Poezii despre lebede și viață, pagina 2
Aprilie
Azi s-au dumirit castanii că e primăvară-n parc
Si-au inmugurit deodată pe aleile in arc,
Desenate lângă barca ce se leagănă pe val
In argintul de la soare peste lacul cel oval!
Majestoasă cum Ceaikovski a văzut-o printre nuferi
Trece lebăda pe apă si-mi pătrunde-adânc in gânduri
Ca un vis despre viață in arpegii de lumină
Intr-o zi de primăvară liniștită si senină...
Gând hoinar ce nu-mi dă pace, un aprilie sfios
Afișează lângă mine, chipul vesel si frumos!
Si mă plimb prin ronduri pline de zambile si petunii
Admirând natura vie..... si uitând de vrajba lumii.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul iubirii
Iată din ce-i făcut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altădată,
e murmurul pierdutelor săruturi ale marilor iubiri
sunt strigătele de iubire a muritorilor ce-i violară zeii.
E bărbăția fabuloșilor eroi sculată precum
tunuri antiaeriene
E prețiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
și imnul biruinței pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemișcatu' să cânte l-au făcut
e țipătul Sabinelor răpite
Și țipetele de feline-n junglă
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul mării frumuseții dându-și viața
e cântecul de dragoste al lumii.
poezie clasică de Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lebădă cu aripile larg deschise
În ochii tai
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc
și parcă ar curge raiul
prin tălpile mele-
așa mă privești...
O duminică șchioptând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viață;
iubindu-te, poemele
mi se fac streșini în sânge.
Nu îmi mai scârție poarta din suflet:
am plâns văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cer a venit un cântec de lebădă
Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumseți desculțe
peste muguri. Și pretutindeni îl and eu și tu.
Călugării și-au închis rugăciunile
în pivnițele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.
Sângerăm din mâni, din cuget și din ochi.
În zadar mai cauți în ce-ai vrea să crezi.
Țărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
și prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, și iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?
Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să știu mi-am muiat și eu mânile
în apele lor. Și-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa mă privești
În ochii tăi
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc
și parcă ar curge raiul
prin tălpile mele -
așa mă privești...
O duminică șchiopătând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viață;
iubindu-te, poemele
mi se fac streșini în sânge.
Nu îmi mai scârțâie poarta din suflet:
am plâns, văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lumina lui Isus
lumina toamnei blândă pe oameni îi invită
la plimbări prin parcul plin de crizanteme
prin ambientul lacului o lebădă privită
plutește ca un dans suav pe valuri boeme.
trăiesc în sânul vieții armonii mai presus
de grijile zilei de frământări nebune
mi-am lăsat destinul în veghea lui Isus
căci dragostea Lui nicicând nu apune.
în farmecul credinței eu mai pot să sper
de fapt am moștenit un romantism sublim
beatitudini ample se ridică la cer
până la steaua mea cu care mă anim.
sufletul meu pe tavă lumii îl ofer
cu versuri sublimate de forul intim.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ramură de stea
Lebăda albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Aripa-i mângâie vântul
Din vioară descântată.
În inima-i s-aud poeme,
Îndemn să trecem peste ger,
Să așteptăm o melodie
Pe foșnete venind din cer.
Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuș strunit de nori,
De muguri și de fericire
Care se nasc de sărbători.
Și eu voi ține strâns în suflet
Și-n inimă vioara ta
Iubire, fulgul meu de viață,
Tu ești o ramură de stea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traversarea marelui fluviu
Ghinionul de a cânta
La singura vioară dezacordată
și care compromite întreaga orchestra
Gheața timpurie
surdă și indiferentă
la lacrimile lebedei
Îndemnul cel rău
se aude întotdeauna mai tare
De la meșeteșug la măiestrie
drumul se îngustează în fiecare zi
Și la fel cu fiecare treaptă, scările
Traversarea marelui fluviu
are loc numai o singură ndată în viață
Pe podium doar un sigur loc:
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
O notă de egoism
Iradiind speranțe doar visate,
Jocuri de stele ce dansează ușor
Aducând lumină în al inimii pridvor,
Un mare nesecat de viață izvor,
Fără gânduri de moarte.
Lasă-mi gândul să alerge vioi
Spre constelații, sisteme vecine,
În univers nimeni nu fie ca mine
S-adun meteoriți și pulberi fine.
Podoabe pentru voi!
Coborând din înălțimile astrale,
Din Lebăda și până la Steaua Polară,
Îmi voi găsi o situație mai clară
Căutând în adâncuri calea normală
În liniști abisale.
Dar nu. Nimic nu-mi place,
Nici pulberile fine de asteroizi,
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte (25 ianuarie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lebede și viață, adresa este: