Poezii despre imagine și religie, pagina 2
Lyman King
Ai putea crede, trecătorule, că Destinul
E o capcană din afara ta,
În jurul căreia tu umbli în siguranță,
Folosindu-te de previziune și de înțelepciune.
De aceea ești plin de convingeri urmărind viețile altor oameni,
Ca unul care, în maniera lui Dumnezeu,
Se apleacă deasupra mușuroiului de furnici
Și vede cum pot fi evitate dificultățile.
Dar să trecem la viață:
Cu timpul vei observa cum Destinul se apropie de tine
Sub forma propriei tale imagini din oglindă;
Sau tu vei sta singur lângă soba ta
Și deodată pe scaunul de lângă tine se va așeza un oaspete,
Iar tu îl vei recunoaște pe-acel oaspete
Și vei citi mesajul adevărului în ochii lui.
poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, Epitaf (2020), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu face minuni
Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din liniște stârnește vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ți dă sănătate.
Din tristețe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
și viață lumii a dat.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Suflet smălțuit
Sunt
tardiva presimțire
și vocea
somnului cosmic,
oprite la poarta zeilor.
Să fiu altceva,
dacă mi-aș dori,
nemiloasa viață
ar muri,
jucându-se
cu ultimele
imagini nescrise
de bunul meu Dumnezeu,
cu sufletul meu smălțuit,
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrâni și copii
Acești bătrâni, acești copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord și alții sud
Și lacrima nu și-o aud.
Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinții dintre ei lipsesc,
Își zic bunici, își zic nepoți,
Străinătatea strigă-n toți.
Acești copii, acești bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Și rudele, cu ei nici nu-s.
Niște copii în țarc vulgar,
Niște bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-și sunt nepoți, nu-și sunt bunici.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imagine
Mica mea depresie, micăăăă, un bob
de năut. Esofagul meu e un tunel lung.
Vreau un costum de-arlechin și o
cameră cu multe prize, prize. Afară
e lună și peste noi e iad. Stînga,
dreapta, caut un teren sigur. Împreună
am putea fi centrul lumii, mulți, mulți
oameni îndesați unul în altul. Nu vă
apropiați, nu vă îndepărtați, toți odată.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se nasc pereți
se nasc pereți din goluri care dor
umpluți din adânc cu nopți informe
ecouri vibrează ca un prohod
și rup tăcerea mistică a lunii
o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în același loc
același aer plimbă formele nemișcării
și setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene
deșertul fumegă și verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restriște luciri din iad și rai
turnând etern în ziua de mâine
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret psihic
nu sunt perfectă nici nu eclipsez
cu Soarele meu Luna nopții blândă
îmi beau cafeaua și mă confesez
imaginii clare zâmbind în oglindă.
nu sunt perfectă nici nu are rost
să mă compar cu sfinții din biserici
dar lumini destramă timpul anost
și sfidează iadul cu demoni numerici.
nu sunt perfectă nici nu vreau să fiu
vreau să păstrez păcatul din iubire
mă plac așa cum sunt suflet candriu
știu că n-am să-mi ies nicicând din fire.
nu rănesc cuvântul urlând în pustiu
liniștea mea murmură pe zefire.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeul meu juca șotron printre cuvinte
Tu n-ai văzut Creația, draga mea,
iar eu nu pot să ți-o arăt,, orișicât aș vrea!
Se apropie Sărbătorile și eu nu știu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinți pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.
E... Azi, mai e puțin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.
Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde ești?
De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleț,
aș vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă și-mi spun că sunt bun?
Vreau să mai cred în cuvinte și-n șoapte!
[...] Citește tot
poezie de Ioan Romeo Roșiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roșiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atlantida din suflet
m-am săturat de mărunțișuri și
de lumea machiată cu praful neputinței
în care trăim de ceva vreme
birocrația sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr și văd
același infern
violuri
beții
droguri
accidente și morți
teroare
sclavie
umilință
incompetență
sfidare
incompatibilitate
neputință
ură
aroganță și invidie
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
O rugăciune la intrarea în casa mea
Domnul a promis binecuvântare acestui oraș, acestei case
Și urmașilor mei, dacă toate lucrurile rămân nepângărite;
Nici o masă sau scaun nu sunt îndeajuns de simple
Pentru cei care urmează păstorul din Galileea; a mai cerut
Ca eu însumi în anumite zile ale anului
Să nu ating nimic și să nu râvnesc nimic,
Luând aminte la toate cele făcute de marii entuziaști
De-a lungul atâtor secole cu noroc schimbător
Și pe care trebuie să le consider drept normă;
Totuși, dacă voi visa că Sinbad marinarul a adus un cufăr pictat
Sau o imagine de dincolo de Muntele Magneților,
Acel vis este o normă; iar dacă mâna Diavolului
Distorsionează viziunea, împrăștiind aburi de leșie
Pentru a umbri calea, sau construiește o casă
Proiectată în birourile guvernului, scurtează-i viața,
Închide-i sufletul pe fundul Mării Roșii.
poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre imagine și religie, adresa este: