Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

iubire și stele căzătoare

Poezii despre iubire și stele căzătoare, pagina 2

Marius Robu

Sunt nebună de iubire

Sunt nebună de iubire
Și mi-e dor de fericire
Mi-a spus inima bătând

Suntem stele căzătoare
Ne-a orbit setea de soare
Mi-au șoptit ochii plângând

Dacă nu m-adăpi acum
Până mâine voi fi scrum
Gură sunt și vreau sărut

Mi te dau cu trupul tot
Suflete, că nu mai pot
Dă-mi ce nici nu ți-am cerut.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Sunt nebună de iubire

Sunt nebună de iubire
Și mi-e dor de fericire
Mi-a spus inima bătând

Suntem stele căzătoare
Ne-a orbit setea de soare
Mi-au șoptit ochii plângând

Dacă nu m-adăpi acum
Până mâine voi fi scrum
Gură sunt și vreau sărut

Mi te dau cu trupul tot
Suflete, că nu mai pot
Dă-mi ce nici nu ți-am cerut.

poezie de din Carte de bucăți (18 decembrie 2006)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Tiger

Mireasa timpului meu

Dacă aș rezerva timpul să stea în loc
l-aș învăța să asculte tic-tac-ul inimii mele,
i-aș povesti întâmplări din lună și stele,
i-aș înșira, ca pe ață, vrute și nevrute
și-apoi, l-aș seduce.
Universul ar încremeni, ar asista, mirat și contrariat,
la scena iubirii eterne, iar eu, mireasă aleasă,
voi cânta partitura stelelor căzătoare,
cu refrenul în rime de dorință,
imitând zborul îngerilor.
Dansul nupțial ne va cuprinde și ne va prinde
în spirale de suave șoapte alunecânde,
ecou de nepătruns,
spre alte lumi, nelumești,
acolo unde vom fi contopiți
în eternitatea nemărginirii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte de mătase

e noapte diafană cu ea mă învelesc
și-aștept din steaua mea să vină visul
în lumina dragostei să mă adăpostesc
de coșmarul care adâncește abisul.

e noapte de mătase cu ea mă răcoresc
gânduri călătoare cuceresc Paradisul
oriunde-s fericită și viața o iubesc
la masa visării mă recheamă scrisul.

sun ploaia de stele astăzi mă mâhnesc
mor lumini astrale, suferă universul
dar știu că îngeri steaua mea o păzesc
din strălucirea ei se naște versul.

dragostea mă inspiră poeme să sădesc
sub cerul albastru le grăbesc progresul.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Stele căzătoare

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerșindu-ți dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalță...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viață.

În lumi călătoresc și mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aș fi dorit să fie viața moarte
Să-mi țes tristețea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Și stânca ta de vis și dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "au fost odată
Într-un regat de ghețuri, crini și perle
Pașii iubirii unei lumi eterne".

[...] Citește tot

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Labiș

Primele iubiri

Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.

Brazii mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunții tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Și ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veșnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu ești mireasa vieții mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ți-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-și curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinți,
Să ne iubim o veșnicie, noi doi, ca doi copii cuminți.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aștept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Și-n gânduri voalul tău, mireasă, pe fața mea s-a așezat.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Romanță

Te-am strâns sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte d-april —
Azi mai fiecare copil
Ne cäntä iubirea pe stradă.
Că oameni deși n-au știut
De noi și de tainele noastre,
Dar stelele bolții albastre
Văd toate, și ele-au văzut.

Și-o stea, căzătoare din cer,
Ea mării ne-a spus sărutarea,
Și luntrei ne-a spus apoi marea,
Iar luntrea ne-a spus la năier.
Pe țărm erau stoluri de fete
Cu drag de năier ascultând —
Și ele râdeau scuturând
Flori albe din negrele plete.

Iar fetele-un cântec făcură
Și-i deteră aripi de vânt;

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Printre stele căzătoare

te-ai așezat timidă în brațele arcașului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerșit încă de la început o moarte lentă și dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelație.

și pentru că nimeni nu ar fi înțeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut și stingher.

după ce ultima țigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de (2 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem rescris cu stele căzătoare

Să nu te uit mi-ai lăsat o piatră,
adusă de mare și căzută din stele.
Ai plecat, eu pierzându-ți adresele.
Mi-am colorat inima albastră;
dar am iubit mult piatra de la tine,
zi de zi frântă, doar cu ochii pe ea.
Apoi era mare...
îi crescuseră aripile,
înlăcrimată și obosită
am aruncat-o spre tine,
în valurile mării chiar,
pentru că stelele
căzuseră
iar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și stele căzătoare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook