descurajare

* * *

abuz emoţional
destui critici cu experienţă
te vor ajuta să-ţi aminteşti
că ai o singură viaţă
aia de sclav al tăcerii
ţintuit cu aripi
încă mai porţi o mască între ziduri
te sugrumă
spălăcite speranţe
începi să crezi în iluzii
depresive
te trezeşti cu promisiuni
alese de vise,
vise, vise
te încurci în detalii
apropierea de cei care nu ştiu
să-şi fie mai întâi un cuvânt
te descurajează
oricum şi golul este o idee
pentru îmbunătăţirea unui viitor

[...] Citeşte tot

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă spre staul

Dacă rătăcind în întuneric
Mi-ai aprins pe cer steaua
Dacă descurajat văzîndu-mă
Tu ai rupt pînzele de lacrimi
Şi mi-ai desfăşurat albastrul
Dacă în jalea care mă însoţea
Ai făcut să aud cîntecul îngerilor
Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur
Ai coborît la mine
Din cerul Tău de stele
Doamne,
Întăreşte-mi piciorul
Să pot alerga spre staul
Nu stinge steaua
Pînă nu voi ajunge la iesle
Nu voi zăbovi arătîndu-mi darurile
Voi striga numai
"Iată-mă, sunt al Tău"
Iar Tu
Privindu-mă

[...] Citeşte tot

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne facem daruri

Trebuie să ne facem daruri.
Să memorăm cu atenţia
data de naştere, a noastră şi a celorlalţi.
Încă de dimineaţă,
sărbătoritul să primească de la prietenii lui
o cravată argintie care să-i limpezească mâinile,
o portocală care să-i împrospăteze surâsul,
neapărat, câteva idei
care să-i desăvârşească forma inimii.
Dacă unul dintre noi s-a-ndrăgostit,
să-i dăruim imaginea duratei,
iar dacă s-a îmbolnăvit din iubire,
să-i dăm să bea tinereţe şi demnitate
dintr-un pahar curat, pictat cu-o floare.

Unii se vor împotrivi:
din trufie, de prea multă singurătate,
sau pentru-a nu ne rămâne datori
(ca şi când nu ne-ar fi datori, oricum,
pentru că respirăm şi ne mişcăm alături de ei,

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian din Să ne facem daruri (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

poeziile pe hârtie creponată
ca vedetele de la televizor
văzute cu ochelarii cu lentile fumurii
asta e un moft inexplicabil
torn puţin sirop
să ungă sufletul cititorilor
pun cu nemiluita să fie
delicios de lacrimogen
sarea şi piperul negru
la urmă amestecăm cerul
albastru marea neliniştită
de vânturile trase de alţi poeţi
vedete de la radio
un trandafir roşu şi o şoaptă
o adiere de toamnă răstoarnă
un vers alambicat
fumez pipă în faţa caietului
scriu ordonat fără să recitesc
mă tem să nu mă descurajez
simt că poemul e lovit de monotonie

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte - Cântecul îndrăgostitului

Sunt ochii îndrăgostitului
Vinul sufletului şi hrana inimii.
Sunt un trandafir.
Inima mi se deschide la răsărit,
Iar fecioara mă sărută
Şi mă aşează la pieptul ei.
Sunt casa adevăratei bogăţii,
Obârşia plăcerii
Şi începutul păcii şi liniştii.
Sunt zâmbetul cald pe buzele frumoase.
Când tânărul ajunge la mine, uită de osteneală
Şi întrega-i viaţă se transformă
În realitatea viselor plăcute.
Sunt exaltarea poetului,
Revelaţia artistului
Şi inspiraţia muzicianului.
Sunt altarul sfânt din inima unui copil,
Adorat de buna sa mamă.
Mă înfăţişez inimii care plânge,
Fug cât mai departe de poruncă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventar pierdut

Născut s-acumulez
m-am luat pe bucăţele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.

Nu aveam încă dinţi,
păşind... nu aveam păr;
mă copii din părinţi,
scrutez spre adevăr.

Nimic nu cunoşteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.

Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăţ din alţi percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul prim ajutor

Printr-o plagă temporală tăinuită...
năvăleau gânduri mai puţin cunoscute,
ce descompuneau definitiv lumina,
ca într-o apocalipsă a înţelegerii noastre.
Strigătul meu era, doar o lipsă de zgomot.
Pe tine te durea în cot!
Eu strigam alergând, îndreptându-mă,
spre o adresă tot mai confuză.
Am acumulat prea multe slăbiciuni,
ca să-mi pot striga dreptul la melancolie,
într-o aşteptare transformată-n destin.
Pe tine te durea în cot!
Era zona unde ne ignoram reciproc,
în diverse jocuri de descurajare, gesturi false,
sau responsabilităţi fără zâmbetul zilei,
într-o tactică de convieţuire
cu formare,
de riduri veşnice.
Pe tine te durea în cot!
Nu mai ştiam ce să fac.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolare

Darwin.
Se spune că pentru a se relaxa citea romane,
dar numai un anumit gen:
cele cu happy end.
Dacă, cine ştie cum, lucrurile nu evoluau astfel,
furios, azvârlea cartea-n foc.

Adevărat sau nu,
eu sunt gata să cred asta.

Tot scormonind în mintea lui de-atâtea ori şi prin atâtea locuri,
se săturase până-n gât de speciile pe cale de dispariţie,
de triumful celor puternici în faţa celor slabi,
de perpetua luptă pentru supravieţuire,
toţi fiind, mai devreme sau mai târziu, deja condamnaţi.
El îşi câştigase dreptul de participant la finalurile fericite,
cel puţin în ficţiune –
cu toate inexactităţile ei.

De aici aplecarea lui spre acea indispensabilă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!