calcule şi greşeli

Universal... valabil

Negrul, este fundal începutului "ZERO", de-Univers " stem" genezic gigant...
Miliard de înţepări îi apar, mult mai mici de-un foton, se prefigură în spaţii...
Printre goluri-universe de vremi, mii fotoni titirezi în rotire se-adună, cu efect aspirant...
Intermezzo între neguri, colosale locaţii îşi împart întuneric în structuri de creaţii.

Strălucirea orbeşte în gămălii de argint în topire, cu diamante-n făclii...
Energia e pură, căci materie nu-i, doar rotaţii nebune în mişcări centripete...
Trilioane de mii în miliarde de sute... în milioane de sute de mii... mii şi mii
"terra electron volţii" se-adună în timp de lumină şi viteza îşi iuţesc... în mişcări incomplete.

Nici computer cât Soare de azi, n-ar putea calcula cert, valori. Niciun hard nu indică
ce lumină-i în centru; sclipitoare a orbi prin topire de-un instant diamantul!
Ştiinţe nu-s cu putere a decide când start cursă-i, nici culoarul de timp să prezică.
Chiar de-adună în avut generaţii de axoni de la Terra completă, nu e timp să gândească instantul!

"Spinul" este gigant! Ce cu mâna Divinu-a rotit într-o joacă unicat a creării,
sparge-n raze uriaşe lumina captivă în rotire - plecată din start... ce deja e ajunsă-
în infinitul de ergi de-energie deplasată în punct "X", se răcind spre neant şi-i supusă
agregării!
N-are nume în valoare puterea aprinsă sub forma de bec de acum, dar atunci ne îndeajunsă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniul trece în glossar

Eu dac-aş fi o frunză, copacul să-l tăiaţi,
Acum, când numai toamnă semnez în calendare,
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?
Să fie oare timpul din timp să încuiaţi?
O rapsodie care încet-încet dispare.
Traseul fără linii, un loc de condamnaţi.
Aceasta e povestea celor abandonaţi.
Priviţi-vă cum stingeţi aceeaşi lumânare!

Ne naştem în spitale şi tot acolo-ajungem,
Ne-mprăştiem în lume şi tot în noi ne strângem,
Dar poate dacă suntem născuţi de-aceeaşi Mamă,
În apele ei tulburi, cu lacrima, ne cheamă.
Nu ne-am greşit destinul cât am greşit răspunsul,
Doar Tatăl ne-nţelege. Oare şi noi pe dânsul?
Voi dac-aţi fi călăii, de cine vă-nduraţi?
Eu dac-aş fi o frunză, copacul să-l tăiaţi.

Atunci aveam povestea rostită pe-ndelete,
Cu mama şi cu tata, lipiţi de un perete,

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mergem şi noi spre Apus

Ne duserăm, ne-ntorserăm, făcurăm şi cotitura
Întocmai cum face brusc şi iepurele săritura
Când este gata ogarul să pună laba pe el,
Să-l apuce de opinci şi... să-l scarmine niţel.
Nu mă bag în treaba asta că nu e de nasul meu.
Dacă spun că este bine şi pe urmă iese rău!...
Dacă spun că este rău şi pe urmă iese bine!...
Să spun că e bine rău, n-a zis nimeni pân' la mine,
Aşa că mă dau deoparte şi fac tot pe spectatorul.
De altfel, n-aş mai avea cum să pot face pe actorul
Şi nici chiar pe figurantul, când piesa a fost jucată
În întregime-n culise, iar cortina ridicată
Spre a se vedea finalul... Antonescu în cătuşe,
Aliaţilor de ieri dându-li-se brânci pe uşe,
În timp ce spre lumina rampei păşeşte Mihai întâi
Ce-ar fi dat o lovitură de maestru-n bătălii
Se vorbeşte în surdină de nişte forţe oculte
Pe care regele a fost obligat să le asculte
Pentru că erau ştiute aliaţilor fidele.
Nu-i clar, dar nu peste mult vom vedea ce e cu ele

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!