Poezii despre lumină și lumânări, pagina 2
Alfa
Mai departe, mai aproape de centrul
spațiului,
inima mea se consumă.
Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu își perde ochii fierbinți
arzând mâinile tale nevăzute.
El își hrănește lumina
din seninul trunchi
pe pământ și pe mare.
Minunată pradă și sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-și ochii
mereu fierbinți,-
arzându-ți mâinile.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Obiecte cosmice (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupul de stepa
Atâtea ceruri amânate,
Sub care lupii mei flămânzi,
Zăreau în joc de frunze moarte,
Inelul umbrelor prelungi...
Atâtea drumuri netrăite,
Pe care n-ai cum să le-ajungi...
Îmi strigă carnea în jur lupii,
Toți vor veni - tu ai să fugi!
Atâtea oase-mprăștiate,
Prin stepe, fără lumânare!
Un singur lup flămând trăiește,
În el, lumina cărnii moare.
poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUMINA DINTR-O LUMÂNARE
Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,
De-aceea viața e Lumină,
Vin nopți degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopți, nici bani, nici mari de nume;
Lumina e în fiecare
Și Dumnezeu ne însoțește,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfințește.
Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieții,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeții!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicicum
M-am dus cu o lumânare
unde a murit lumina.
Ei mă așteptau
mă așteptau
cu întunericul arzând
cu întunericul
în gură
ca și cum o nepăsare
ar fi fost în depărtare
ca și cum
ca și cum
ca și cum nicicum
acum!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liliecii
veniți de luați lumină
secția de miliție este plină
de lumânări și pulane!
veniți
privighetoarea când
liliecii din șopru s-au zburătăcit
cântă și ea... infinit
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără rest
Micuț cât o alună,
Mare cât un uriaș,
Toți suntem la fel de mari
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Bogat cât șapte țari,
Sărac cât un păduche
Toți suntem de-o mamă
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Roșcat, negru sau portocaliu,
Alb sau galben ca o lumânare,
Toți suntem aidoma
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Poate că cea mai bună cale
Să împăcăm pe fiecare
Ar fi ca Dumnezeu să stingă lumina
Și să ne trimită la culcare!
poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte îndeajuns?
Dar acea umbră ți-a fost de folos!
Ceea ce te rănește, te binecuvântează.
Întunericul este lumânarea ta.
În lipsa barierelor încercările tale n-ar exista.
Tu trebuie să cunoști și umbra și sursa luminii.
Ascultă... așează-ți capul sub copacul mirărilor.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără alibi
Păi vinovat este poporul
cel cu hazul și necazul
pe care-l apucă dorul
și când poate n-ar fi cazul
Cel cu hazul și necazul
ba muncește ba suspină
dar nu și-ar schimba macazul
lumânare făr' de vină
Și când doarme dă lumina
ori poate-l apucă dorul
că muncește și suspină
păi vinovat este poporul
Cel cu hazul și necazul
cel cu netul și cu prazul
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (27 august 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfioasa
Sfioasă, sfioasă,
Sfioasă dorului meu,
Se mișcă la para focului
Cu gândul departe.
Aduce talerele
Și le așează la rând
Într-un ostrov pe ape
Cu ea o să merg,
Aduce lumânările
Și luminează odaia cu perdele lungi,
Sfioasă pe pragul ușii
Sfioasă în întuneric.
Sfioasă ca un iepure de casă,
Gata de ajutor și sfioasă
Într-un ostrov de ape,
Cu ea o să merg.
poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
...și a fost duminică
când m-am trezit era dimineață
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era și Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de liniște deplină
a coborât în mine
și mi-a șoptit
nu e foarte rău
liniștește-te...
când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și lumânări, adresa este: