iubire şi legume

Faţă-n faţă cu marea când explodează primăvara

De mâine, voi fi un om fericit;
Spălând, spărgând lemne şi călătorind în toată lumea.
De mâine, voi avea grijă de hrană şi, mai ales, de legume,
Locuind într-o casă cu vedere la mare, cu flori de primăvară.
De mâine, voi scrie tuturor celor dragi,
Povestindu-le despre fericirea mea,
Despre ceea ce mi-a spus fulgerul fericirii,
O voi înmâna fiecăruia dintre ei.

Daţi un nume cald fiecărui râu şi fiecărui munte,
Străinilor, fiindcă vreau să fiţi şi voi, de asemenea, fericiţi.
Fie să-aveţi un viitor minunat!
Fie ca iubirile voastre să vă devină soţi şi soţii!
Fie s-aveţi parte de fericire-n această lume trecătoare!

Eu vreau doar să stau faţă-n faţă cu marea când explodează primăvara.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarăfobi

Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar şti că se înfiripă
De când s-ar şti crescut fruct, ţării... ce-i e floarea.

De ce n-om fi sămânţa cu seve siropinde
Din sol plin de strămoşi, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar ştiind să se întâmple
Şi amor de-o scoarţă calcă, ca piele... ce i-ar vinde?

De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Şi minţi sunt doar minciuni, nu finisaje în şcoli...
Şi-am devenit ruşini... de-o ţară, ce trădăm.

Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golaşe de sămânţă, îs perfide logorei,
Când ţara ce-o iubesc e mamă de mişei
Şi-şi plânge o Dunăre de lacrimi... şi-ai mei oase.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile febrile

Iubita mea de-o viaţă
munceşte, nu se joacă,
de-aţi şti: e o dulceaţă!
-şi e normal să-mi placă-

Eu stau mai mult pe feisbuc,
la glume, mă dau mare...
(mă mir că n-am clăbuc
pe mâini... de la tastare).

Dar, de vreo două zile
e clar că-i o schimbare,
c-au devenit febrile
şi, zău, e de mirare!

Îmi zice de cu seară,
apoi şi dimineaţa:
-Vezi că se terminară
legumele, verdeaţa...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraliticul şi frica

Toate trotuarele acestui oraş sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată să ocolesc,
să depăşesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aş putea să cad...
veşnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuşi. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă că mă voi trezi în aceeaşi lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime că într-o zi nu mai pot mişca
şi totuşi creierul va putea să gândească.
Nu înţelegi că şi legumele gândesc şi nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorinţe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparţine numai mie.
Femeile sunt jumătăţi care se unesc cu jumătatea mea

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să înveţi să scrii

Ce-i atâta taverturtă?!
Nu sunt mari filozofii
Să înveţi cu luare-aminte,
Tu, copile ca să scrii.

E-o poveste... E o lume
Fermecată. Doar să vrei
Poarta să-i deschizi... Să intri
Şi să iei din vraja ei.

Şi dacă ma gândesc mai bine
Ştiu: alfabetu-i principal
Căci este-o pepinieră
Pentru cel mai bun şcolar.

Aici nu-s fructe, nici legume,
Însă cu ele ne hrănim,
Literatura-n profunzime
Vom învăţa să o iubim.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnavalul

I

Începe carnavalul! şi-n salele bogate
Se cerc artişti şi muzici plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!

Fetiţa tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
La gaza cea subţire, la rochia-i elegantă
Şi la ai ei cercei;
Gândeşte la răspunsuri, la graţii, la cuvinte;
Îşi râde în oglindă de loc ce-şi pune-n minte
Ceva ce-i place ei.

Corsetul aci-şi pune; îşi cearcă iar rochiţa,
Pandlica care-o prinde, - săracă copiliţa!
Viaţa-i e romanţ!
O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce este Fericirea atât de Mare, într-o Ţară atât de tristă la înfăţişare

La ce se gândeşte fiecare

e greu de spus.

Fiecare

este pe o altă lungime de undă.

Numai Marele Partid Conducator

Si Aliatii sai,

de neinvins,

emit aceleasi ganduri pentr toti,

sa ii urmeze neabatut

sa gandeasca absolut identic toti -

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu-Florian Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Petrişor

Motto:

Petrică şi Petrişor
Toată lumea are un dor
Numai tu ai mai multe
Ştiute sau tăinuite.
Care pleacă şi vin
Din Craiova sau Negomir.

Plecând, din Craiova în sus
Pe al Jiului curs
Înspre nord şi la apus,
După un timp ai ajuns
În comuna Negomir
Cu oameni harnici şi buni.
Este satul lui Petrişor
Care este fermier
Iubeşte agricultura
Florile şi pomicultura.
Multă vreme a fost plecat

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada celui mântuit

I

A fost odată, ca niciodată,
Pe-un drum de ţară, lâng-un copac
Şi o fântână abandonată,
A fost odată un om sărac.

Avea o casă ca vai de lume,
O barbă rară şi-un trup firav;
Când avea sare, n-avea legume,
Când avea pâine, zăcea bolnav.

Trecură anii şi omul nostru,
Văzând că n-are nici un noroc,
Voind pesemne să-şi schimbe rostul,
C-un sac în spate, o luă din loc.

— Ce faci, vecine, întreabă unul,
Luna trecută credeam că mori...
— Eu? Plec în lume să-mi port suspinul

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!