Poezii despre corp și timp, pagina 2
Într-un timp anume
Într-un timp anume
voi pleca din viață.
Tu să mă plângi lume
când inima-mi îngheață.
Când sufletu-mi aleargă
către nu știu unde,
O amintire vagă
pe pământ rămâne.
Ființă nedefinită,
urcată la cer,
Prin lumea împietrită,
voi rătăci stingher.
Găsindu-mi cândva locul
și eu voi împietri.
De sus, veghindu-mi corpul,
mereu voi străluci.
poezie de Dumitru Delcă (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Via Capua
Între timp a murit ceva în mine.
Port pe cap o coroană din iepuri împletiți.
Norii pe umeri îmi fulgeră coaste
ochii îmi stau risipiți...
pe secundă!
Ce vrei?
Nu vezi că mă răstignesc pe corpul meu.
Nu vezi cum singur îmi duc corpul să mă ucidă
și cum în stânga mea un leu
mușcă din dreapta mea
din alt om
o omidă!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansatoarea
Ieșită din apă,
tânăra femeie dansa
sub clarul de lună
după un ritual și o muzică
știute numai de ea
Argintul stropilor
îi făcea corpul strălucitor
Nisipul, iarba, copacii
și chiar valurile mării
cântau odată cu ea
Numai vântul o acoperea cu frunze
ca niște solzi scânteietori
Înainte de ivirea zorilor,
o sirenă se îndepărta de țărm...
poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rețeta dezamăgirii
Se ia bucuria mea neîntemeiată
Și se adaugă tăcerea ta
Care a rezistat trei zile,
Se toarnă apă fiartă
După prosteasca ceartă cu vânzătoarea,
Se presară grăunțe de insomnie
Dar cel mai important: să nu întreci măsura,
Se înlătură spuma din privirile neadormite ale trecătorilor,
Se amestecă totul exact
Și se pune la foc scăzut
Chinuirea corpurilor; unul către celălalt,
Apoi se lasă să se răcească
Până la temperatura disperării.
Și mâncarea e gata.
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile de praf și caniculă
La vârsta adolescenței
cuvintele luptă corp la corp cu omul
spinările se îndreaptă
din aplecarea de o clipă
curg șiroaie de silabe
tot ce nu poate fi omul
în ambalajul lui de carne
verbul a iubi este ucis
și lăsat să putrezească
pe dușumeaua călduță din lemn
a inocenței urmează
zile de praf și caniculă
umbra întunecată a verbului
se ridică ca un subiect interzis
ca un oaspete nepoftit
o haină groasă la plus treizeci de grade
peste sufletul ce a uitat
calea directă spre Dumnezeu
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Campanie electorală
Domnule senator
grupul nostru de ziariști
ține să vă felicite călduros
pentru succesul pe care l-ați avut
în campania electorală
și vă roagă să-i acordați
câteva minute
mai întâi ne-ar interesa să știm
ce este materia
și câte forme de existență are
apoi am dori să cunoaștem
care este raportul dintre spirit și corp
și dacă infinitul
poate fi intuit în natură
iar la sfârșit dacă puteți
spuneți-ne câteva cuvinte
despre frunza de vișin
poezie de Matei Vișniec din Orașul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi nu știți
(mersul pe vârfuri se învață iubind)
Să nu credeți că
sunt indiferent la critică
atâta vreme cât nu îmi spuneți
că sunt bătrân
în ideea în care
îmi îndoi genunchii
și iubesc
relativ
se vorbește despre o
autodistrugere o destrămare
de trup peste care
timpul glisează
la rece
până la strigăt
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amprentele timpului
Trecut-au multe primăveri
Și vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.
Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.
Cu iernile ne vom lupta
Fără să știm cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Și peste noi, ele vor ninge.
În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creația reînvierii
Îmi cânt decăderea din hit, în romanță,
Ca anii ce nu se sfârșesc, nu se știu;
Se adună și apasă, din trup fac o zdreanță...
Ce-o zi va rămâne din timpul pustiu.
E ca lumânarea ce tot se topește,
Cum flama în fitilul ce-o arde pervers,
Pierind pic cu pic căpătâi, ce ițește
Cum n-ar fi nimic, pân' ce anii s-au șters.
E cum prăvălirea pe groapa săpată,
În care tot intri cu corp mai sleit,
Doar cap, îndărătnic, tot speră să înceapă
Un alt iluzoriu, mințind pe murit...
Doar mâinile în sus, ridicate înspre cer,
Pot încă să țină, deasupra de craniu,
Un dor nesfârșit... de îl au scris, spre eter...
Doar ele pot veșnic să dăruie-n straniu...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ar fi timpul
ca spondiloza, cardiopatia ischemică
aia cu tulburarea miocardică datorită
unui dezechilibru între fluxul de geniu
ce este scăzut în inima mereu
îndrăgostită din motive obiective
diabetul și alte boli să preia trupul
ajuns la 56 de ani
care scrie poezii testamentare din timp
corpul scuipă câteva semne de slăbiciune
le văd în oglinda care mă atinge pe obraz
zâmbetul este curmat de o durere
de genunchi și nici n-aș putea să fug
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre corp și timp, adresa este: