Poezii despre brumă și vânt, pagina 2
Adierile de toamnă
Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.
A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.
Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad și ele peste flori
așternute la pământ.
Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetișor
de pe crestele de munte.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace
Iar se varsă cerul, cu obidă-n noi,
Să-nece păcătoasele orgolii,
Din sufletele pline cu strigoi
Vezi vorbele zburând ca niște molii!
Și arde-n frunze,-n ciudă tot amarul
Blestemelor ce fierb în oameni răi,
Și-i strigă vântului, izbăvitorul,
Să scuture de patimi ciumăfăi.
Și peste toate, binecuvântare,
Bruma dimineților o cerne
Coborând cu totul în uitare,
În pacea toamnei care se-așterne..
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tenacitate
Înflorită și tenace,
Crizantema
Privește spre cer,
Trădată de soare,
Înghețată de brumă
Ciufulită de vânt.
-Nu-i nimic...
Pierd din petale,
Păstrez opincuțele
În pământ.
Răsar în primăvară
Prind culoare
Și toamna înfloresc
Din nou....
Învinsă? Niciodată!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară timpurie
Vânturi zbuciumate-n noapte;
Vârfuri sterpe de-arbori îmbibate
De-apă. Inima mea s-a trezit devreme,
Clătinându-se între-a spera și a se teme.
Ascult, un bine cunoscut, tremurător sunet,
Urcă de jos din pădure înspre mine.
Au revenit mierlele-n cuiburi, sus pe crengi?
Acolo, o linie albă pe cărare
Nesigur, îmi întreb mintea:
E o brumă târzie oare
Sau au dat porumbarii-n floare?
poezie de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiță
Li se uscă rădăcina.
Peste creștet de dumbravă
Norii suri își poartă plumbul,
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.
Și cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful șurii noastre
Smulge-n zbor câte-o șindrilă.
De vifornița păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Trenl neuitării
Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără pașaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.
A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece și tăios
și buluc de frunze, fără recuzită,
pe ulița strâmtă întoarsă pe dos.
Nopțile haine îmbrăcate-n brume,
pe ascuns plecate de la polul nord,
au ajuns deodată, într-o zi anume,
pe un dor de ducă dintr-un mic fiord.
Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă,
îmi aduce-n cuget dorul incomplet,
într-o simfonie care vrea să cearnă
zeci de noi regrete dintr-un triolet.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorba scrisă
În albastră călimară
Aseară-am găsit cerneală
Si ti-am scris cuvânt de dor
La lumina stelelor
Insă vântul cel hain
Mi-a dus plicul intr-un spin...
In octombrie cu lună
Dimineața e cu brumă
Plicul meu stă mărturie
Si imi cere o simbrie
Ca să nu mai povestească
Vorba-mi scrisă de dor arsă..
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vioara roșie
Cel din urmă arcuș
Cea mai aprinsă vioară
Vor picura din surghiun
Sângele-n brumă ca hrană
Cel mai tăcut dintre nori
Smuls din orbite cu-n clește
Viața și ziua sau moartea
Nici n-ar mai ști că-l privește
Cel mai străin din străini
Umbrele feței pe strune
Va coborî-n amintiri
Cea mai străină minune
Iar spulberândelor note
Duse de vânt prea departe
Le vor rămâne să-ncheie
Ciclul acesta în noapte
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă
S-au dezbrăcat iar salcâmii.
Printre ramuri cântă vântul,
Nu se mai ascund lăstunii.
Fără haină-i și pământul.
Vrăbiile zgribulite
Pe la streașină se-adună.
Casele-s acoperite
Cu pânză albă de brumă.
Corbii croncănind a iarnă
Se îndreaptă spre pădure,
Unde-atunci când o să cearnă,
Viscolul o să îndure.
În zbor, desenând pe cer
O geometrie vie,
Cocorii, fără echer
Au descris o simetrie.
poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna mea
TOAMNA MEA
Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la ușă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croșetez gândului, mănușă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.
Se cerne tristețea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută și brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viața curmată.
Presimt că toamna mi-aduce gongul morții,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Și nu regăsesc drumul vieții și-al sorții,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.
Bruma și frigul îmi îngheață privirea
Și-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluiește amintirea
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre brumă și vânt, adresa este: