stea.

Nu e aceea care se desface
în suflete de plante, ca un duh
ce vrea cu vântul verii să se joace
în zborul lui vremelnic, prin văzduh.

Ce am ales îmi râde-acum în soare
şi mă priveşte, parcă, într-un fel
în care niciodat' o altă floare
nu m-a privit, aşa cum face el.

Eu am demult în inimă un fir
atât de plin de... roşu-trandafir.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe sub pielea gri a indiferenţei
oraşului i-au crescut flori adânci galbene
sub unghia ruptă o bicicletă rulează
cercuri cu efect stroboscopic
se învârte peluza cu sori şi îngeri de vată
diademe de apă sărată stropi în încrustaţii fine
negre sunt toate rădăcinile ruinelor trecutului
în contrast cu lăstarii unui pom de sticlă
prin care se vede exuberanţa sevei
trecând prin toate nuanţele de ciment
o statuie vegetală o ciupercă cu buline de praf
într-o carte de botanică împietrită

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţeta vieţii

Asta e reţeta vieţii,
care mi-a spus-o mama,
tinându-mă în braţe
în timp ce plângeam.
Gândeşte-te la florile alea
pe care le culegi toamna
ele oricum vor muri,
şi tu plângi.
În grădină în fiecare an
apar şi plantăm flori,
copaci şi alte plante,
ele te vor învăţa,
să ştii ce e frumosul.
Apoi vine toamna
şi ele se vor usca.
Chiar şi oamenii sunt trecători
la fel ca apa care curge.
Toamna încorporează
un timp de tranzit.
Maturizează-te,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaieţi

Am căutat câmpia
cu iarbă fragedă
şi flori de mac,
dar am ajuns
într-un desiş
plin de scaieţi;
florile lor m-au ademenit
şi m-au prins în capcană.

Acum s-au agăţat de mine;
le simt colţii
cum îmi sfâşie hainele
şi-mi zgârie pielea,
iar când îi apuc
cu mâinile să-i alung departe
îşi fac culcuş în palmele mele.

Încerc să fug
şi ei îmi zgârie picioarele,
îmi înţeapă tălpile

[...] Citeşte tot

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile

Cum vede orişicare,
În fiecare floare,
E graţie, fineţe,
Nespusă frumuseţe.

O spun cu plecăciune
Că floarea-i o minune
Pe care Creatorul,
Atoatefăcătorul,

Cu-a Sa înţelepciune
Şi multă-afecţiune,
Cu drag a-nfăptuit-o
Când lumea a făcut-o.

În cea de-a treia zi,
Al nostru Domn rosti:
"De azi să fie viaţă,
Pământul dea verdeaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Elogii florilor (1 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!