inimă şi jucării

Inima...

Nu-i doar ce în piept îţi bate şi pompează sânge-n trup,
Nu-i doar ce te ţine-n viaţă până legături se rup,
Este axul, centrul lumii, este măduvă, natură,
Este suflet, cutezanţă, este dragoste şi ură...
De la licărul din pântec, de la primul supt de lapte,
De la prima jucărie, de la basmele de noapte,
De la cartea de citire, de la pata de cerneală,
De la ultimul examen pân' la prima-agoniseală...
De la fluturi în stomac, prima flacără de-amor,
Prima aventură-n viaţă, primul simţământ de dor,
De la prima pirostrie, de la primul puiet pus,
De la prima-ncărunţire, de la răsărit la apus;
Poţi cu inima să darui, poţi cu inima să iei,
Poţi în alte inimi dară să infiripezi scântei,
Poţi cu inima să mângâi şi să-i antrenezi acţiune,
O jonglezi în consecinţă, dar să pui şi-nţelepciune!...
Inima te defineşte şi îţi dă de gol alura,
Duce grija, se împacă, cursul vieţii îl dă de-a dura
Şi nu face osebire la prosper sau la sărac,
Plină-i toată de surprize, pân' la ultimul tic-tac!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gioconda în piele de tigru

în ziua în care surâsul ei a ajuns
pe apă şi pe aer
pe pământ în bengal
a fot chemat un tigru să
verifice încă o dată cine se-ascunde
în spatele pânzei...
împărăteasa - o
femeie din acele desişuri -
s-a dat sfâşiată de îndoielile facerii

unui bine-atât de natural (?!) poporului său

în care bărbaţii ocupă de-o vreme
locuri la business
class în drumul pe aer
cu destinaţia louvre pe sena
şi a de
căzut în braţele ani
malului stâng al inimii sale
roasă de îndoieli

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima...

Nu-i doar ce în piept îţi bate şi pompează sânge-n trup,
Nu-i doar ce te ţine-n viaţă până legături se rup,
Este axul, centrul lumii, este măduvă, natură,
Este suflet, cutezanţă, este dragoste şi ură...
De la licărul din pântec, de la primul supt de lapte,
De la prima jucărie, de la basmele de noapte,
De la cartea de citire, de la pata de cerneală,
De la ultimul examen pân' la prima-agoniseală...
De la fluturi în stomac, prima flacără de-amor,
Prima aventură-n viaţă, primul simţământ de dor,
De la prima pirostrie, de la primul puiet pus,
De la prima-ncărunţire, de la răsărit la apus;
Poţi cu inima să darui, poţi cu inima să iei,
Poţi în alte inimi dară să infiripezi scântei,
Poţi cu inima să mângâi şi să-i antrenezi acţiune,
O jonglezi în consecinţă, dar să pui şi-nţelepciune!...
Inima te defineşte şi îţi dă de gol alura,
Duce grija, se împacă, cursul vieţii îl dă de-a dura
Şi nu face osebire la prosper sau la sărac,
Plină-i toată de surprize, pân' la ultimul tic-tac!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de lupii din sângele tău am eu teamă

sunt învăţat cu sălbăticiunile de salon
am cunoscut mii şi mii de pisoiaşi
cu aere de tigrii bengalezi
care nu ştiu decât să lingă să se alinte
şi să toarcă
iar de mârâit mârâie doar după
întotdeauna pe la spate
ca şi cum ar fi lei paralei
într-o junglă de jucărie

iubire
nu ştiu ce ai tu în sânge
dar când te strâng în braţe
te înmoi ca o plastelină
numai bună de modelat castele
şi tu zici că îmblânzeşti antarctica
apoi îţi dai pletele pe spate
ca şi cum te-ai crede cometă
şi recunosc că asta-mi place la tine
credinţa că mă poţi devora

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul luminii

Drag copile, înger al luminii
- Vino, să ne prindem de mână!
Unde frigul, întunericul sau durerea nu există.
Este doar lumina în zbor, spre nemurire
O flacără de iubire se va aprinde
Şi spiritele noastre vor aduce armonie
Bunăstare, creaţie divină şi profeţie.
O linişte de cristal se aşterne peste poteca vieţii
Un cavaler ne întâmpină la poartă
Şi ne deschide o casă plină de bunătăţi
O casă de vis, plină de jucării, prăjituri.
Deschide-ţi inima cu dragoste sublimă
Până devine o pasăre Colibri.
Să fie ca o lumină deschisă spiritelor
O magie desprinsă din întunericul fad
Fetiţa ascultă desene pe prag
Copiii aleargă la case înapoi
Potecile zboară în faţa lor, spre rai
Este un cer, plin de stele strălucitoare
Şi-o maica le deschide uşa sufletelor

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister de sori

Stau într-un octombrie însorit cu pielea caldă
Şi nu pot să privesc scânteia care mă dezmiardă;
Chiar mă-ntrebam, cum n-amendăm pentru pericul
Potenţial, cum facem pentru jucării, neprevăzutul la vehicul?

Mai mult, sunt chiar cu totul depăşit, nici nu cred ştiinţa
Ce de amar de timp 'mi tot spune să-i accept credinţa;
Cum de atâta forţă poate negrul să străbată
Şi gheaţa interplanetară apă o face, ziua crapă?...

... Şi-atâta cald e pân' la mine, pe nisipul-plajă,
Sau stând sub via dezgolindu-se cu-azur de vrajă!?
Cum nu topeşte totu-n cale; cosmos, sateliţi
Şi inimi ce-ar fi îngheţat?... Cum ne-ncălzim... iubiţi???

Mi-e mintea caldă, simt pe pleoape ca un fulg de bine
Şi heliul ce-am primit îl vărs, pupila-mi îndreptând spre tine
Mă-nvăluind de gânduri, ce le-aştern în frază...
Ce-o scriu să ţi-o trimit, cum sorul dă o rază;

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne!
dacă mi-ai da un cuvânt şi acela ar fi al meu
aş scrie în inimile tuturor
iubire!
dacă mi-ai da o notă
şi pe aceea aş da-o oamenilor ca să înveţe să cânte, cu sufletul
numai fericire!
dacă mai fi făcut pictor aş fi pictat un tablou, cu noi toţi
prinşi de mână
pentru ca în lume să fie numai unire!
dacă mai fi făcut doctor aş opera şi apoi aş arde
toată răutatea din suflete şi bolile din lume!
nu mai vreau pentru nimeni
durere!

aş vrea, Doamne, să-mi dai o pâine, ca din ea să satur
toţi flamanzii iar pentru copii
un munte fără de sfârşit de jucării!
aş vrea, Doamne, ca toate femeile din lume
să fie mame bune!

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

112

becurile s-au stins peste noapte. alexandra a devenit o fiinţă invizibilă. învelită într-un cearşaf alb ca un produs sterilizat, se rostogoleşte în valurile mării.
are şi ea o armă neagră, mică pe care nu o foloseşte niciodată.
dar în seara aceasta, lipsa de lumină o sperie şi trage în aer un foc de avertizare.
se aruncă în valuri şi înoată. inima ei mică bate nebuneşte.
luna pe cer este încă albă. un neon pâlpâind. alexandra se simte în stare să ucidă. i-au spus că dincolo nu este viaţă şi soarele arde puternic. jumătate din creierul ei, însă, îi spune că nu o să păţească nimic.
alexandra simte ca acolo îi va întâlni pe ceilalţi copii. vii si nevătămaţi. cândva se jucase cu ei pe plajă. cel mai frumos desen dintr-o carte: copii alergând prin valurile marii, pe nisipul ud.
alexandra simte frica dar nu are ce să facă.
acum luna pe cer este neagră, dar alexandra o vede strălucitoare ca pe o jucărie proaspăt scoasă din fabrică.
#alexandra

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina de la capătul tunelului

Gândeşte-te că vine timpul şi vom îmbătrîni,
vom fi nişte epave în faţa celor tineri,
vom sta mult în casă ieşind câte puţin,
dar vrem să ne plimbăm, sau să mergem la munte,
să vedem natura verde, sau apusul soarelui la mare,
să lăsăm grijile şi durerile pentru locuri frumoase şi aer curat.
Crezi că se mai poate să-ntinereşti şi să te simţi mai bine?
E greu să opreşti amnezia, să opreşti acea clipă de sfârşit,
dar se mai poate să trăieşti din amintiri,
să deformezi uşor realitatea din viaţa ta
şi să te visezi mereu că eşti în grădina cu flori parfumate,
în livada cu meri, caişi şi pruni zâmbind cu inima plină de bucurie,
la fel ca un copil ce se bucură de noile lui jucării.
Priveşti în jur la noutăţile apărute şi te minunezi
de felul cum se îmbracă lumea şi timpul trece mai repede aşa,
dar deodată răul apare şi timpul dispare-n univers
şi tu simţi chemarea Domnului cu o lumină puternică,
ce o vezi tot mai aproape ajungând uşor la capătul tunelului.

poezie de Eugenia Calancea (25 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!