Poezii despre gări și tristețe, pagina 2
O ne-nsemnată urmă de speranță...
Eu mi-am pierdut chiar viața într-o gară,
- Pe șina unui tren întârziat... (mai bine!).
O umbră ce-o zăresc, mă înfioară,
- E dragostea, ce s-a pierdut de mine!
- Peronul prăfuit, lume puțină!
Zâmbete triste, satisfacții mari.
Prezența lor îmi zgârie retină!
Și totuși, suntem chiar complementari.
Un gând lăsat în urmă, pas în doi,
- Peronul rece, gara prăfuită!
O încercare pentru amândoi,
Și viața mea rebelă, părăsită.
- Acesta e tabloul sorții mele!
Pe care îl descriu cu nonșalanță.
- Păcat că e rușine și durere!
Și-o ne-nsemnată urmă de speranță.
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici aici, nici mai departe
Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Triști luceferi de muguri agătați
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundați.
Nu e nici urmă de a ta ființă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorință.
Pășesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.
Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăți pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândește să rămână,
Nu ne așteaptă și nu ni se închină.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru o despărțire
Poate ar trebui și lacrimi să existe...
Și dungi de durere, și aripi de tristețe,
Și păsări să zboare cu făgăduieli,
Și culorile mai schimbătoare pe fețe,
Și, poate, străinii uimiți, mulțumiți,
Să ne prindă în sfere multicolore
Ca într-o capcană a propriei satisfacții,
Până istovindu-ne, fără de putere,
Ne vor lăsa în ochi la alții...
Și, poate, încă ceva ar trebui,
Ca un strop de sare... Dar tu stai uimit
Departe de orice peron, de orice plecare
Și îți închipui că mă vezi cum fug,
Apoi nu mai sunt, și vorbe nu-ți aduc,
Și nu-mi arunc privirea înapoi...
Și-atât de simplă este despărțirea...
Dar care-i despărțirea pentru noi?...
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1977)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gară fantastică
La marginea uitării începe să apară
o umbră nevăzută venită din trecut
cu dorurile toate lăsate într-o gară
în seara fără miză de care m-am temut.
Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită
adusă într-o noapte, pe un peron rebel,
cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită
ce-și căuta în gară iubitul infidel.
Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,
deși părea mai tristă, privită din profil,
când cobora grăbită în gara fără șine
având pe chipul tandru un zâmbet inutil.
Ducea în spate banca croită din iluzii
în nopțile cu lună, pe malul unui râu,
de tristele himere născute din confuzii
ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu.
Erai și tu acolo cu hainele-aruncate
pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal,
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gara Titu
trenuri trecând trist
prin gara asta mică și roșie
gar-gară
aș spune
aici peronu-i pustiu
și doar vântul rostogolește
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
știu numai ele
e târziu...
luna se stinge încet
și apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aștept
fantome se pierd sub valul de ceață
dă-l dracu de tren
[...] Citește tot
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecare
Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)
Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu știe ce e valea, ce e priporul.
Pe șine de drumuri-de-fier, lungi și grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aș vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul și speranța...
În depărtări îmi surâde Franța, Franța...
Spre ea îmi îndrept brațele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbește trist, ca niște vise...
Îl voi uita? Nu vreau să știu. Azi îmi împlânt
Toată ființa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popușoiul legănându-se-n vânt,
Și nici soldați murdari bând prin gări.
poezie clasică de I.M. Rașcu din Renunțările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce tristă-i primăvara asta!
O primăvară tristă, fără nume,
Ce nu era trecută-n podul palmei,
Ne viscolește amintiri postume
Aceleași înfloriri, pe fondul dramei.
Capcane pentru inimă și faptă
Încorsetând răzlețul gând la tâmplă
Neliniștea pășind din treaptă-n treaptă,
Așteaptă ca să vadă ce se-ntâmplă.
Și stând cuminți, dar fără nicio șansă,
Lăsăm să plece înc-un tren din gară
Și-un înger trist se-așază la o masă
Scriind ceva, cu litere de ceară.
Vai, cerșetori orbiți de neputință
La margine de timp și de speranțe,
Chirciți în noi, răbdăm din conștiință
Tot invocând Supremele Instanțe!
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lacrimă din întâmplare
Ți-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simțeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca prețul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
[...] Citește tot
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
invers
mai du-te-n
ierbi departe să te pască
tauri coborâți din fulgere
furtuni
hei, tristețe,
ți-ai pus ochii
ca niște lame știrbe
pe ceasul meu și-i tunzi
limbile, cifrele data blocată
pe 7
de atunci sunt în fiecare zi
în 7, luna nu mai contează
.
mai du-te-n
ape tulburi hrană
peștilor de inox fostele
intenții de bine
mi-e poftă
să râd în hohot
să țopăi ca un vrăbioi
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt eu
Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec și eu din gară și tristețea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt triști,
Toți privesc la mine ca la teroriști.
Unde-aș pune pasul liber și corect,
Fără îndoială, aș părea suspect.
Și pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aș vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aș da foc.
Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Și cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toți ceilalți straniu mă privesc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre gări și tristețe, adresa este: