cuvinte şi ruşine

Paşi în pustiu

trăim în bordeie
mâini însângerate
capete plecate
în suflet port ruşinea unui neam
ce a bântuit aici
şi a trecut
prea repede
apoi a venit tăcerea
somnul etern
cuvintele se agăţau
apoi piereau plângând
privesc spre zările deşarte
aici, nu în altă parte
ale unui suflet
păşind prin pustiu
ce pot să fac
decât să pier
în sumbra linişte a unui gând
trecut odată pe aici

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e-acela

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.
Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează
Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere

Binecuvântat e-acela care ştie să aline
În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie
Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În ziua–n care se–aştepta zăpadă
Şi numai moartea–n arbori se–auzi,
Văzut–am o măicuţă stând în stradă,
Căreia i–e ruşine a cerşi.

Cu mâinile ne-ntinse–a rugăciune,
Ea nu ştia că–n suveranul stat
Cerşitul a ajuns profesiune
Şi toţi o practică neîncetat.

Copil al dorului, cu ţara–n soare,
Apropiindu–mă i–am dat un leu,
Plângea în ochii ei chiar Dumnezeu,
În mine ceru–nţelegeam că doare

Şi n–am mai auzit nici un cuvânt
Şi cerşetoarea ruşinată–n pripă
Când s–a plecat mi s–a părut o Clipă
Ce–şi ducea–n spate propriul mormânt.

poezie de Traian Vasilcău din Moartea în premieră (2001)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectă-ţi cuvântul!

Limba scrisă şi vorbită,
E la om, nu şi la vită.
Ce iese din gura ta,
Eşti tu, nu altcineva.

Dacă ce spui nu respecţi,
Eşti ca alte vietăţi,
Nu te respecţi, pe tine,
Te acoperi de ruşine.

Când ce spui este corect,
Înseamnă că eşti coerent
Cu ce mintea ta gândeşte
Si ce mâna îndeplineşte.

Astfel, eşti om autentic,
Văzut de alţii, puternic,
Cu demnitate în faţa ta,
Precum şi în faţa altora.

poezie de Constantin Bălăşanu (11 ianuarie 2008)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchestra cuvintelor

Nu pot să-ţi fiu altar fără ca cerul
Să îşi asume partea lui de vină
Pentru cuvinte ce dezgheaţă gerul
În vers cuprins de graţia divină

Eu sunt un muritor ales de el
Prea ruşinat de gânduri sau de fapte
Ce ştie c-a greşit, dar într-un fel,
A regăsit lumina după noapte

Mă tot întreb mereu de ce-i aşa
Dar pân' la urmă nici nu mai contează
Atâta timp cât simt că inima
În simfonii de îngeri îmi vibrează

Mă regăsesc, cumva, un dirijor
Orchestra lui e marea de cuvinte
Şi-o să le-aştern prin suflete uşor
Să le iubească şi să le alinte

poezie de Adi Conţu (2 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele îmi ard în gură

Nu-s tânăr Doamnă totuşi ard
chiar dacă-i frig şi nu-s acasă
că mi-ai întins pielea pe gard
să vezi ce naiba o să iasă

Chiar dacă-i frig şi nu-s acasă
aripile-s mereu la mine
dar ţie Doamnă nu-ţi mai pasă
când pe obraji îmi curg rubine

Aripile-s mereu la mine
că mi-ai întins pielea pe gard
n-ai niciun pic zău de ruşine
nu-s tânăr Doamnă totuşi ard

Chiar dacă-i frig şi nu-s acasă
scântei şi fum tot o să iasă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duar pencă nu puteam silabizi

Duar pencă nu puteam silabizi
Nu însămna că ieram prost
Când copii din clasămi citiau skrisu
Unii râdeau Aşa a fost

Da acu îs mare diktatorul
Iar ei trebe să skri ca mine
Alfel nuş pot lua diploma de abzolvire
Şi se fac cu toţi de ruşine

Unili fete ierau ok
Dar acelea care au râs mai multe
Au fost adunate laolaltă
Şi împuşcate zilili trecute

Pe învăţătoarea carimi corecta cuvintele
Eu nam vrut diloc so ucid
Acu de vro şaişpe ore
Stă ţintită cu spatele la zid

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să stingem rugul

Să stingem rugul vechilor iubiri,
Să ne-mpăcăm cu Sfântul Mir,
Pogoară liniştea în noi,
Putem să şi murim niţel, nu voi.
Nu voi să fiu rug stins, pământ,
Iubirea nu are mormânt,
În faţa ei nici Dumnezeu
n-are cuvânt.
Mi-acopăr chipul, ruşinat,
Vorbesc prea mult şi cu păcat,
Prea sunt puţine bucurii
În viaţa noastră, de-am iubi,
Ar fi lumina mai de preţ
şi adevărul mai curat,
minciuna-i porcul din coteţ,
trăiţi cum vreţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul pasiunii

O atingere blândă, iubitoare
O şoaptă plină de dorinţă
Un oftat dulce de-acceptare
Şi focul arde în fiinţă.

N-avem nevoie de cuvinte
De jurăminte desuete
Minciuni noi nu avem în minte
N-avem trecut şi nici regrete.

Vrem doar să stăm îmbrăţişaţi
Că timpu-i scurt şi preţios
Cu sufletul suntem legaţi
Păcatul nostru e frumos.

Ziua de mâine va fi tristă
Fiindcă vom fi prea ruşinaţi
De amintirea ce persistă
Că ne-am ţinut îmbrăţişaţi.

poezie de Jeffrey Carter, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!