Poezii despre cuvinte și secunde, pagina 2
Pe timp
Pe timp se așezau cuvinte,
Într-un târziu am înțeles
Că nu eram decât un stres,
Castană-amară și fierbinte.
Pe timp se așterneau plecări
Ce îngânau aceeași strofă,
Dintr-o uitare limitrofă
Și coboram nepuse scări.
Prin timp nu-nțelegeam ce spui,
Părea un fel de aiureală,
Într-o secundă de cerneală,
Din călimara nimănui.
Iar roțile descrise ieri,
Se învârteau a resemnare,
Prin certitudinea ce doare.
Era un timp spre nicăieri.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest poem se va autodistruge în... 10 9 8...
Acest poem se va autodistruge
În interval de doar câteva secunde.
Lucrurile lipsite de relevanță se evaporă.
Nu-mi pot aminti nici măcar propriul număr de telefon,
Ca să nu mai vorbim ultima poezie pe care-am scris-o
( E felul în care creierul se protejează?).
Întâlnind un om renumit, am încercat,
Dar toată popularitatea lui
Nu m-a ajutat să-i rememorez numele.
Din mintea ta, foarte curând, aceste cuvinte vor dispărea.
Am spus adevărul în titlu,
În scurt timp acest poem se va autodistruge.
poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi zâmbeai
Îmi zâmbeai atât de trist și-atât de greu,
între noi creșteau secunde reci,
știam că va veni clipa să pleci
și-n urma ta, doar ploaie și rateu
și umbre răstignite pe pereți,
cuvinte aruncate de străini
vezi, nu mai e timp să fim senini
plecarea ta îngroapă două vieți
și caruselul nostru se dezbină,
nu poți pleca, e toamnă și rutină
și bruma răscolește dimineți.
Îmi zâmbeai atât de trist și-atât de greu
aveai un dor încremenit în tine,
nu poți pleca, tu știi atât de bine
suntem legați de-același curcubeu.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palma miresei
Cântecul acesta
nu-i al meu
calc pe frunze
ca și pe
pietrele ochilor tăi
secundă
aninată în surâs
pe drumul
cuvintelor
frumos
arcuite
îți mai aduci aminte
când
ni se scăldau
ochii
în ochii zilei
sub aripa mersului tău
vers și cântec
ca o mireasă de flori
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (10 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braț
și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea și multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămâne-n viață
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflux
Mă-ntorc la tine-n trup
Cu vorba-ntretăiată
E-o vară pe-nțeles subtil
O iarnă reformată
Și noaptea nechemată
Se-ntinde la taifas
Puzderii de cuvinte
Tăcerii îi dau glas
Tot ce pierdură anii
Secunda regăsește
Lumina în crepuscul
Doar umbra prelungește...
poezie de Silvia Miler
Adăugat de Gabriela Vlasici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternele poeme
Ne apropiem
de teiul singuratic
ce străbate orizontul
în liniștea serii
crengile par niște
perdele-nflorate
luna își întinde
mâinile fine
prin voalul de mătase
revărsând dor și patimi
peste sat.
Stelele, neobosite făclii
deapănă firul nopții
am privit destinul schimbat
într-o nouă formă
a vieții...
culeg parfumul florilor
din zborul secundei
facem schimb de cuvinte,
caut echilibrul
[...] Citește tot
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unealta
De-aș fi mereu precum o stea
Și-o strălucire de-aș avea
Cometă ca să trec în zbor
Să dau lumină tuturor.
Când marea plânge sacadat
Și codrii cântă neîncetat
Aș revărsa din mult prea plin
Secunda vie de divin.
O lacrimă din cer căzută
Un zâmbet de mirare mută
Se-așterne frunza ruginie
În suflet, ce melancolie!
Aș bucura întreg pământul
Duios să-mi fie tot cuvântul
Cu drag să fiu acum, mereu,
Unealtă a lui Dumnezeu.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măști
poezia însumează păcatul primar
sub mulțimea fețelor
aruncate criticilor
amatori de frumuseți selenare
cu epopei mărețe
sub falanga iernilor
sanctificând poeții
vinovați că au născut
cu o secundă mai devreme poemul
străbătut de
petice de cer
sub anarhia timpului
distilat în cuvinte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cuvinte și secunde, adresa este: