Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

flori de gheață și gheață

Poezii despre flori de gheață și gheață, pagina 2

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Copiii așteaptă

Amenințarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oșteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poți să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
țes pânza florilor de gheață.
Copiii așteaptă
și visează cu ochii deschiși
o lume ce nu mai vine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar iluzia

Se cuibărește-n tine iluzia
ca o beznă trucată
ademenind.
Miresme uitate, preumblă
prin florile de gheață
năucindu-mi dorul.

De ce cu revoltă mereu
îți scriu numele
în apa oglinzii vălurind?

În înserare,
uitat e gândul
ce mi te poate naște.

poezie de din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Trecător popas

Încerc să dezleg în taină
din goana amețitoare
clipele ce au schimbat
în suflet anotimpul
cuvinte neînțelese
cu atâtea începuturi
s-au scurs prin regatul tinereții
un trecător popas
în zorii dimineții,
fulgi mari aleargă...
suave flori de gheață
între pământ și infinit
un val ascunde
o vreme nemiloasă
azi scriu în cartea timpului
iarna cu slove de iubire
din noaptea sfântă
risipesc suspine
în ape albe
adunate de ger

[...] Citește tot

poezie de (18 noiembrie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu brațele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Știu...
E vremea asfințitului
când iubirile se sting
ca niște stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheață
de la fereastra

[...] Citește tot

poezie de (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Iubire in alb

Mă scald în întunericul zăpezilor albastre
Lăsând răceala iernii să mă inunde-n suflet
Stingheră o rază de soare îmi trasează
Clopoței din flori de gheață în răsunet

Las timpul să-mi înghețe gândul
În zbaterea lui de niciunde
Închid ochii vizualizând cuvântul
Stagnat pe valul mării rătăcind în unde

Mi-e inima speranță în era glaciară
Inert îmi este corpul, surâsul înghețat
Doar ochii îmi sunt vii visând a primăvară
Creionând iubirea în alb imaculat

poezie de (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Loreta ToaderSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am ascuns

Azi am ascuns iubirea
Printre crengile ninse
Și mi-am lăsat sufletul
Rătăcind pe pământul
Îmbrăcat în mantia
Strălucitoare a iernii...
Din văzduh norii își cern
Steluțe siderale și
Flori de gheață peste
Inima caldă și tristă
Ce azi învață să fie senină
Rece și neînvinsă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Duțescu

Un orologiu

Înveșmântat în flori de gheață
treceam prin ierni, treceam prin veri,
te-am așteptat întreaga viață
ca să apari de nicăieri

un orologiu grav, de apă,
bătea exact, dar nu-l credeam,
avea o pasăre drept pleoapă,
ploua cumplit, stăteam la geam

doar mâinile împreunate
s-au sărutat până-au murit
acum știu c-aveai dreptate
noi doi veneam din infinit.

poezie de din Samuraiul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionica Bandrabur

* * *

De m-ai lăsa să mă zidesc statuie-n tine,
M-aș scălda goală-n hău-ți părăsit,
Ascunde-n pori, să simți că n-ai murit
Și-nțeleni pe veci a noastre, dulci, destine.
De voi rămâne basm, narat la gura sobei,
Mireasma din tămâie să mă 'nalțe,
Iar florile de gheață să-și descalțe
Pe trup, petalele din geam, l-auzul vorbei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Către contra

Eu copilul din flori al zăpezii
cu sufletul de viscol plin
frate de vers cu Arghezi
îmi încep testamentul cu amin

Cu sufletul de viscol plin
și-n gând cu flori de gheață
mai trag de dușcă o oală cu venin
și-mi vine iarăși chef de viață

În gând cu flori de gheață
frate de vers de-o poezie cu Arghezi
scol Psalmii dis-de-dimineață
eu copilul din flori al zăpezii

Cu sufletul de viscol plin
primăverii tale mă închin

poezie de din Poeme infracționale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Mimez că exist

Mă biciuie floarea de gheață,
Dușmană lovește-n obraz,
Obidă-mi aruncă în față,
Dar eu nu mă plec de grumaz.

Furiilor iernii livide
Ce-și târâie brâu-n noroi,
Opun cetele crisalide
De fluturi ce pleacă din noi.

E iarnă ca-n filmele mute,
Și, iată, uimită asist
Zăpezi fără noimă cernute,
Sub care mimez că exist.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre flori de gheață și gheață, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!