Poezii despre logodnă și noapte, pagina 2
Ochii verzi în verde-i rochie
pe manșeta timpului scrie în pagina destinului
perla coroanei femeia ce dă viață
coregrafia din spirala timpului
frumusețea unor metafore
trăire albastră
s-a făcut târziu și mă refugiez în magia altui poem
rescriu cu pasiune imaginea trupurilor
cu nume din palma iubirii albastre
arc peste noapte
melodia naiului din ape
femeie ca un țărm
logodna culorii cu umerii goi
pe obrazul trupului de foc în nocturne sărutări
cântă cu fluier din anotimp
despre fecunditate despre viață
în cercul nesfârșit
repetabilă partitură de pian
[...] Citește tot
poezie de Vali Nițu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca iarba
Vino, cât vreme
de vremi vom avea
Iubire sărată, de taină și humă
Prin ploaia de zahăr,
prin ploaia nebună
logodnicii toți
din căuș ne vor bea.
Vino în toate
și-atunci vom pleca
și părul migdali
înfloriți ne va cerne
beție de cai
pe o vale de perne
din sângele crud
doi lăstuni ne-or zbura.
De fi-va să fim
doar o noapte în pârg
cu dungi albăstrii, cercănați de tăcere
[...] Citește tot
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde vine-această duioșie ?
De unde vine-această duioșie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roșii decât ale tale.
Stelele au apărut pe cer și-apoi s-au stins,
De unde vine-această duioșie?
Iar doi ochi strălucitori, la fel, au apărut și-apoi
S-au stins, chiar lângă mine,-aici, sub ochii mei.
Eram obișnuită s-ascult imnuri mai înalte
În întunericul catifelat al nopții,
Logodită O, duioșie!
Acolo, chiar în pieptul celui care cântă.
De unde vine-această duioșie?
Și ce-aș putea face-acum cu ea, spune tu,
Sfios adolescent, cântăreț vagabond
Ale cărui lovituri de bici le simt atât de-acut?
poezie de Marina Țvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ioana
pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
și-ți încolăcești brațele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingașe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge
am crezut că ne iubim
prin munții bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)
pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
[...] Citește tot
poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spaime
iubite,
fug ca o lașă de viață,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de brațele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie și de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ți fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine și apă
și apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmărești lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură și mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc viețile noastre
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anabel Lee
De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, și poate c-o știți,
O fecioară, Annabel Lee;
Și trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Și trăia - să mă poată iubi.
Eu - un copil - și ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Și priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.
Și așa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Înghețând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii și poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întors în gânduri de iarnă
asfințitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniștea
e lacul, e unda ce mă răscolește
o potecă strecoară-n pădure drumul ei
pași și foșnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgește privirea
este ea, iubirea pierdută
sărut cerul și număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieții mă logodește
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii
afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos
Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zărește nicăierea,
Oricât și-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Munții pustii, cu piscurile cată
Mâhniți, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puțin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.
Cântecul lui, de care țara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta și ochiul șoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.
S-a rupt din codri, s-a pierdut din șes
Și, goală ca de suflet, tristă, țara
Nu mai găsește parecă-nțeles.
De ce e ziuă și se lasă seara.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva, cândva
Știu că ți-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis și-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveștile o mie,
Cu un colț de veșnicie,
Certitudinea din pi
Și puterea de-a iubi.
Mi-ai rămas dator cu șoapte
Și cu liniștea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandrețea de bărbat,
Zece porți și doar o cheie,
Eu desăvârșit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine
[...] Citește tot
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Logodnă marină
Iubita mea, înfășurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe brațele de valuri străvezii.
Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Și cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păși în vânt.
O să ne recunoaștem din privire,
Căci ne-așteptăm cuminți de mii de ani,
Și sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.
Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruși țipa-vor lung de sus
Și melcii suspina-vor uzi și sferici
La-mbrățișarea noastră din apus.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre logodnă și noapte, adresa este: