căderea frunzelor şi timp

Elegie în marş

În lacrimi şi-n acvarii gustul mării,
Penumbra toamnei s-a-mpărţit la doi
Şi-n desfrunzirea şirelor spinării,
E toga lui Ovidiu peste noi.

Exil în orice port al frunzei moarte,
Din enciclopedii - cuvântul strâmb,
Vin iepurii cu-o foame de departe,
Spre-a mirosi cartuşe arse-n câmp.

Sunt zile când prin arbori goi se-arată
Un cer mult mai aproape de pământ,
Dar asta nu se-ntâmplă niciodată,
Iluzia ne stăpâneşte sfânt.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năputit pe poartă.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei (1969), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze târzii

Frunzele cad; la fel şi eu;
Câteva flori târzii au ochii umezi, irizând violaceu;
Ochii mei la fel.
Prea rar se-aude-n vreun tufiş o şoaptă lirică,
Voios sau trist un tril de păsărică –
Întreaga pădure-aşteaptă-un cântecel.

Poate să vină iarna: ea aduce mai aproape
De foc cercul ( zi de zi mai mic) de priviri mioape,
Prieteni vechi care vorbesc despre zilele de-atunci.
Lăsaţi-o; acum cerul este înnorat şi ud,
Iar primăvara şi vara-s deja trecut –
La fel sunt şi toate lucrurile dulci.

poezie clasică de Walter Savage Landor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul zilei

la capătul zilei
atomii născuţi în foc se domolesc
urmează o desfrunzire pe clipe de linişte

depărtarea rămâne la locul ei
agăţată-n iluzii
materia inertă îşi recapătă viaţa uitată
şi gustul de piatră

trecutul decupat înfrigurează secundele
făcându-le mov
cerneala se agită sub dansul luminii
lipsesc limitele gândului găurind pereţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o stradă din nord

Doi străini pe o stradă din nord,
Până ieri păreau cuplul perfect,
Îndoieli şi-au impus ca efect
Două lacrimi şi o boală de cord.

Doi străini într-un parc desfrunzit,
Timpul pare un biet surogat,
Să-l privească nici n-au cutezat,
Dar declară că nu s-au iubit.

În sfârşit au căzut de acord
Că iubirea a fost doar un vis,
Orizonturi încet s-au închis,
Doi străini pe o stradă din nord.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anamneză

Castelul mi l-am construit departe
De ţărm, de naufragii şi de nereide,
Pe stânca albă alge moarte
Ce muşchiul verde îl pot ucide.
În porţi îmi bate timpul desfrunzit
Se uită peste umăr vanitos
Vrea să doboare ziduri, mânios
Dar muşchiul ce mă îmbracă a înflorit.

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă mohorâtă

E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât şi verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.

Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Şi-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îţi spun adio, ceasornic cu ore şi minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze şi suspine.

Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită şi adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu luna

Am fost prin parcul cu alei întunecate
Plimbându-mă printr-o ceaţă neagră,
Vedeam bănci murdare... şi ciudat de rupte
Număram secundele ceasului din urmă.

Am fost şi-n dughene să-mi beau minţile,
Un cocktail de zile proaste şi alcool
La o masă-ntunecată după colţ
Ciocneam cu propria moarte.

Am fost şi pe la tine, aseară, iubito,
Undeva departe, într-un cartier mizer,
Te uitai străină şi pierdută,
Ca o ran-adâncă, ultimul blestem!

Am fost şi-n propiul cimitir, la braţ cu luna,
Alai nefiresc, regrete şi visuri
Doar frunze uscate şi-acorduri... Chopin
Am fost, iubito!

poezie de Iulian Ciornei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot aduce nici o dovadă

sunt un martor incredibil
numai bun de pus în cămaşa de forţă
un fel de îndrăgostit etern
de lumea îngerilor
un copil răsfăţat
gânguresc cu luna
mă hrănesc cu stele
din când în când
mă joc cu pletele timpului
desfrunzesc universul
adun flori din inimi
construiesc castele
din nisipul trăirii
mă dăruiesc oceanului
cu disperarea delfinului eşuat

sunt înecatul acestei lumi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!