Poezii despre lumină și zile, pagina 2
Noaptea
Când seara se lasă
noaptea își ia pijamalele
ascunzându-se după lumina lunii
unde adoarme cu ochii înstelați
până dimineață
când
mângâiată de pletele aurii
ale soarelui se trezește
să dea deșteptarea
unei noi zile...
poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Geografie interioară
Din țara cea senină
A zilelor de ieri,
Din aburi și lumină
Și din parfum de meri
Spre țara ce-o să vină
A zilelor de mâine,
Din fructe dulci și coapte
Și din miros de pâine,
Se-află o cale-ntinsă
Albastră, argintie,
Ce mângâie cu coapsa-i
Rotundă și nurlie
Acea lumină blândă
A sufletului meu
Ce-ascunde în lăuntru-i
Iubiri, morți, Dumnezeu.[...]
poezie de Cristian Popp
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
În genunchi
Steaua asta îmi bate în ochi
și-am scuipat-o cu lumina ei
și m-a tras de pleoape
de urechi
de genunchi
și de ape.
Steaua asta multe zile nu are
cu mine
cu pleoapele mele
cu urechile mele
cu genunchii mei
când îi stau în genunchi
însetat.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înviere de toate zilele
O înviere e pretutindeni, pe drum
și-n lumina deșteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică și tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o ființă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârșește și zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.
Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinții trecutului.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fir de lună
Noapte, noapte
îmi dai șoapte,
de iubire și de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în brațele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
și rugam păsările
să mi-l țină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viața pământului!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerii revin
Revin îngerii acum
Aidoma în munții noștri
În grafică color
După ce au fost alungați
De noi și de ai noștri
Din porniri păgâne
Din rele credințe
Coboară acum
Peste piscuri
În zboruri sacre
În zale de lumină
În zile de sărbători
Cu zel și elan
I-am așteptat
Dintotdeauna
Ca să revină
De pretutindeni
Din spații juxtapuse
Din hiperspații
Dar mai ales
[...] Citește tot
poezie de David Boia (9 iulie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trupul, ca o renunțare
Neîndoielnic, între-nflorire și rod
e o armonie a sublimului,
amintindu-ne obsesiv de setea din vis.
Numai aprilie adună-n cuvinte
lumina dumbrăvilor stelare.
Mamă și fiică, fiică și mamă
renăscând în zile și nopți irepetabile,
odată cu plânsul extatic al ploii.
Printre copacii de ceară
ți-am strigat numele
și-am hașurat în grabă
scara pe care urc și cobor
în propria-mi carne.
poezie de Violeta Pasat (februarie 2020)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire furată...
Îndrăgostită-i a mea vecină,
De fostul, altei vecine,
A râvnit, mulți ani de zile,
Visând cu premeditare
La iubiri năbădăioase,
Acum este ca o floare,
Ce se ascunde de lumină
Ziua în amiaza mare.
parodie de Valeria Mahok (12 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aprilie
Frumoase zile, praf și, plină
De-azur, o boltă de lumină,
Pereți aprinși, lungi seri; nimic
Din verde: doar o purpurie
Răsfrângere mai vrea să fie
Prin pomi cu negre crengi, un pic!
Frumoasa vreme mă apasă,
Dar numai după-o zi ploioasă,
În roz și verde, ca-n tablou,
Suava primavară-apare,
Ca nimfa care, zâmbitoare,
Din apă iese, ca din ou.
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.
După nopți de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.
Își va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre lumină și zile, adresa este: