Poezii despre corp și moarte, pagina 2
Ce zici, Doamne?
Vorbesc cu tine, Doamne,
de ce nu-mi răspunzi?
Văd lumea în fulgi de gheață
și stele căzând,
sufletul umblă singur,
nu-și mai poartă corpul.
Ai trimis tu moartea,
să facă dreptate?
Nu cumva să greșești...
ce ai de zis, Doamne?
poezie de Ion Răduț din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imperceptibil timpul
În grădină se face roșie
portocala, imperceptibil
timpul dansează
pe scoarța sa,
roata morii se desprinde
la plinul apei
dar își continuă rotirea
și înfășoară un minut
minutului trecut
sau viitor. Divers timpul
pe rotunjimea fructului,
indeclinabil pe corpul
care reflectă moartea
lunecă întortochiat
închide strânsoarea
minții, scrie
o dovadă de viață.
poezie clasică de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea nu vine la tine
vei merge tu s-o curtezi
poate nu crezi
dar moartea e foarte frumoasă
are un corp minunat de sirenă
muncitorească, e și
foarte fecundă
(?!) -
e singură singură singură
are picioarele cățărate
pe un bărbat
de pe care tu ai putea
să... te dai definitiv deoparte
cu gesturi erotice
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu oarecare fast
chiar acceptase să moară în sfârșit
dar să nu i se dicteze de către cineva
și așa a sărit de pe patul aranjat
pentru o moarte demnă de un om
un fior cald îi străbătu corpul veșted
primise firicelul de viață și el a fost
la timpul potrivit pentru întoarcerea
din drum fără să se gândească prea mult
totul a fost mascat de o furie calculată
jucase teatru și ceilalți s-au supărat
de falsa lui moarte regizată ca un film
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am devenit foarte păros
Am devenit foarte păros, am păr pe tot corpul.
Mi-i teamă că vor începe să mă vâneze pentru blana mea.
Cămașa colorată pe care-o port n-are la dragoste lipici,
arată ca fotografia aeriană a unui nod feroviar.
Noaptea, sub pled, trupul meu e treaz și disponibil,
ca ochii unui om acoperiți înainte de a fi împușcat.
Rătăcesc pretutindeni, fără odihnă; prea
înfometat de viață voi muri.
Încerc, totuși, să fiu calm, ca o movilă cu toate orașele distruse,
neturburat ca un cimitir.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegorie
Frumoasă e și mândră cu gâtul ei bogat
Și-n vin își lasă părul să stea dezordonat,
Iar ghearele iubirii și-al viciului stigmat
Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.
De Moarte ea își râde, Dezmățul îl sfidează,
Monștri al căror braț despică și retează,
Dar ochiul lor fatal mereu a respectat
A corpului ținută și nudul ei sculptat.
Ca o zeiță merge și stă ca o sultană,
Iar în plăcere crede precum o musulmană
Și-n brațele deschise la pieptu-i vrea să strângă
Toți oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.
Ea crede și ea știe, fecioară contra firii,
Ce-i necesară totuși în mersul omenirii
Că trupul cel frumos e-un dar neprețuit
Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.
Ea Iadul îl ignoră, precum și Purgatoriul,
Iar când veni-va timpul s-acopere lințoliul
Și Moartea va privi-o în față și senin,
Ca un copil, lipsindu-i al remușcării chin.
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecut
Amintirile, aceste umbre prelungi
în corpul nostru efemer,
acest traseu de moarte
pe care noi îl lăsăm să trăiască
înfiorătoare amintiri de neuitat,
iată-le deja apărute:
melancolice și tăcute
fantome stârnite de un vânt funebru.
Și tu nu ești mai mult decât o amintire.
Ai străpuns memoria mea.
Acum da, pot să spun
că îmi aparții
și orice s-a întâmplat între noi
este irevocabil.
Totul s-a terminat, atât de extaziat!
Precipitat și ușor
timpul ne-a atins.
Momente trecătoare ale unei povești obișnuite
închisă ermetic și tristă.
Trebuia să știm că dragostea
[...] Citește tot
poezie celebră de Vincenzo Cardarelli, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemare
Aud un glas astral demult
Nu pot răspunde, cred că-s mut
Aud un râu ducând spre nord
Eu sunt în mare, nu știu să înot
Aud o pasăre măiastră
Mă cheamă-n lumea împărătească
Eu stau în patul de pământ
Nu pot zbura și mor curând
Aud un tibetan cântând
Corpul mi-e împietrit și plâng
Mai aud un glas senin
Un arhanghel, îmi dă vin
Sunt aproape mort acum
Miros tămâie și mult fum
Totuși mai aud ceva
Ani lumina, vocea ta...
poezie de Claudiu Dumitrache din Boemia unui Mort (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-a rămas în minte
șirul aparent nesfârșit de bărbați
în zdrențe înaintând greoi prin mocirla
drumurilor desfundate purtând cu ei
regii morți în sicriele scoase din cripte
pentru a nu lăsa corpurile sacre
în mâinile fiarelor care vânau
le cărau în carele trase de boi sau
dacă drumurile erau prea rele
pe umerii călugărilor care-i însoțeau
în timpul călătoriei nu numai trupurile
regilor decedați au fost zdruncinate
chiar regele cel viu a fost cărat
de nevoie într-un car tras de vite sau
pe targă alături de prințul regent
rănit și el de un glonț pierdut în timp
ne-a rămas în minte acea armată
care-și purta morții și răniții cu mândrie
amară pentru totdeauna noi știm
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trip
când mori îți bate inima invers
nu du-te vino cum te-ai obișnuit
iar corpul din aproape în aproape
atenuează o mișcare până când
se blurează forma până când
îmi poți ține inima în mâini până când
0% femei goale
0% droguri
0% nedeslușit
0% culoare și dumnezeu
și ce-aș putea să mai spun?!
am fost orb
am fost
în bătaia inimii.
poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre corp și moarte, adresa este: