cercei şi timp

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la urechi,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginii,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară.
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă place, ştiu!

am aruncat o zdreanţă
de pe mine
şi-am îmbrăcat strada
pe trupu-mi gol
am luat un colţ în picior
şi-o bordură-n cap
da, am lăsat să se vadă
rotunjimi
de şaptesprezece ani
eu sunt, da
în ochiul străzii
şi nu-mi pasă de voi
este crezul meu
şi-un cercel ce-l pun
acum între buze
şi cred că vă place
sigur
cei şaptezprezece ani
ai mei
de ce a trebuit să fac asta

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Si mi-am pus pălărioară
Roşie ca o petală
Intr-o zi de primăvară!

Si mi-am pus pantofi cu toc
Ani si zile să intorc
Când aveam soare de foc!

Si mi-am pus cercei, cireşe
De nimic să nu imi pese,
Să iubesc clipa ce este!

Si mă duc pe o cărare
Numai zâmbet, numai floare,
De ciudă vecina moare.

Dar vecinul imi zâmbeşte...
-Hai cu mine sus pe creste
Si imi spune o poveste!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana vremii

Am scris pe cai-viteză de timp
în goana vremurilor cu cercei la urechi
La colţul străzii cu chitara în mână
cântam pentru gologanul iubirii
cu păr uitat vâlvoi şi
pijamalele mototolite
cand claviaturile bat singure.
Rucsacul aşteaptă a plecare.
Întrebare
ce caut eu aici, oare,
din casa timpului pierdut
voi pleca să trăiesc
cu adevărat
cu cine îmi place.
Viaţa odată o am
şi nu o dau nimănui
decât mie.

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosesc în rai

Simt cum se apropie ziua ta,
Cerceii de anul trecut
S-au devalorizat,
Anul ăsta aurul e mai scump...
Labirintul de idei
A rămas în pana
Unui dinozaur dispărut.
Demult, luna mai aducea
Flori mici şi nopţi fierbinţi,
Stinse de ploi
Ale nimănui...
E prea uşor să judeci,
Mai bine du-te tu acolo
Unde pământul naşte urzici.
Eu vreau să - mi amintesc,
Tu nu crezi în nimic,
Iluziile te duc la somn,
Dacă raiul are iarbă,
Eu merg să o cosesc!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Vreau, suflet, să mă dezbar de tine,
şi să trăiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viaţă fără rău şi fără bine.
Departe,-ntr-o pădure de la munte,
când păsările toate-or face haz,
să mă trezesc cu soarele pe frunte
şi lacrimile cerului pe obraz
şi despletita ploaie să mă spele
de pulberea durerii de demult,
din care rădăcinile mi-am smuls,
iar nopţile să-mi dea cercei de stele.
Luna cea plină vreau s-o cumpănesc
mirată-n lanţul crengii ca pe-un cuib.
De raze şi de sevă să mă-mbuib,
ca tot deasupra altora să cresc.
Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele şi-am să cânt
doar bucuria fragedă că sunt
pădurea-n jurul meu o să s-adune.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la ureche,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginite,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă până în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară,
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negură

Cine mai citeşte versuri
scrise-n stilul cel mai vechi,
cine-şi trece prin el gânduri
ca cerceii prin urechi?

Cine-şi oboseşte ochii
peste file alegând,
când pe raft sunt multe rochii
în culori şi toate-n rând?

Cine îşi mai pierde timpul
să citească cărţile,
când prea scurt e anotimpul
prefaţând poveştile?

E o foame de lectură
adormită pe pământ,
cine o trezete, Doamne,
să citescă doar un rând?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireş prefăcut

Poţi fi şi copil şi părinte deodată,
De-a valma trec zile şi nici nu mai ştii
De ce-ţi este faţa de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâşii.

Cireşele-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfăşoară
Şi roşu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea şi-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireş prefăcut!

poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!