Poezii despre educație și învățătură, pagina 2
Nu departe
când te apropii te
apropii iar biserica ortodoxă stă chiar în mijlocul drumului
să știi călătorule
că te afli la Șandra - școala
o vei face din nou
să înveți
ce însemnă familia Știole, familia Prodaniuc
alte familii în clasele
pregătitoare puțin prin profesorii
care plângând au plecat
nu
foarte departe
nu
atât de aproape pe cât
vă
mai aștept
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul mamei
"O mamă bună prețuiește cât o sută de profesori."
Herbart
Când eram copil la tata
Așa mic și mai gingaș
Tânăr când eram la mama
Așa ca un copilaș
Ea mă învăța ce este bine,
deseori sfaturi îmi da:
"Păstrează-mi învățătura
Nicidecum n-o lepăda.
Păzește a mele spuse
Pentru fericit a fi
În inimă să-ți rămână
Ele viața-ți vor lungi.
Dobândește înțelepciune,
Priceperea este-n ea
[...] Citește tot
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primul clopoțel
Clopoțelul sună iară,
După-ndelungata vară,
Pe copii la școala-i cheamă.
Haideți, nu vă fie teamă!
Azi, vacanța s-a sfârșit,
Vă urează "Bun venit!"
Doamna voastră, învățătoare,
Ca o mamă iubitoare.
Ea, pe toți, o să vă-nvețe,
Lucruri bune și mărețe,
Să scrieți și să citiți,
Repede să socotiți.
Sport, desen, caligrafie,
Algebră și geografie,
Le veți învăța pe toate -
Muzică, română, mate.
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boboci de școală
BOBOCI DE ȘCOALĂ
Ca într-un buchet, bobocii
de băieței și fetițe
pășesc pe drum nou al vieții,
la școli sau la grădinițe.
Îmbrăcați ca de sărbători,
își duc emoții în ghiozdan.
Ducând buchețele!
pășesc timizi în primul an.
Iar în fragedă mlădiță,
cu vis de emancipare
duc măreață năzuință
în performanțe școlare.
În vacarm de gălăgie
prin clasă și pe coridor,
își consumă energie
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu din Visele copilăriei (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi
O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine ești tu?!
Eu sunt soarele ce lucește vesel,
Eu sunt spiritul ce întreține viața,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu ești EU,
Eu și Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Și strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt șoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Și dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu ești Eu...
Eu și Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrănește Pământul,
Și focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
[...] Citește tot
poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Profundă recunoștință
Dumneavoastră, celor care
Ne-ați fost ieri învățători,
Azi în plină sărbătoare
Vă aducem în dar, flori.
Totdeauna se cuvine
Să fim recunoscători,
Fiindcă patru ani de zile,
Ne-ați fost buni îndrumători.
Sunteți valorile care
Alte valori ați creat.
Ani la rând, fără-încetare,
Cu mult tact ne-ați educat.
Cu privirea voastră blândă
Peste noi v-ați aplecat.
Mâna noastră, tremurândă,
Să scrie a învățat.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Învăț din stele
Dacă rupi o buruiană din lutul uscat
atunci lutul plânge și buruiana moare?
Dar răspunsurile le-am cunoaște imediat
de-am avea printre stele o învățătoare.
Și totuși îmi apare de nicăieri un semn
printre ramuri ce-ascund cuvinte împletite,
într-un proverb uitat pe o cruce de lemn
lângă frica înghețată de vise uimite.
Din cuvântul adus la marginea tăcerii
de valurile lăsate pe unda lacului,
am ales din șoaptă lumina mângâierii
și frunzele uscate din genele izvorului.
Ecoul cu iubirea din vers eternitate,
are taina culorilor răsărind sub pleoape
și prin aripi pe cuvânt și zâmbete uitate
chem amurgul dar răsăritu-i mai aproape.
poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se scutura toamna trandafirii
Se scuturau a toamnă trandafirii
Când eu, copil fiind, întâia dată
Venit-am să învăț cu Dumneavoastră,
Învățătoarea mea, taina citirii.
Când norii plumburii chemau furtuna
Și fulgere sclipeau peste talazuri,
Făcut-ați Dumneavoastră semn cu mâna
Și calea mi-am găsit-o printre valuri.
Trecut-au ani de-atunci și multe toamne
Chemau pe-ascuns din colțul amintirii
Icoana sfântă a scumpei mele Doamne...
Se scuturau a toamnă trandafirii.
poezie de Alin Adrian Ciolompea (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cetină
La un moment aproape seral de pe strada Paris,
la tehnicianul dentar, domnișoara Milena ar fi declanșat,
fără să știe, emoțiuni vii, efuziuni și suspine unui conviv.
Fostul ei profesor de geografie, d-l Sepi Topez, învățat cu marile spații deveni pătimaș, o dansă până-n zori și,
de bună seamă, dacă nu ar fi fost zidul camerei, dumnealui
ar fi trecut cu ea în brațe Carpații.
În vremea aceasta, mai sus-numita, fără să bănuiască nimic,
îi povestea cum, în urmă cu 7-8 ani, îl copiase la teză și la
un extemporal despre podișuri celebre în lume.
"Pot să jur
că nu vă pasă de lume", zise partenerul într-o pauză infimă,
ocrotindu-i umărul de o floare haină ce se strecurase în acea
dioramă, lipindu-se de mânerul ferestrei de-alamă, apoi, spun martorii, retrase tânăra ei făptură de la primejdia acelor
asfințituri de lună ce întârzie iarna până la șase:
Adevărul că îmbătrânim mai încet decât merele verzi
ar trebui scris cu litere luminoase.
poezie de Matei Vișniec
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt învățat
Sunt învățat cu buha și hiena,
Cu șarpele care păzește ghena,
Din dragoste se moare, nu din ură,
Eu tac, tu scrii, el dă din gură,
și ce vorbește gura dumisale?
Neanderthalensis știe doar vocale,
Dă cu picioare, e, miroase tare rău,
Să-l ierte cine poate. Dumnezeu?
Un biet biped, trepied, se erijează
În profesor de litere, bluffează,
Îmi este semen, dar tot mai departe
Îl văd, în spații reci, deșarte,
Se va trezi tot singur, nefârtatul,
Nebunii nu-și cunosc păcatul.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre educație și învățătură, adresa este: