iubire şi încăpăţânare

Doi cai

Doi cai mi-am înhămat
La trăsura acestui secol perimat.
Unul alb şi înaripat,
Unul negru, bun de alergat.

Calul cel alb este Timpul neînfricat,
Calul cel negru este Spaţiul îndepărtat.
Cei doi cai aleargă pentru mine,
Iar eu îi strunesc, cum pot mai bine.

Alerg, alerg neîncetat fără să-mi pese cu adevărat,
Dacă alergările lor m-au împovărat.
Eu urmăresc cu obstinaţie Iubirea,
Ştiind că mă aşteaptă, cu desăvârşirea.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

A venit în lume un nou simţământ,
un nou apel străbate lumea;
pe aripi de vânt lejer
să zboare acum din loc în loc.
Nu către spada însetată de sânge
el atrage familia umană:
lumii veşnic războinice
îi promite o armonie sfântă.
Sub semnul sfânt al speranţei
se strâng paşnicii luptători
şi repede evoluează afacerea
prin munca celor care speră.
Puternic stau ziduri milenare
între popoarele divizate;
însă vor sări în lături barierele încăpăţânate
dezbătute de sfânta dragoste.
Pe temelia unei limbi neutre,
înţelegându-se reciproc
popoarele vor forma în armonie
un mare cerc familial.

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Félicien Menu de Ménil, versuri de Ludovic Lazar Zamenhof
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul şefilor hapsâni

Contrar uzanţei, pe şefi nu mi-i,, cinstesc''
Cum alţii-o fac, pupându-i des prin dos
Şi verde-n faţă, le spun că nu-i iubesc...
Aşa sunt eu de felul meu căpos!

Dar nici n-aştept să mi se dea vreun os,
Cu carne macră din plin mă hrănesc,
Contrar uzanţei, pe şefi nu mi-i,, cinstesc''
Cum alţii-o fac, pupându-i des prin dos.

Eu dacă aş putea i-aş trage-n ţeapă,
La fel ca Vodă-Ţepeş, nefiresc!
I-aş plânge mai apoi cu ochi de ceapă,
Căci ei de când se ştiu ne ţepuiesc...

Contrar uzanţei, pe şefi nu mi-i,, cinstesc''.

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean mai puternic ca ţărâna

Ocean mai puternic ca ţărâna,
Încăpăţânat, turbulent şi-abraş,
Vei iubi oare-acest copilaş
Şi-i vei săruta întotdeauna mâna?

Când mă joc cu tine eşti blând foarte,
Iar valurile-s mătăsoase şi albastre....
Dar, spun marinarii care-au navigat departe,
Că nu te joci mereu, că ai şi zile proaste.

Dai bobârnace,-n larg, enormelor vapoare,
Ca şi cum ar fi surcele, nişte mici ghivece –
Spune-mi de rog, căci vreau să ştiu de ce
Ai o fire atât de schimbătoare?

Ocean mai puternic ca ţărâna,
Încăpăţânat, zgomotos şi-abraş,
Vei iubi oare-acest copilaş
Şi-i vei săruta întotdeauna mâna?

poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toamna mea încoronată

dacă aş mai avea oglinda
cu chip de când nu eram nici copil nici numai
un surâs blând
inundat de vară în umbrele norilor ce învăluie
valea înverzită

oh, dacă aş mai avea-o în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul de iarbă crudă
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară!

cum mă încăpăţânez ca o pisică
sub soarele binefăcător pentru albine
din toate acestea să mai păstrez
câte ceva pentru toamna mea încoronată
însufleţindu-mi puterea de a iubi

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încoronată

oglindă/ chip/ de când nu eram nici copil nici bătrână
inundată în umbrele verii ce învăluiau valea înverzită
oh dacă te-aş mai avea în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul ierbii cosite
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
melci ce se ascund în cochilii
căluţi de trestie galopând cu coamele în vânt

sub soarele binefăcător pentru stupi
cum mă încăpăţânez ca o pisică
din toate acestea să mai păstrez câte ceva
pentru toamna mea încoronată
ce-mi însufleţeşte puterea de a iubi hulubii verzi
zburând la un rând cu rândunele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu sărbătoresc Ziua Sfântului Valentin

Ea vorbeşte despre mine, cel de ieri....
cel care era întotdeauna
amuzant şi care-o făcea să râdă ore-n şir,
omul de care
s-a îndrăgostit,
acel om,
eu, cel de ieri...
nu eu, cel de azi...
Cel care, pretinde ea
(iar eu neg),
c-am devenit...
cârcotaş, încăpăţânat
şi partizan politic,
un om care ascultă radioul pentru a avea ce vorbi
şi care nu dansează niciodată cu ea pe vechile acorduri.
Omul care o asculta
pe ea, cea de ieri,
dar acum este mereu defazat –
ea cea de azi...
ea cea de azi,

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de puritate se topesc peste noi

Cerul albastru metalic
cerne peste noi puritate,
fulgi deşi, jucăuşi luminează
noaptea de cobalt măiastră.
Gândul meu cristalin bate-n fereastră,
iubirea-i întinsă pe-o plapumă pufoasă.
În densitatea inimii simt o dulce-armonie,
pentru-o iubire sperată, încăpăţânată,
simţită în suflet, in carne, in sange si oase.
Ochii se fixează pe fulgii de zăpadă,
mintea se lasă legănată,
inundată de dorinţa din alte vieţi strămutată.
Noi doi în balansoarul vieţii
cu aripi de doruri dotaţi,
străpungem imensitatea albastră
şi fulgi de puritate se topesc peste noi,
invadează cu a lor strălucire
fiinţa şi nefiinţa din noi doi.
Din albul cristalin imaculat
răsar flori multicolore,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte albă parfumată

Din mână în mână
Din piept în piept
Răscolitoare puritate
Primită şi oferită cu drag,
Moarte albă parfumată
Ce-a născut zâmbetul
Pe milioane de buze
Şi-n pupile de călători prin timp.
Parfumată şi mută
Doinind în degete viaţa întreruptă,
Şi iertarea celui ce a stins dragostea ei
Pe pieptul celor trimişi la Ceruri
În mâna Semănătorului de legi şi flori.
Trista ce-şi priveşte umbra
Din milioane de buchete
Sub nenumărate stele şi priviri,
Cunoscută cu numele: Laleaua albă,
Una din minunile Dumnezeului
Lăsate din iubire pe acest Pământ,
S-aline sufletele noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas fără cuvânt

Nu mai ştiam nimic de tine
doar ce mai citeam din când în când printr-un ziar
mă-ndepărtasem de lume, de oricine
şi nu mai vorbeam
tăceam eu şi-o lume întreagă în al meu gând
până într-o zi când din greşeală
te-am strigat înlăuntrul meu cel mut
şi-atunci, parcă durerea
din vocea ta m-a durut

Oare cine eşti tu
eu cine mai sunt
pe care drum ne-am întâlnit
apoi ne-am rătăcit ca un ecou pierdut?

Când vrem să vorbim cuvintele se revoltă şi tac
şi tac, tac încăpăţânate şi se opresc pe buze
rănite pe rugul fierbinte din sărut

Înlănţuiţi în braţe mute

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!