Poezii despre lumină și moarte, pagina 2
Impodii
Impodii adulmecă gustul iubirii
Dar albia morții le ascunde lumina.
Săgetează din adâncuri
Colții de fiară...
Setea lor de sânge-i amară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă moartea
Dacă moartea
ar avea
aripi de ceară
i le-aș topi
și aș țintui-o
pe veci
într-un stâlp
de lumină!
poezie de Ioana Trica din Cruciadele somnului (2011)
Adăugat de Ioana Trica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reper
Cand soare apune
Speranță îți pune
În zori ce răsar
Și neguri dispar.
Lumina din cer
E veșnic reper,
Punct ce desparte
Viața de moarte.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
ochiul verde se uita
dincolo de moarte
la sicriile din mâinile
care poartă lanțurile
pe drumuri de lumină
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulie 1914
Se apropie un soroc teribil. În curând
Se vor ridica morții din mormintele lor reci.
Așteptați-vă la pârjol și la înfricoșare și la boli,
Și la întunecarea luminii cerești.
poezie clasică de Anna Ahmatova
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Pe-un om ferice ani in șir, îl poartă
de-o dată-n chinuri, ora sunătoare
sau, din lumini de neam si de onoare,
secunda-l trece printr-a beznei poartă.
Nu este lucru schimbător sub soare
ne-învins de moarte, nesupus de soartă.
poezie celebră de Michelangelo din Michelangelo - Poezii
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stelele la apus
Zăceam acolo întins pe niște pături
Prea istovit să-mi pot capul înălța,
Și-o zi lungă și fierbinte îmi trecea pe-alături,
Și-mi doream să fi fost mort. Și asfințea.
Spre vest, lichid, aurul aluneca-n amurg.
Contemplam cum lumina zilei moare
Și parcă simțeam cum stelele de pe cerescul crug
Îmi însoțeau inima într-o depărtare mare.
poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și stelele
Stelele mor de singurătate, ca oamenii,
de prea multă lumină neluminată,
de prea multă umbră necălcată.
Stelele mor pe sărite, ca oamenii,
din când în când,
câte una, câte unul, mai cad.
poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
5
oamenii își văd de treaba lor
cu fețele-n jos
mărșăluind spre abator
lumina operează ca un dictator
incizie în suflet, incizie pe cord
oamenii își văd de treaba lor
cu gânduri secționate
captivi în zăvor
nu vreau să mor
îmi este prea dor
Have you ever kissed to a Radiohead song before?
oamenii își văd de treaba lor
poezie de Alexei Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vă scuturați, florilor!
Nu vă scuturați, florilor,
ascultați-mă bine, surorilor.
Toamna-i departe;
departe-al clopotelor cântec, de moarte.
Să ne rugăm, numai lumina
atotputernică-n cer să țină.
Alai oprit în mersul lui, grădina
să nu răspundă morții când o să vină...
Să nu răspundem visului rău,
care vâslește deasupra noastră mereu...
poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și moarte, adresa este: