Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

iad și noapte

Poezii despre iad și noapte, pagina 2

Om simplu

în fine nu sunt omul ideal
sunt omul cu idee
și-n mine nu-i chiar totul infernal
mai sunt și căi lactee
mai am și suflet, uneori chiar vise
și lacrime sub gene
și deseori țin ușile deschise
în nopți cu sânziene
în rest-nu sunt eu omul ideal
nici prinț nu sunt să vin așa, călăre
și să te iau cu mine în astral
în viața asta. Poate-n viitoarea..

poezie de (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Triptic banal - II

C'est la femme qu'on aime à cause de la nuit.
(Villiers De L'Isle-Adam)

Plouă...
Pe trotuarul negru felinarul desenează
O enormă violet㠗
Violetă ca umbrela japoneză ce-ncadrează
Chipul ei oval și palid
De nocturnă cochetă
Magdalenă.

Plouă...
Pe trotuarul negru pașii ei se-ncrucișează
Cu grabiții pași ai celor ce-o privesc
Și-apoi dispar.
Și tăcuta Magdalenă
Se strecoară ca noroiul
Ce dispare în canalul deschis larg lângă trotuar!

N-are vreme s-o-nsoțească nimeni,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Nopți la Zarcă

Șoapte putrede, nu voci,
Bezne înfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieți mormoloci.
Ce urși vin din peșteri reci
Și sub pașii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Și adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leșul lunii, plin de sânge,
Se rostogolește-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de șerpi și de năluci!

[...] Citește tot

poezie clasică de din Acești mari poeți mici
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

* * *

eu sunt nebunul lumii
azi râd și plâng pe cioturi goale
între buze infern
în cuvinte catren
pe chipul sorții înfloresc magnolii
mă prăbușesc în hău și mă trezesc erou
între perfecte și imperfecte clipe
nășcute într-o noapte
pe rugul rațiunii
mi's aripe arse și zborul e absent

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucifer

Eu navighez pe marile genuni,
Pe anii răi, pe temple de dureri.
În cârca mea duc haite de nebuni,
Bătrâne răni și secolii de ieri.

Cu liniști aspre nopțile întind
Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
Arhangheli albi în stele se aprind
Și dorul mă încearcă fără har.

De veșnicii mă sbat și mă întorc
Să prind de cer și aprig să-l sugrum.
Aceleași ape vrăjile îmi torc
Și stau golaș în veacuri și în drum.

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
Săracă fierăria de cătuși,
Mă sfâșie mânia ca un scai
Și blestem pe Isus de după uși.

poezie celebră de din revista "Oltul", anul I, nr. 4 (noiembrie 1943)
Adăugat de Anisoara Elena ScarlatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un miez de noapte

A mai trecut o zi din viața mea
Și-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârșitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ți-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Și-n volbură ți-ar fi rămas zenitul...
Și slava ta-n gheenă rămânea...

Când trecerea e singura tărie,
A veșniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floarea de n-ar trece, n-ar fi rod
Și rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...

sonet de din Statui - sonete și evadări din sonet (1939)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Alcor

Alcor, micuță stea plăpândă
Abia zărită-n depărtare,
De-ai fi tu gingașă și blândă
Cum e-n adânc o stea de mare,

De-ai fi un licurici în noapte
Ori far pe-o insulă pustie,
Sub pomul meu cu vișini coapte
Șezând, ți-aș scrie-o poezie.

Dar tu, steluță minunată,
În cer ești iad! De ce să-ți scriu,
Când tu, dac-ai putea, pe dată
În foc m-ai pârjoli de viu!

poezie de (27 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Gazelul rătăcirii

Așteaptă Cerul la răscruce,
Să-ți vadă calea unde duce;

Pe drumul tău, vin zi și noapte
Cu dansuri, ielele năuce;

Nu știi dacă o zi din viață
Spre Iad sau Rai te va conduce;

În van îți cauți fericirea
Cu gânduri veșnic hăbăuce;

Când uiți izvorul de Lumină,
Mai vrei și chinul de pe cruce?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Pisicile

Savanți severi, plecați pe luneta planetară,
Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene științei și voluptății vii,
Ele iubesc tăcerea și-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi și Iadul la cursele-i funebre,
De și-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-așază în nobilă ținută,
Ca sfincșii ce-n deșerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopții și-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Și pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii și mistice pupile.

sonet de , traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Prefață la un roman de dragoste

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeții mele
Ci adevăratului eu, puternic - și fără niciun pic de milă.

Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Și o furtună de gânduri infernale se dezlănțuie în mine
Sângele și oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nicio ticăloșie
Ființa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Și tu ești prada pe care de mult am așteptat-o să-mi cadă
în ghiare.

Joc singur noaptea - și cânt
Și, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecție;
El va trece prin pulpele tale suave și va lăsa urme de nedescris.

Și sunt de pe acum fericit
Atâtea nopți de chin, de febră și delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge - și vor curge în tine odată cu prima ejaculare.

poezie celebră de din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iad și noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook