Poezii despre iubire și lună plină, pagina 2
* * *
Vuiet de petale albastre;
Albu-n cer ce se ridica
Lacul dragostei noastre;
E o mare, mititica!
Nu-ti închipui? Bucurie
Taci te rog; și ma asculta;
Inima, ce crezi: ca știe?
Noaptea vede luna plină
Al tău chip, făcut din tină!
poezie de Mihai Mocanu din Viața ca o poezie
Adăugat de Mihai Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
Cum se deșir din strașina-nvechită
Și picur jos broboanele de ploaie!...
Un paltin tânăr crengile și-ndoaie
Ai crede că își frânge vreo iubită.
Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Și mă dezgustă viața netrăită
Și fără sens... Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.
Aș vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o țin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viața-ntunecată...
Și o aștept... dar nu știu... o să-mi vină?
Mi-e dor de ea... mi-e dor de luna plină
A nopților din vremile de-alt'dată.
sonet de Ion Minulescu din Viața nouă, nr. 2 (15 februarie 1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai fiindcă ești femeie
Numai fiindcă ești femeie,
Ființa ta înalță munți.
Tu hrănești fără-ncetare,
Prunci de dragoste flămânzi.
Numai fiindcă ești femeie,
Macii înfloresc în grâne...
Te înalți precum o zee,
Imn al patriei române.
Lacrima ți-e limpezimea
Râului curgând din munți.
Tu-ncolțești în no iubirea
Și cu dragoste ne-ncânță.
Ce miraj te poartă-n ceruri,
Astăzi, înger de lumină?
Pe-ale timpului creneluri,
Palid chip de lună plină,
Țeși argintul din clepsidră,
Tâmplelor le dai lucire...
Numai findcă ești femeie,
Ne hrănești cu fericire.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Murit-a luna
Murit-a luna de singurătate,
Căci stele toate câte-s sus pe cer,
Le-am adunat, în dar să ți le-ofer,
În semn de culpeșă complicitate,
La o iubire cum n-a fost vre-odată,
Și nu va fi pe-al dragostei ogor,
Cât stele fi-vor, libere în zbor,
Să-și facă luna plină aliată,
La viclenita taină a iubirii,
Ce-n lanțuri leagă pe îndrăgostiți,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întreg
Tu ești copacul meu, eu ale tale ramuri,
Mi le ferești de vânt, de viscoliri și ploi,
În valsul primăverii pun verdele ca flamuri
Iar tu îmi mângâi floarea ce înflorește-n noi.
Îți dăruiesc iubire chiar dacă tu nu crezi
Și-ți pare că la altul am inima și gândul,
În nopți cu lună plină și visele-ți veghez,
Adorm abia la ziuă, aștept să-mi vină rândul.
Suntem o lume-ntreagă făcută doar din noi
Și nimeni niciodată nu ne va rupe-n două,
A noastră-i nemurirea căci vieții-am pus altoi
Din dragoste curată în dimineți cu rouă.
Să te zăresc vreodată?-N-am cum... suntem întreg;
De-ar fi să mor cândva- nu pot să te dezleg,
Rămânem o coroană de frunze și de flori
Sub mângâieri de lună, noi, veșnic visători!
poezie de Angelina Nădejde (11 martie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia este o afacere cu Dumnezeu
un fel troc ad-hoc cu lună plină
la un colț de răsărit
pe un sirag de scoici îndrăgostite
și-un vals de cuvinte
atent măcinate
între două ape
doar poeții sunt niște bieți muritori
care-și îndeasă durerile în suflet
ca pe un mărunțiș strâns într-o pușculiță strâmtă
pentru clipa fericirii de pe urmă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când...
Când ochii tăi plini de lumină,
Mă vor îmbrățișa cu pleoapele închise,
Strângându-mă la piept sub lună plină,
Vei vedea cum te-am iubit în vise.
Când tâmpla-ți fină vei rezema ușor,
În palma unui suflet cu obrazul plâns,
Dăltuit de riduri și istovit de dor,
Vei auzi de-aproape un oftat ascuns.
poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ironii de lună plină
Gol simt:
în mine și-n afară!
E locul tău,
Blestem inevitabil!
Luna-mi ironizează distantă:
gândurile, orele,
visele, nopțile,
iubirea, viața,
dorințele, singurătatea,
depresia și gândul morții.
Astept să-mi întoarcă spatele...
Vreau ploaie și vreau vânt!
Nimeni să mă știe,
S-adorm și să uit!
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă... priveghetori
Cântă păsări în păduri desfrunzite,
trilul se risipește topindu-se-n vânt,
stau și-l ascult făr-a spune un cuvânt,
căci gândul mi-e dus în locuri vrăjite.
Cântă păsări și-n păduri înfrunzite,
atunci trilul lor îmi intră-n timpane,
iar inima-mi bate cu sunet de ciocane
ce-mi alungă cugetu-n locuri iubite.
Păsările ce cântă sunt privighetori
și viețuiesc cu noi în unica grădină,
creată și udată de mâna cea divină.
Trilurile pe care noi le ascultăm,
în nopțile senine și cu lună plină,
durerile lumii ș-ale noastre le alină...
sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când tu...
Aș juca șotronul în bălți
În flori pietre fără dălți,
Neaua-ntr-o mare aș topi
Anotimpuri as contopi.
În al iubirilor mistrale
Cu florile quasarine..
Și cântec adiat de bucle
Privindu-te doar pe tine
Cu irișii de lună plină
Șoapta magnic de divină
De îngeri în cer suspină
Când tu nu-mi esti senină
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și lună plină, adresa este: