inimă şi viermi

Victorii Negre

În orice zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii, viermuit...

Ca nişte fluvii clocotim,
înspumegaţi, triumfători –
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.

Cu pieptu-n platoşă-ncleştat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios pe o rază

Pleoape-şi deschid stele
Cântă priveghetorile!
Ochii-nchid şi te visează
Lunecând duios pe o rază.

Mirosind a crin de cleştar
Încântând inima, quasar,
Răsărind prin hău de vierme
Blazar ce ucide urme..

De crater cu meteor, mască,
Ce-au căzut să biciuiască
Unicorni ce bat în piept
Ce mi-au spus să te aştept!

Coborând tandru din stele
Şi născându-mi visele,
De a fi privighetoare
Peste-nălţimi stelare,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

W. Lloyd Garrison Standard

Vegetarian, conciliant, liber cugetător, creştin din punct de vedere moral;
Recitator competent în ritmul cristalin al lui Ingersoll.
Carnivor, răzbunător, drept credincios şi păgân.
Moderat, promiscuos, nestatornic, înşelător, de prisos,
Mândru, având fudulia celui care distruge lucrurile în băşcălie,
Cu vortexul inimii ros de viermii unor disperări teatrale.
Eu, îmbrăcat în hainele indiferenţei pentru a ascunde ruşinea învinsului;
Eu, copilul idealismului anti-sclavagism –
Aidoma lui Brand, născut din jumătăţi nepereche.
Cum aş fi putut fi altfel, când, în loc să-i fi declarat vinovaţi,
I-am apărat pe derbedeii patrioţi
Care arseseră curtea de justiţie
Pentru ca în Spoon River să se construiască una nouă?
Când Kinsey Keene a strecurat o rază de lumină dincolo de faţadă,
Ce altceva putem face decât să mă strecor afară, într-un colţ,
Împreună cu animalul din mine,
Crescut de când era un pui, şi să urlu?
Piramida vieţii mele nu a fost decât o dună de nisip
Stearpă şi fără formă, risipită la prima furtună.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

când mă veţi diseca, îmi veţi găsi inima legănându-se ca un spânzurat de ultima speranţă. să o scoateţi cu grijă din fiecare amintire, până rămân mică, mică şi încap în burtica roz a celui mai mic vierme din grădină. pentru că trebuie să crească şi el mare. iar inima, să o lăsaţi întâi să-şi recite ultima poezie. aţi putea chiar să aplaudaţi, să păreţi emoţionaţi până la lacrimi. apoi să-i daţi să sufle în lumânările de pe colivă. după petrecere, să o puneţi la presat în albumul cu poze. mereu i-a plăcut să zâmbească prosteşte în faţa morţii.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam

că trăiesc într-o ţară liberă
şi conducătorii nu sunt viermi
sau râme credeam eu în alt vis
conectat la altă dimensiune
unde soarele era gratis pe cer
mă spălam cu apă fără să stau
în genunchi în faţa celor care
şi ei au căzut în genunchi în faţa
stăpânilor stăpânilor mei
inima era străpunsă de iubire
pentru modelul de viaţă intrat
în vigoare odată cu deschiderea
ferestrelor care se jucau cu umila
mea fiinţă când se închideau
sau deschideau şi totul depindea
de visul visat înainte să-i ating
limitele de sclav într-o lume rea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate că pot să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

Tu, slujitor al slovei,
fiecare literă îmbraci
în lacrimi amare
sau sclipiri de aştri,
transformi versetele
în respiraţii de borangic
şi colorezi frazele
din sceptrul metalogic,
cu esenţe de bujori
albi, roşii sau corai,
eclozaţi în idele de mai.
Permuţi cuvintele
cum viermii de mătase
se schimbă-n fluturi
cu aripi decorate,
ce vor zbura cu gândurile
pierdute pe buzele lunii,
în nopţile fermecate
de cântul stelelor gingaşe
şi...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful în chip de baladă

Frăţânilor ce rămâneţi în viaţă
nu ne purtaţi în inimi vrăjmăşie,
că dacă mila voastră ne răsfaţă
şi Dumnezeu mai bun o să vă fie.
Priviţi cum stăm cinci-şase în frânghie:
ni-i carnea, ce-o-mbuibarăm altădată,
de multă vreme hoit, de viermi mâncată,
iar oasele-s cenuşă-n fiecare.
Nu râdeţi de osânda-nfricoşată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

De-i ruga, fraţilor, prea îndrăzneaţă,
nu vă scârbiţi de noi, deşi se ştie
c-am fost ucişi pe drept. Nu toţi învaţă
cărarea-nţelepciunii cum s-o ţie.
Rugaţi-l, dar, cu inimă smerie
pe Fiul din Fecioara Preacurată
ca mila-I să ne fie pururi dată
ferindu-ne de-a iadului vâltoare.
Nu ne smintiţi din tihna-n fine-aflată,

[...] Citeşte tot

epitaf de Francois Villon (1983), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlănţuire de cuvinte

am fremătat din greu ca un copac
şi mi-am întins rădăcinile-n glie
am vărsat şi lacrimi pe versul opac
mi-am tatuat pe cord cântul de ciocârlie.

am învăţat ce-i teama cu viermi sub scoarţă
cu furtuni nebune am luptat din rărunchi
cu norii intriganţi m-am luat la harţă
să lase soarele să-mi pătrundă în trunchi.

codrii îmi sunt fraţi în povestiri de vis
m-am desfrunzit ca ei în fiecare toamnă
muguri de iubire primăveri mi-au prezis
ramuri mi-au înviat nimic nu le condamnă.

vuietul romantic în slove l-am descris
lumea cuvintelor la iubire mă-ndeamnă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Trist, trist – slăbit de boala îndelungată;
Monotone, monotone – zile şi nopţi care vin şi se tot duc.

Copacii s-au înveşmântat în mantii de umbră;
Ultimele orhidee adăpostesc stropi reci de rouă.

Ouăle depuse-n cuiburi pe vremea când am căzut la pat
S-au transformat în păsărele care şi-au luat demult zborul.

Viermele, care zăcea nu demult ascuns în gaura lui,
S-a transformat în greiere cântând pe creanga unui copac.

Cele patru anotimpuri revin întotdeauna:

În natură nimic n-are odihnă,
Nici măcar pentru o clipă.

Numai în adâncul inimii unui om bătrân
Durerile-s mai tinere decât erau pe vremuri.

poezie de Bai Juyi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!