Poezii despre intuiție și timp, pagina 2
Poezie de înviorare
A trecut timpul și eu mă asemăn unui plop,
Unei salcii în vibrație de lumină...
Am să mă deschid, pentru a vibra...
Am să culeg zâmbete din lumi îndecise.
Am să-mi dezvoltat intuiția și am să devin înger.
Lumina devine rază a sufletului,
Magia devine realitate spre care eu converg
Oglinda e reprezentarea frumosului din suflet
Poți culege vis, creație și lumină...
Vibrația reînnoirii spirituale.
Sufletul renaște în Lumină,
Dincolo de alfabetul latin...
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
poem de îmbrățișare a aurei fierbinte
a lumii de noi doar intuite
-izvor veșnic în ape arteziene și cristaline-
în care se scaldă zimbrii de foc,
zimbrii albi, himerici ai lui Dumnezeu
hrăniți cu mieji de stele și cu foc
și codrii de lună, alergați de zeu,
ce scapără din copite aurore marine
înghițite de zmeoaice pe coline,
poem pentru zboruri de păsări uriașe
cu pliscul sonor pe nume inventate,
ale căror triluri chemau veșnicia
și viața fără de moarte
poemul delirului și plânsului apoteotic
al slăvii și al deznădejdii fără hotare
al nefericiților în iubire pentru care lumea
absolută e o carte cu peisaje suave, amăgitoare
cu întrebări și răspunsuri ale ființei,
ca o chemare veșnică de negăsire.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumânări de ceară
Privirile noaste, acum necunoscute,
sunt vânt în mare și nisip în oase...
Doar un neverosimil accident aduce-n noapte,
o rază de soare în ochii unui tânăr bărbat
dispărut în primăvara ce devreme ne-a lăsat.
Sunt zile ieșite din cărți necitite
ca diminețile născute amurgite,
pași leneși ai unei vieți ce pare inventată,
sunt răni sub piele și viață de rugină sărutată,
o biata și întunecată intuiție,
un text scontat în confuzie,
trenuri oprite în detenție,
lumânări de ceară în reflexie.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea bunul meu amic
Cu frunze arămii, și galbene, aieve
Redând același timp, menit ca să releve,
Pe un acord de vânt, asemeni de vioară,
Un cântec mișcător ce cugetul strecoară.
Prea bunul meu amic, de vezi că-i Toamnă iarăși,
Și anii au trecut de când suntem tovarăși,
De vezi c-al său nărav răsună-i iar în strune,
Acum la început, în vreme de Răpciune,
Credinței ce-i supun a mea părere-mi lasă
În crezul filozof convingerea piloasă,
Ce într-un tainic iz, când Toamna iar revine
Natura iar murind, un adevăr susține;
De-avându-și definit și consacrat concretul
Din miez poți intui și-i desluși secretul
Că Toamna revenind, în ciclu-i ea rescrie
Un simbol celor ce renasc în prietenie.
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoșani (26 februarie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântână înfundată
Numai tu, mamă, numai tu
ai mai rămas să strângi
umbrele sfinților înșirați
pe gardul de trestie,
după care le așezi
cu atâta sfințenie
în batista ta de duminică.
Aș vrea să fie la nesfârșit
acele dimineți
în care să cânte cocoșul
de câte ori te apleci
peste fântâna înfundată
de atâtea ierni.
Poate ai intuit
că prea devreme
se coace pâinea la tâmple
și prunii prea mult s-au încovoiat
sub burta lăsată a lunii,
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
I
Să ieși desculț în curte. Să calci pe resturile umede împrăștiate prin noapte. Să evoci memoria crustei și să elogiezi capriciile unei flori agățate de trotuar. Să ascuți sub picioarele tale depășite scâncetul ușor al putregaiului și, în ciuda acestei percepții despre moarte, să intuiești că viața se înmulțește, că din palmele tale încolțesc liane, plante cățărătoare ce ajung la gâtul tău și să simți creșterea rădăcinilor care se adâncesc, în timp ce pe tălpile picioarelor tale se strânge puțină ploaie, pe care nu o aveai înăuntru.
poezie de Alex Dario Rivera M. din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarța cenușie...
Visam reîntoarcere din țara lui Columb,
Eram epuizat d-eșec, pe veșnicie.
Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Și-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert și agonizam.
Timpul și spațiul le simțeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.
Straniu-i dorința și să nu ți-o vrei
Și inima să-ți stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai și rațiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul iubirii
Spre deosebire de timp
deși etern curgător,
prezență activă
iubirea
extaz și durere,
dulce ispită
e un dar vremelnic.
Indefinibil,
infinit și ireversibil,
egoist,
nepăsător și irecuperabil,
pentru unii, prea rapid,
pentru alții, prea încet,
timpul ascunde prezentul
în intensitatea trăirilor.
Ceea ce contează:
emoția iubirii
și miracolul clipei.
Nu lăsa neliniștea așteptării
să-năbușe vocea interioară!
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Extindere
extindere de senzații
pe o captură de gând,
intuiția îmbrățișează o vedere
ce leagă emoțiile separate în spațiu
împotriva opoziției stelelor.
nuanțele acelea de gri se spală
trecându-le printr-un albastru
cu miros de liliac.
geometria încarcerată pretutindeni
desfrunzește și umbra ce-ar trece pragul
în cerul despletit de nori.
din cutele vremii răsar noi forme
ilogice de a ieși din sferă
pentru găsirea punctul comun
de reverberația verdelui prin vene,
recompunerea timpului întârziat
în reflexia ochiului cu urme nevindecate
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul roții
Când roata gândurilor se-nvârtea-n rutină,
S-a povârnit uimirea peste-o-ntreagă gloată
Dintr-o scăfârlie intuitivă respirând lumină
Din cele mai expuse prototipuri de roată:
Scrutând întâia oară soarele ori luna plină
Sau poate orizontul pe-ntinderea lui toată,
Când roata gândurilor se-nvârtea-n rutină,
S-a povârnit uimirea peste-o-ntreagă gloată.
Pe munți, pe ape, prin aer, pe orice dolină
Cea mai mare realizare născocită vreodată,
Ce-n învârtirea ei necontenită ne domină,
A inventat-o cineva sau ne-a fost d(on)ată
Când roata gândurilor se-nvârtea-n rutină?
rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre intuiție și timp, adresa este: