inimă şi piersici

La umbra pleoapelor

Să ne îmbătăm cu propoziţii eliptice de subiect
şi să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înţelegem tot ce spun printre rânduri
ca nişte cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii şi fapte care ne depăşesc,
nu ne lasă somnul liniştit
şi dimineţile pline de candoarea răsăritului,
fiecare îşi doreşte o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicaţii

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază paşnică

Ce proaspată mireasmă de catină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la fereste, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gazele-n nisipuri, sub umbra de răsura,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Anna de Noailles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci din goetia

voci groase
din clase înalte
înconjoară case
cu pisici de sticle
sparte, se răsfrânge
cioburi de clase
joase întemeiate în
a fiecărui pubertate
când coşuri iau moarte
sub forme de naştere
azvârlind pe seri de
pături grijulii renaştere
când în camera se ascunde
de obiective, imaginile subiective
propulsate din aparate, butoane
roşii şi albe lângă mâini livide
rachete de mingi încete plasate
de glezne aride pe terenuri călcate
de însele pietrele încălţate cu piei animalice
în obosire se leagănă în viteze

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lungu
Adăugat de Cristian Lungu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratacind mereu...

Ratacesc pe cararile vietii,
Ma caut fara odihna, pentru a ma regasi.
Intreb florile si arborii,
Intreb iarba si cerul,
Intreb luna si soarele,
Intreb stelele.
Il intreb pe Dumnezeu:"Unde sunt, Doamne?"
In tacerea mea launtrica
Ma intreb pe mine:"Pe unde ratacesti?"

M-am pierdut in copilarie
Cand ma intrebam nestiutoare:
"Ce e viata?"
Si m-am regasit.
In trandafirii galbeni din gradina casei,
In mirosul salcamilor in floare,
In parfumul teilor din padure,
In florile de visin, de piersic si cires
In poienile pline de ghiocei
Apoi, in albul pur al lacramioarelor

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Comaniciu (decembrie 1999)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:

Bem - 1

pasărea fără aripi

se aşază la masă cu noi;

are ciocul îmbibat în sângele scurs,

uimitor,

peste timpul rănit pe care îl cercetăm

prin ecranul cu peşti toxici, alături

de halba cu bere sortită

să aducă aerul bolnav al

raţiei de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Lacrimi fierbinţi îi curg pe-obraji aprinsi de-atatea patimi,
Genunchii-i stau stoici pe gresia rece ca inima-i pustie,
Buze de foc cheama arzande-n ea Divinul tainic
Si ochii-i ard, rugand chipul din inima si minte aievea sa ii vie.
Se roaga si tot roaga, sperand ca ruga o minune sa-mplineasca,
Sa aiba-n brate idealul si cu dor greu sa il iubeasca.

Trecu un ceas si-apoi mai multe, ea impietrita-nalta rugi frenetic,
In care isi evoca vreri arzande, sperand ca in sfarsit sa fie
Real si viu tot ce iubire-n inima-i sadeste, sa-i fie asa macar vremelnic.
Deodata, tumultul se-ndura in fine sa paleasca
Si-a trupului putere incepu s-o paraseasca.

Se vede pravalita pe-a caminului ei gresie, eliberata in sfarsit de patimi.
De trup se tot indeparteaza, descatusata din robie,
Si urca incontinuu, simtindu-se usoara, sufletu-i fiind acum oceanul cel mai pasnic.
Lasandu-se atat de lin purtata tot mai sus, ca intr-o vie reverie,
Vedea caminul, apoi orasul, cu lumea-i agitata si pe alocuri chiar frumoasa
Si mai apoi privi de sus aproape-ntreaga creatie pamanteasca.

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul regretului fără sfârşit

Împăratul Chinei râvnea la o frumuseţe care să-i încununeze imperiul,
Dar, deşi era de mulţi ani pe tron, nu i se împlinise această dorinţă.
Între timp, o fetişcană din familia Yang ajunsese la pubertate.
Crescută fiind într-o curte interioară, nimeni nu-i văzuse frumuseţea.
Graţia ei îngerească nu mai putea rămâne ascunsă.
Într-o zi a fost aleasă să ţină companie Împăratului.
Când şi-a întors capul şi a zâmbit, farmecul creat a fost zguduitor,
Eclipsându-le pe toate concubinele celor şase palate.

Era o primăvară timpurie. A fost îmbăiată în Piscina Florilor Pure
Cu apă caldă de izvor, care i-a catifelat şi limpezit cristalul pielii,
Şi, datorită somnolenţei resimţite, o fată a ajutat-o să iasă din piscină.
Revăzând-o, Împăratul a a hotărât să-i fie mireasă. Şi-aşa a început saga.
Părul ei plutind ca norii era prins c-un ac de aur, faţa-i era ca cea a florilor.
Au petrecut noaptea sub acoperişul cald al hibiscuşilor.
S-au trezit cu soarele sus pe cer, regretâd că noaptea a fost prea scurtă.
Începând din acea zi, Împăratul a lipsit la toate audierile curţii.

O răsfăţa tot timpul cu banchete şi petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară şi despotul nopţilor lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada feciorului bun la inimă

De stăruiesc ca să despoi frunzarul
în pieptul vechi îţi vâră ani de lapte
Să-l ţin pe tata să-l îmbăt în floare
Petale sclipitoare ca amnarul
De sub culcuşul merelor răscoapte
La bătrâneţe leac să fie, oare,
A-bătrânit tătuţa, ăst i-amarul
Sculptez trudirea fiului în fapte,
Spre floarea dintr-un lan de vindecare!

Eu ţiu la tata, viaţa să mi-l ţie!
Nu-i timp să stau, cu moartea după mine,
Să-mi iau un cal negruţ, să plec oleacă...
Din palma fetei, tare mi-e zurlie
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine
Şi de ştergare,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada feciorului bun la inimă (refăcută)

1.

Nu-i timp să zac, căci moartea, după mine,
Să-mi iau un cal, să plec, de-aici, oleacă...
Din prispa fetei, tare mi-e zurlie:
Ia apă, c-un picior desculţ în spine,
Să i le ung, pe pajişte să zacă,
Când o dezmierd şi-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine,
Şi de ştergare,
Şi o să beau din apa ei săracă;

De stăruiesc, ca să despoi frunzarul,
În pieptul vechi, să-ţi vâru' ani de lapte!
Să-l ţin pe tata, să-l îmbăt în floare,
Petalele-aprinse, ca şi jarul,
Culege-oi macul vremilor răscoapte...
La bătrâneţe leac, să fie, oare?
A-bătrânit tătuţa, ăst "amarul"!
Sculptez trudirea fiului, în fapte,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize din Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!