calcule şi devenire

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa noastră

Timpul trece şi ne schimbă,
Istoria vrea să ne-amintim,
Iubirea-n piept, nu stă... se plimbă,
Cerul vrea doar să zâmbim,
Visul cere povestire,
Speranţa spune că se poate,
Dorinţa-şteaptă împlinire,
Omul le trăieşte toate.

Timpul trece şi ne schimbă,
Chiar de vrem să refuzăm,
Schimbarea-i una-n orice limbă,
Nu putem, în timp, să stăm,
Dar ascultă ce gândeşti,
Cum te-aştepţi, mereu, să fii,
Ia în calcul ce-ţi doreşti,
Tu alegi cum să devii.

Istoria vrea să ne-amintim,
Să invăţăm din ce a fost,

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universal... valabil

Negrul, este fundal începutului "ZERO", de-Univers " stem" genezic gigant...
Miliard de înţepări îi apar, mult mai mici de-un foton, se prefigură în spaţii...
Printre goluri-universe de vremi, mii fotoni titirezi în rotire se-adună, cu efect aspirant...
Intermezzo între neguri, colosale locaţii îşi împart întuneric în structuri de creaţii.

Strălucirea orbeşte în gămălii de argint în topire, cu diamante-n făclii...
Energia e pură, căci materie nu-i, doar rotaţii nebune în mişcări centripete...
Trilioane de mii în miliarde de sute... în milioane de sute de mii... mii şi mii
"terra electron volţii" se-adună în timp de lumină şi viteza îşi iuţesc... în mişcări incomplete.

Nici computer cât Soare de azi, n-ar putea calcula cert, valori. Niciun hard nu indică
ce lumină-i în centru; sclipitoare a orbi prin topire de-un instant diamantul!
Ştiinţe nu-s cu putere a decide când start cursă-i, nici culoarul de timp să prezică.
Chiar de-adună în avut generaţii de axoni de la Terra completă, nu e timp să gândească instantul!

"Spinul" este gigant! Ce cu mâna Divinu-a rotit într-o joacă unicat a creării,
sparge-n raze uriaşe lumina captivă în rotire - plecată din start... ce deja e ajunsă-
în infinitul de ergi de-energie deplasată în punct "X", se răcind spre neant şi-i supusă
agregării!
N-are nume în valoare puterea aprinsă sub forma de bec de acum, dar atunci ne îndeajunsă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Silvia, Secretar General în retragere

(la prima suflare)

"Încurajare"
când mă gândesc la ideea asta de încurajare
o simt cum mă trage dinspre Interior înspre Exterior.
Este un îndemn de a ieşi din tine însuţi.
De a te scoate din minţi cumva.
Câte minţi? De ce "minţi"?

Curaj. De exemplu când vezi un politician vorbind la televizor
să crezi pentru o clipă că el e de fapt un prinţ din poveste
visător, curat, iubitor, pur, sincer, credul, îndrăgostit
dar blestemat de o vrăjitoare
şi transformat în spurcăciunea care gâlgâie acum pe ecran.
Iată curajul.
Să patinezi adică pe fundul prăpastiei întunecate
pavate cu muci de copii. Copilule.
Copilotule al meu.
Rătăcitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anunţ de deces

Pe băncile de lângă ceas din micul târg curat, un orăşel,
Se scurge timpul iute-alene-n sticla digitalului cadran
Într-un melanj de-mbătrâniţi şezând doar gând, pierduţi fără vreun ţel,
Cu porumbei speriaţi de trecători şi-un peştişor... Purtat de-un puşti într-un borcan.

Totul e ca-n trecut -prezentul cald de-o clipă din uitata iarnă-
Ţinut în calcul strict de-un semafor cu roşu-n etalon de zeci secunde
În murmur încâlcit de-un freamăt de pe buze, stând 'n auz să-l cearnă
Şi cu-n fundal stradal de-un zumzet de maşini... Se deplasând niciunde!

Adie o boare de un blând septembrie în candid de-o nesfârşită vară
Şi-un chip recunoscut, ca o fantomă-n mers, păşeşte dintre blocuri;
E tânăr încă, cu mişcări sluţite de-o pareză strâmbă şi cu chip de ceară...
E ce-l ce-n fiecare seară, noapte, zi, se desfăta etilic... Implorând norocuri?!

Şi ca o prevestire, o altă siluetă efilată-n scoarţă traversează squarul,
Alt chip de-aducere aminte căutat în gând, cum acul cu momeală.
Se-aproapie, trece, ezitând fugar un reciproc remember; e toboşarul
Trupei urbei, înc-adolescent un cuplu de decenii-n urmă... Separaţi de-atunci... de boală!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!