Poezii despre lașitate și moarte, pagina 2
Acum în secolul douăzeci și unu...
acum în secolul douăzeci și unu,
când viața a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăși,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranței a ieșit în fugă pe geam
și noi ne uităm cruciș unii la alții,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiți spre viitor
ca și cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă țară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul gonește nebunește spre autodistrugere.
toate imperiile și-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat și conștiințele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viața de apoi,
în măreția și lașitatea ei,
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Chiar dacă par obosit eu sunt marele mediator, al jumătăților mele
Prima teamă a fost:
nașterea mea.
Apoi... de moarte!
Maturizarea
mi-a adus frica,
de dincolo de viață.
Dincolo de poartă te întâlnești
cum nu te știai, habar n-aveai!
Atunci îți vezi:
trufia, mândria, lașitatea, ipocrizia!
N-aveam curajul să mă uit în ochii mei.
Am ridicat doar o mână, ca salut.
Eram ca-ntr-o oglindă,
cu toate gesturile mele.
În sfârșit...
eram eu cu mine!
Jumătățile mele
prinse-ntr-o luptă fără muniție
se loveau,
cu bulgări de pământ și zăpadă,
[...] Citește tot
poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arta scrisului
El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul ființelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor și a lucrurilor.
O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migrația popoarelor celule
roșii și albe.
Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneților!
Au făcut chip al tău din bronz
și unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul meu
E chipul meu? Nu - chip străin,
Vine discret, fără venin,
Umbra, tăcerea, nebunul din turn,
Aud suspine, zbor de colun.
Noapte albastră, ca o cămașă,
Tremură toată, patimă lașă,
Ating tufișul, spinii sunt lungi,
Roză sălbatică, tu mă alungi,
Ba lăcrimezi, ba te revolți,
Mor la tensiunea de o mie de volți.
Prea mari orașele, prea mici pietonii,
banalizată-i istoria Sodomei,
fug precum Lot, larg e deșertul,
n-am apucat din postume nici sfertul.
Prinde-mi cu palmele tale, iubito,
Chipul și spune-mi, poate murit-am?
Poate că nu știu și umblu stingher,
Precum stafia sau sfântul din cer.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru copacul ucis
Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu știi că undeva, puțin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de țară.
Nelegiuiți cu numele spurcat,
Purtând sămânța șarpelui în vene,
Cu toți dușmanii țării-au pactizat,
Punând infam peceți pe anateme.
De la Nădlac și până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Și să-i înfigă nației un pumnal,
Ca pe-un deșert, pe-aici să bată vântul.
Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munților splendoare.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul
Azi, când totul a luat sfârșit
N-ai voce să mi-o spui
Laș, te-ai întors privind spre geam
Cautând ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decât ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări și împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbândă
Dar sufletul și lacrima
Le-ai părăsit, lasându-le
În apa mării fără fund
Sa cadă și tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus și ai plecat
Cu gânduri împăcate
Eu mâinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
[...] Citește tot
poezie de Alina Sclifos (2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesiguritate
m-am trezit într-o dimineață
cum îmi mângâiam hainele
îmbrăcate peste zi
erau întinse lângă mine în pat
învelite cu grijă le-am și sărutat
blugii un pulover șapca în carouri
și o eșarfă albă de catifea
cineva îmi spunea că există
un timp pentru toate
un timp pentru îndrăzneală
curajul nebun
un altul pentru lașitate
doar pentru moarte
nu prea avem timp
îți mai aduci aminte de
pantofii maro
cum refuzau să mai pășească
ori de câte ori te întâlneam?
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morile
Au pornit morile de vânt, macină
făina albă a zilei, e momntul să știi
că sunt laș, n-am puterea să-ți spun
că nu te-am iubit, sunt laș,
n-am puterea să recunosc că m-am
culcat cu prietena ta, cu Dulcineea din Toboso.
ce mai vrei să-ți spun? a, să nu uit,
eu nu sunt din lumea aceasta,
eu sunt un personaj dintr-o carte
pe care ai citit-o în adolescență
pe care deja ai uitat-o.
macină morile de vânt, se face ziuă,
dacă muream tânăr aveam o scuză,
așa, cine să mă mai creadă?
nici sufletul, bietul, care îmi întoarce
spatele, acum e un suflet fără trup,
încotro s-o pornească și el...
[...] Citește tot
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zidirea legendei
Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.
Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată.
Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă.
Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea.
Ultima dorință a celui care moare ar fi viața.
Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.
Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.
Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună.
Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.
Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești.
Observația incoruptibilă este crudă.
De ce orbii știu mai multe decât noi.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea umilință
Regretaților mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Mușat, Mihai Ungheanu, Raoul Șorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ștefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...
Ferice, dar, de voi, prieteni morți
Că nu vedeți cum ni se sparge țara
Cum lupii trag cămașa ei la sorți
Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.
Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Niște nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?
Și gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!
Nici n-ai unde să suni, toți se ascund
Ești prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Ești prea rupt în fund!
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lașitate și moarte, adresa este: