Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

imperfecțiune și iubire

Poezii despre imperfecțiune și iubire, pagina 2

Nu pune virgule

E o joacă de copil să fur emoții
și cu mâna la ochi să trăiești printre rânduri,
cineva te iubește în vis – poate chiar eu ți-am zis
despre dragostea apărută de nicăieri,
cine vrea să trăiască în pielea mea, să iubească durerea din sân
și golul din stomac, nu pune virgule nici spații nebuniei mele,
chiar dacă nu pot să strig te iubesc
te recunosc în palme când înfigi cuie și tot ce simt e bucurie,
alerg în cerc – sunt autistul perfect
descifrez greu ce nu poate fi atins,
fac dragoste cu imaginea mea din oglindă, cu femeia aceasta imperfectă
mângâi cearcănele și nopțile din părul ei le așez ca piese de domino,
degetele tale pe chipul obosit și buzele mi se deschid sărutând cerul
iarba, florile, lumina din jurul tău mi se desfac în poeme de dragoste
mă minți că nu simți – te mint că nu-mi ești și jocul acesta continuă,
primul ajunge la linia albă unde e prea târziu să te las să câștigi,
cerul cade în bolta sângerie a nopții – eu râd de umbrele îmbrățișate pe hârtie,
în seara asta se naște un poem, îl vom boteza după noi
deschide ochii negri ai singurătății și nimic nu va mai fi la fel.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-aș fi iubit

Te-aș fi iubit cu totul.
Ți-aș fi iubit trecutul cu fiecare chip pe care l-ai atins,
cu fiecare gură pe care ai sărutat-o,
cu fiecare corp pe care l-ai pătruns,
cu momentele în care ai scâncit de durere și ți-ai strâns genunchii la piept
și lacrimile ți-au curs în valuri pe obraji.
Ți-aș fi iubit fața schimonosită de durere,
lacrimile din ochi și genele umede,
obrajii lipicioși,
suspinul din gât,
frica și vocea tremurândă,
respirația sacadată și tremurul mâinilor.
Ți-aș fi iubit inima jupuită,
bucată cu bucată,
neagră, prăfuită, fără speranță.
Ți-aș fi iubit zgârieturile,
semnele și cicatricile,
fiecare imperfecțiune,
fiecare fir de păr deranjat,
fiecare strigăt, țipăt, șoaptă,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În templul credinței

lumini mă îmbracă în mătăsos fald
sărbătoarea cuvântului e o feerie
transpusă-n poeme cu sclipiri de smarald
nici urmă de tristețe sau furie.

nu mă amăgesc cu cuvinte deșarte
hrănind cu vise o lume imperfectă
dar știu că sunt datoare cu o moarte
că dincolo de viață e lume selectă.

trimit către arhangheli acatiste
invoc iubirea lor fără păcate
invoc iertarea gândurilor anarhiste
să cumulez în suflet reflecții fermecate.

urmez și eu drumul care duce la îngeri
credința mă dezleagă de grave constrângeri.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri de om decent, dus cu pluta

Caut o femeie imperfectă
Care și minte uneori
Care mai și uită
Care mai lasă de la ea
Care știe că lumea e gri
Cu aceasta femeie voi fi dornic
să am mulți copii

care în excursie nu merge cu sprayul la ea
pentru a ucide muște și furnici
ci sfințește orizontul cu inima ei deschisă
care ma iubește asa cum sunt
acum și aici

Caut o femeie simplă
Cum simplu vine înserarea în iubire
Să nu îmi contorizeaze orice greșeală
Cu care viața să nu fie dramatic ă,
Precum o ață subțire.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul

Timpul trece, timpul doare,
Timpu-i sprinten de picioare,
Timpul seamănă și ară
Viața-ntreagă ne-o măsoară.
Ne așteaptă, ne aleargă,
Imperfect, un... treacă-meargă
Ce te poartă-n el hai-hui
După toana dumnealui.
Când scârbos și cabotin,
Când probabil, când senin,
Bun, fertil și arătos,
Mătură cu noi - pe jos.
Ce pedeapsă, ce destin,
Că-i de genul masculin.
De-ar fi fost o "dumneaei",
Am trăi ca niște Zei,
S-ar farda, s-ar pieptăna,
La oglindă mult ar sta...
Noi am fi docili, cuminți,
Ce mai... drepți, ca niște Sfinți.

[...] Citește tot

poezie de (28 noiembrie 2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Iubirea uneori e imperfectă

Copii fiind, cu doruri și ambiții,
Când soarele în ochi ni se reflectă,
Nu înțelegem când ne spun părinții:
Iubirea uneori e imperfectă.

Și creștem mari și ne găsim pereche
Și doar părerea noastră e corectă,
Așa că vom uita de vorba veche:
Iubirea uneori e imperfectă.

Dar vine-o zi, așa din întâmplare,
Neașteptată, tristă și abjectă,
Când singuri ne dăm seama cu stupoare:
Iubirea uneori e imperfectă.

Și-am vrea copiii noștri să-nțeleagă,
Să aibă mintea clară, circumspectă,
Că oriunde-ar pleca în lumea largă,
Iubirea uneori e imperfectă.

poezie de (25 martie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Potîrniche

Gabarit depășit

te-am iubit
și mi-am ieșit din mine.
nu mai sunt cai
feroviare, stii bine,
cai ocolitoare,
nici atât.
s-a vitrificat
dimineata ca o lacrima,
pe cand stam eu asa
si ma depaseam
in masura.
ochiul tau imperfect
ma cumpara,
ma desconsidera,
atat cat ti-a permis
uitatul de rezerva.
eu ma închpui
asa de mare
încât te acopar
cu o geana de mila.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt orașul cu oamenii lui indiferenți
ca pe un vânt la marginea cerului,
și umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătății.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulți dezinteresați
care vor lăsa în întuneric copacii
și teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie așteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,

[...] Citește tot

poezie de (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Scridon

Lumea mea perfectă

Într-o lume perfectă,
Noi doi am fi aproape,
Pașii noștri și-ar dansa mersul
În același metru pătrat.
Într-o lume perfectă
Aș adormi în fiecare noapte
Îmbrățișându-ți căldura,
Ca două lingurițe simetrice,
Așezate perfect, în același sertar.

Într-o lume perfectă
N-am cunoaște neliniștea ori uitarea,
N-am căuta fericirea în locuri îndepărtate,
Cu orice preț pe insule exotice.
Într-o lume perfectă, am ști că Paradisul
Este acolo unde simți Iubirea.

Într-o lume perfectă,
Lumea ta și lumea mea,
Ar fi lumea noastră.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Țenche

Același nume

Ploaia a șters numele tău,
Norii sunt magazine sălbatice de vise,
Privesc nelămurit bucățile de gheață
Ce mi le faci cadou....
Mâna ta nu era alunecoasă,
Era lipsită de inele trecătoare,
Doar degetele căutau
O mână pereche.
Am învățat să scriu ce simt
Atunci când ți am luat inima
Ca pe un cadou primit de Crăciun
Și deschis de Anul Nou.
De atunci nu am încetat
Să folosesc literele
Pentru a te descrie.
Oricâte combinații de litere aș fi făcut
Tu deveneai un cuvânt imperfect,
Ce nu putea să iubească.
Azi am scos afară
Tot ce am scris despre tine.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre imperfecțiune și iubire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook