cuvinte şi informaţii

Ce speri sau poate vrei?

Pământul tremură sub picioarele noastre,
oceanele se evaporă în timp ce zgârie norii
cresc deasupra capetelor spre zări albastre,
ne pierdem tăcuţi în antimemorii.
Cuvinte distorsionate de interferenţe magnetice
şi-un neâncetat schimb de informaţii
inhibă gândurile mele hrănindu-le cu radiaţii.
Doctoriile potolesc dubiile noastre
consumului fiind impuse ca măştile în teatre
însă cuvintele nu vor placa progresul peste poate
în mersul inconştient către noapte...
Cum...?
Ce crezi că vezi în ochii mei?
Spune-mi, ce speri sau poate vrei?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atraşi în politică

Mass-media – răspândind zvonuri – inventează crize
şi ne umple mintea cu umbrele anxioase ale lucrurilor reale –
un summit la Helsinki, un tratat în Egipt, un vot la ONU,
o criză constituţională-n India, un colaps financiar în NewYork.
Noi nu putem evita să nu fim atraşi în politică
(un cuvânt tot atât de mâlos ca situaţiile pe care le implică)
pentru că e necesar, nu-i aşa, să ştim ce se întâmplă.
Partea proastă e că ceea ce se întâmplă
se va ţine de capul nostru. Nici faptele, nici denaturarea lor,
nici perfidele insinuări ale mass-mediei
(chinuitoare, pentru realităţile pe care le ascund,
atât de mari şi atât de îngrozitoare),
nu pot fi verificate imediat.
Până şi studiul literaturii însăşi este "politizat" din greu.
........................................................................

Pentru prima dată în istorie specia omenească, în întregul ei,
a intrat în politică. Toată lumea joacă în aceeaşi piesă –
şi nimeni nu poate spune ce-o să se întâmple.

poezie clasică de Saul Bellow din Până la Ierusalim şi înapoi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu înger

Poezia lui Claudiu Dumitrache are înger.
Ea are cursivitate, e firească, parcă s-ar alcătui singură.
Sau – ca şi cum s-ar scrie pe dinăuntru.
De partea cealaltă, nevăzută de la cititor.
Ca să poată comunica cu eventualul ei lector – precum cu reflecţia lui, de pe idei, metafore, cuvinte.
Monologul devine astfel un dialog, cu lumea, cu semenii, cu sine.
Claudiu Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeţiei şi muzicii, care ţinea într-o mână lira, iar în cealaltă – arcul.

Tânărul poet, atunci când se întreabă:

Cât vom mai putea, sărmani, să-i cităm pe tirani

Să păstrăm din melodie, dragoste şi poezie?,

sugerează că poezia e chemată să schimbe lumea, misiunea ei fiind să facă omul mai bun, mai sensibil la dragoste şi frumos, ajutându-l să nu i se "lase seara în suflet".

El depoetizează, scriind o poezie originală, izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi.
Ritmurile lumii în care trăieşte coincid cu bătăile inimii sale. Dragostea cu care se apropie de cuvânt, îl însufleţeşte pe acesta şi-l singularizează.
Acestea sunt câteva dintre semnele harului.
Claudiu Dumitrache e un poet cu viitor.

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Poduri de Dor (12 februarie 2021)
Adăugat de Diana Ciugureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocabular...

... arealul şi timpul, pe care ne întindem fiecare amprentă,
sunt sigur dependente de bagajul limitat, purtat cuvinte în sine,
ce odată dacă s-au parcurs, ar fi, fără un alt izvor, epuizate,
s-ar duce orice orizont, apare un fel de neputinţă aparentă;
nu te mai satisface anturaj ştiut, plictisitor, unde nou nu mai intervine...
e simplu, lipsa de limbaj, un lapsus de comunicare devine sursă de alieri uzate...
straniu, pare-se că există, când promovăm de regulă un "arar",
o lume-individ, ce singurul se vrea, îşi omorând seamăn, din lipsă de... vocabular.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă

cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simţeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
şi în jurul vorbitorilor se naşte un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
îşi căuta cuvintele şi spera la o nouă viaţă
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversaţie sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am aşezat ostenit
am început să ascult
şi tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alţi oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănţuită
departe de cuvântul vorbit
şi cuvântul creştea în mine, dar nu mai era dureros
era înţelept. şi tăcut. şi îmi plăcea
şi am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu îşi mai făcea loc
printre interjecţii

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Africa

Un nestemat strălucitor,
Africa atotcuceritor,
Se întinde peste Oceanul Atlantic şi Indian,
Cu rubinul ei, insula Madagascar.

Nilul însufleţind Africa lor,
Învie tot, din alb-color.
Continent care este dantelat,
De animale de tot felul populat,
Lei, tigrii, elefanţi, pantere,
Animale ce spun într-un cuvânt - putere!

Cutreierând prin tropice,
Africa este propice,
Pentru toate car-există,
Accacia, baobabi e artistă.

Congo, având un debit mare,
Se revarsă în ocean printr-un estuar,
Datorită mişcărilor mareei,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Popovici
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Zaragoza

Fraţi iubiţi de pretutindeni vă înştiinţăm şi despre noi
Ca să ştiţi că şi pe-aici este "vremea cea de apoi",
Oamenii-s mai răi ca groaza care bântuie de zori
Dar mai sunt şi raze blânde ce se-arată printre nori
Aducând căldura scumpă a divinelor valori.

Pe-aicea-i o pandemie şi nu ştim cât o să ţină
Toată ţara-i ghemuită şi cârcită-n carantină
Nimeni nu te vizitează, nu mai sună interfonul,
Ne vin numai informaţii de strănută telefonul...
Însă noi, uniţi în duhul Îl glorificăm pe Domnul.

Toată lumea-i speriată căutând în van soluţii
Şi aşteaptă ca acestea să vină prin instituţii...
Noi ne desfătăm în duhul fiindcă preţuim Scriptura
Şi-o punem la loc de cinste sorbindu-i învăţătura
Şi-astfel ne întărim într-una cu Dumnezeu legătura.

Căci doar aşa se poate ajunge la soluţia deplină
Că-n definitiv soluţia-i Cel ce-L aşteptăm să vină.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premoniţie

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viaţă şi moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
paşii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăştie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce foloseşti şi respiri.

Modul de a căuta adevărul în informaţii
şi simpla încredere în soluţii nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbeşte,
numai tu te resemnezi în piatră
cauţi resorturi interioare,
gândeşti viaţa ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenuşa.

Îţi aduci inima şi sufletul acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina mea

secretul

Poezia e o compoziţie muzicală. Sunetul îmi dictează... puterea cuvântului.
Eu nu am nicio taină. Inspiraţie e dictată de cineva din mine. Am o dublură. Odată am fost violonista din mine... Altădată inginera din mine. Altădată am predat vioara... şi, mai târziu am fost autodidacta şi poeta... toate funcţie de locul unde trupul meu a fost mutat, influenţează doar natura... războiul, zgomotul armelor, panica din noi... limba în care comunici... Cei care au rămas pe loc... în oraşul care nu se întâmplă nimic... bat apa-n piuă despre vise ireale. Profeţia e în mine. Ştiu dinainte totul... dar nu ziua, oră, secunda! Mă pregătesc pentru ea...
Voi sunteţi pierduţi.
Eu mi-am găsit locul. Din balcon văd marea. La orizont sunt duşmanii!

poezie de Bianca Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!