iubire şi uragane

Dumnezeu a murit!

Viaţa îmi joacă tot felul de feste,
Şi-aruncă-n mine cu un zar măsluit
E clar, nici nu mai încape poveste,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Ce-mi era drag a călcat în picioare
Viaţa şi corbii-in stol nesfîrşit,
Nuqq am pe lumea asta1 nicio chemare
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Totul este trist şi totul este gol
De tata, un accident ne-a desparţit,
Iar mama zâcând fără viaţă-n formol,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

Şi pe motanul meu drag, pe Buzdugan,
Frumos şi blând, scump şi prea iubit,
L-ai luat degrabă, precum un uragan,
Pentru mine, Dumnezeu a murit!

[...] Citeşte tot

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul Lean

Un uragan din părţile de est
L-a măturat pe Căpitanul Lean –
Pe-acel navigator şi gentleman
Nu-l vom mai vedea. Amin.

Şi-a condus nava împotriva duşmanilor
Ţării iubite până mai ieri-alaltăieri,
Dar acum în jghebul talazurilor
Compasul lui indică direcţia spre nicăieri.

Pentru el, zgomotul din prima linie de foc era
O simfonie şi praful de puşcă parfum de violete,
Acum doarme liniştit sub undele albastre,
Iar sarea mării i-albeşte oasele pe îndelete.

Luna luminează vastele întinderi,
Stelele se petrec sus, cerului salbă,
Şi-n acea singurătate mare spuma
Scânteiază nepământesc de albă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire...

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire,
Dar am făcut din palme izvor de mângâieri,
Când uragan de ură robea a războire
Şi-n zilele cu soare pusesem tămâieri.
Am înghiţit otrava şi-am transformat-o lavă,
Să scoată din străfundu-mi şuvoaie de iertări,
Călătorind bezmetic, în noapte, pe o navă,
Spre Insula Iubirii pierdută-n depărtări.

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire,
Dar am făcut iertării un strigăt de cocori,
Când toamna din săruturi şoptea a amăgire
Şi clipele de viaţă erau pustii cărări.
Din iedere stufoase crescute-ntre veşminte,
Am scos Lumina Lumii ţesută-n zi din Cer
Şi-n vorbele pierdute în iad de simţăminte
Am pus iubirea-n Domnul şi-o rugă-n frig şi ger.

poezie de Mirela Grigore din Pelerini pe cărările iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu aş schimba

De-ar fi să schimb ceva la tine,
n-ai mai fi tu,
şi-atunci aleg să nu!
Nimic nu aş schimba!

Aleg
promisiuni timid îmbujorate-n soare
şi alinarea îmbrăţişării care doare,
din verdele prea-crud iubit!

Aleg
sărut hoinar în augustul matur
şi uragan ameţitor de tulbur,
de temeri, rani, ambiţii, vise insolite.

Aleg
preaplinul patimilor domolite
şi pacea din coada cometelor trăite,
in toamna ameţită de emoţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură suferindă

furtuna nebună dezmembrează copaci
acoperişuri de case le decopertează
timpul turbat lasă-n urmă săraci
privesc oftând cum cerul lăcrimează.

sunt tot mai dese uragane, tornade
climele suferă asaltate de noxe
neputinţa-i gravă când natura decade
o muzică metalică urlă în negre boxe.

dacă ar putea cuvântul să fie vindecare
dacă ar putea iubirea să facă o minune
pământul ar simţi alean în fiecare
şi n-ar mai fi -ncolţită de genune.

de-ar putea Dumnezeu să ne facă îngeri
nu s-ar mai sui la cer milioane de plângeri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi vedea

atât de multe
poţi vedea
într-o picătură de sânge
o flacără de iubire se stinge
precum destinul în flutur

atât de multe
poţi vedea
într-un bob de rouă
lama unui fir de iarbă
tocmai îi desface inima-n două

atât de multe
poţi vedea
într-o gură de aer
uraganul din clopot a spart
timpanul vrăjit unui vaier

atât de multe
poţi vedea

[...] Citeşte tot

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutul iubirii

Era o zi ca de apoi, c-un cer ca de cenuşă,
C-un vânt pe care amândoi îl auzeau prin uşă
Forţând intrarea cu zăvor spre suflete-mplinite
Ce-aveau, demult, în lumea lor, destinele unite.

Iar vântu-acela nu-nceta să urle-a veşnicie,
Împrăştiind cenuşa rea, ca lumea să îl ştie
Mai rău decât un uragan, mai tare ca o stâncă
Ce rupe apa din ocean de cea de mare-adâncă.

Dar uşa-ceea, uşa lor, forjată în iubire,
În vântul asediator, a provocat uimire
Când, rezistând, l-a provocat: necum să se-ntrerupă!
Şi-n ziua-ceea l-a lăsat, din aripi, să-şi mai rupă.

O, vânt din ziua de apoi, născut din întuneric,
Ai vrut, în suflete, război, dar suflul tău eteric
Nu a ştiut de uşa-zid, de scutul fără teamă
În faţa vântului perfid! Iubire, -aşa se cheamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!