Poezii despre ceară și moarte, pagina 2
Geografia surâsului
geografia surâsului o știu pe de rost
de pe buze prin cord coboară spre glezne
coloana iubirii destramă timp anost
prin vraja timplui nu circulă bezne.
avalanșe de poeme coboară spre călcâie
izvoare de emoții scaldă mari pasiuni
cu magica splendoare țin gândurile-n frâie
când lumini de aur se împletesc cununi.
o vară de poveste am cumulat în cord
magnolii roz au înflorit a doua oară
parfumul diafan plutește spre nord
estompând tămâia și mirosul de ceară.
slove care zâmbesc lumii îi acord
boemia sufletului nu vreau să moară.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cina cu împăratul
El, împăratul slovei
cu litere de aur întinse dinainte
castelul lui miroase a ceară
topită de cu seară din cuvinte.
Eu cheia cetății atărnată la gât
Pășesc pe covorul de stânci
Port pe umeri lebăda visând
În ochi ape adânci
Și timpului caiele ruginite
Îi scoate potcovarul din copite.
Iau cina cu împăratul
În cupele de aur spumegă cuvinte
Șoptite servitoarei cu o seară înainte
În miezul pâinii înveliți cu aluatul
Frământat de mâini de sfinți
Își fac culcușul bunii lui părinți
Și păcătoșii fierți în sânge de balaur
Își fac culcuș în porumbei cu cioc de aur
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul creației
ai dezgropat un craniu bătrân
și un mort tânăr ai descărnat
ai luat de la morgă
un ficat
un plămân
și un ochi cu cataractă
ciroză
cancer
și sifilis
ți-am adus eu
pe caii roz ai lui Gauguin
le-ai împachetat într-o valiză
și m-ai exilat să agonizez în insula asta
unde moneda mea
nu e cotată la casa lor de schimb valutar
neplătind factura la luceferi
voi orbi în flacără
vidanjează-mi canalele mânecii înfundate cu lut
[...] Citește tot
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fereastra deschisă mă atrage
nu am învățat încă să mor
poate o singură dată am crezut
adormisem pe masa de operație
forțată de împrejurări urma să nasc
s-a născut a crescut
într-o literă C a plecat
pe piatra lui s-a desenat singură
păpușa strâmbă
încovoiere de viață din ceara luminii
pe care
încercam să i-o trimit
prin ninsoarea proaspătă murmura cineva
un mulțumesc șters
parcă
de ceața care a urmat
în mintea mea obosită să mai aștepte
învierea lui
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semne
Porumbii-proroci își scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cânt -
semne, semne de plecare sunt.
Din orașele pământului
fecioare albe vor porni
cu priviri înalte către munți.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori păduratici,
și tot ce e trup omenesc va purcede
să mai învețe odat'
poveștile uitate ale sângelui.
Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai întârziu
unde jocuri și răstigniri
n-or mai trece pe uliți
și nici o adiere de om
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflete, copil orfan
Mă simt copilul nopților stângace,
Cu trup golaș în friguri nesfârșite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.
Și sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulți să mă sugrume...
Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Și sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Și le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.
Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
[...] Citește tot
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În asfințit
Când îți vei aduce aminte de mine
voi fi doar câmp în asfințit,
mistuit de radiațiile unei iubiri
ce a declanșat tumori multiple.
Toamnele aspre ce mi-au trecut prin suflet
însoțite de vânturi și ploi
mi-au spulberat
așteptările.
Au șters și ultimile rămașite de dor;
erau învelite în ceara durerii și miruite
cu lacrimi.
Din când în când lăsam să intre
primavara;
S-au ivit ghioceii dar nu au mai avut niciodata putere
să înflorească;
au murit cum mor unii copii în fașă,
de dorul mamei ce a murit
la naștere.
poezie de Angelina Nădejde (10 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
La porțile Raiului
Morți cu degete de ceară
Bat la porțile din rai,
Am venit și noi de-aseară...
Sfinte Petre ce mai stai?
Vino și deschide poarta
Suntem cam nedumeriți
Că și-aici avem tot soarta
De-a rămâne prea smeriți?!
De bați ți se va deschide
Spune cel precept creștin
Noi, fiind sătuli de pilde
Osul vrem să-l odihnim.
C-am trăit degeaba-n lume
Și am fost o viață orbi
Azi, fi'nd dezlegați de nume
Nu mai vrem ca să fim robi.
[...] Citește tot
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă cât sunt în viață
Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.
Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.
Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.
Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflul
Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planșeul caselor
primește ploile firav,
tună...
Podul dintre eu și obeliscul universului balansează; mai este atât de puțină lumină
în ceara ce se topește lângă sfinți!
Poate va renaște sentimentalismul, vei fi iar
în marșul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poți să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zidești coroana imaginară sau să transformi Anele în pereți ai cerului.
Sub cupola uriașă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzlețe
devii fusiform, longilin, îți atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ceară și moarte, adresa este: