marină şi timp

Măsura timpului

Ne scaldă luna
iar soarele e-n contratimp
Perdeaua aproape opacă
acoperă frunzele muşcate
de o mişcare haotică şi plânsă.
Ce demon destramă tăcerea
şi lina curgere a vremii?
Descoperirea altor paşi
va fi stat sub îndoiala
plecării corăbierilor!
Numai contratimpul aştrilor
va nota măsura paşilor lui Columb!...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norul

Brusc îngerul gol
a jupuit calul de călăreţ.
Cerul aluneca la vale corăbiile vaporoase
cu oase în locul catargelor.
Frumoase
mai erau secundele tolănite în fân
şi prin cosiţele evaporate
trecea semeţ
un nor bătrân ducându-mâ în spate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugăciune la intrarea în casa mea

Domnul a promis binecuvântare acestui oraş, acestei case
Şi urmaşilor mei, dacă toate lucrurile rămân nepângărite;
Nici o masă sau scaun nu sunt îndeajuns de simple
Pentru cei care urmează păstorul din Galileea; a mai cerut
Ca eu însumi în anumite zile ale anului
Să nu ating nimic şi să nu râvnesc nimic,
Luând aminte la toate cele făcute de marii entuziaşti
De-a lungul atâtor secole cu noroc schimbător –
Şi pe care trebuie să le consider drept normă;
Totuşi, dacă voi visa că Sinbad marinarul a adus un cufăr pictat
Sau o imagine de dincolo de Muntele Magneţilor,
Acel vis este o normă; iar dacă mâna Diavolului
Distorsionează viziunea, împrăştiind aburi de leşie
Pentru a umbri calea, sau construieşte o casă
Proiectată în birourile guvernului, scurtează-i viaţa,
Închide-i sufletul pe fundul Mării Roşii.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port corăbii mari tuşeau

În port corăbii mari tuşeau
Şi, lună comestibilă, regina,
îl dezmierda pe vrăjitor cum se dezmiardă
o girafă cu nara rănită.
Pentru a opta oară, zorile emigrau
printre neguţătorii care vindeau din nou
platanilor traşi pe sfoară frunzele moarte.
În cuşca-i de foc, acvila-mpărătească
se mulţumea c-un orizont pătrat.
Nevinovaţii-au fost cu-asprime pedepsiţi:
orice femeie în fântână s-a schimbat,
şi-n cactus fiece bărbat. Pe urmă-a fost spălat,
să-i placă iar, grumazul cerului.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra destinului

Parcă prea devreme
apune soarele.
Deschid fereastra--
luna îmi pare un miel nenăscut
ce balansează clopotul nopţii.

Cu toată puterea sângelui
te voi iubi,
obligând timpul
să-şi încarcereze proprii ochi.

Ştiu că orice suflet
e aidoma unei corăbii
ce-şi poartă destinul
ca pe o icoană
la care nu se închină nimeni.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Orhidee în cuib de zăpadă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur

De m-ai lăsa o clipă în ochii tăi
Prin care apa se întoarce în nori,
Abur ca zeii din Olimp
Eu m-aş întoarce zece ani în timp.

Fără şarpe, fără păcat
Floare din pomul lăudat
Sunt o cireaşă neagră, coaptă
şi înăuntru o zeiţă aşteaptă.

De m-ai lăsa o noapte în braţe
Ar curge apă din speranţe
Vei naviga în lumea mea de dor
Ca un pirat ce atacă un vapor.

Nu e vin în pahar, e lacrima mea
Străinule, cu ce drept bei din ea?
Cât de mult te iubesc în vânt
Învaţă-mă să te uit!

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!...
Îţi mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ţi fragmenta imensitatea
Într-un caiet de versuri şchioape
Şi-ţi profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeaşi rece-mbrăţişare de-albastru, violet şi verde,
Aceeaşi mută întrebare "de ce", "de unde", şi "de când",
Şi-aceeaşi inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circumflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeaşi mare, cu-aceeaşi tragică poveste,
Cu-aceleaşi vânturi vagabonde,
Cu-aceeaşi lună cap de mort
Şi-acelaşi glas care mă cheamă, -
Deşi mi-ascunde cine este:
"Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 1 (10 decembrie 1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna Vestire

fragment

...)

Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Şi-aşteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoaşterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morţilor
În aşteptarea noii învieri.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boare atlantică

Cu repezi copite de-argint
în zori măgăruşii bat străzile.
Nălucile, cari adineaori erau, se dezmint.

Pe chei se trezesc sibilinele
glasuri. Lumina aşteaptă prilejul
să-nece biserici, corăbii, colinele.

Din portul cu zvon de maree
pescarii sosesc cu povara pe creştet.
În coşuri: ţestoase, ţipari, curcubee.

Boarea atlantică pipăie morile,
veacul de mijloc, laptele mării,
părul femeilor, scrumul şi florile.

În dimineaţa de roz mărgărint
o inimă, singură şi de la sine,
purcede solară grin anotimp.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief

Spirala prăbuşeşte pe muchiile orei
Înfăţişări de sânge ucise lângă şerpi,
Un ibis putrezeşte în fluxul aurorei
Şi purpura vânează, cu marginile, cerbi.

Oglinzile sărează genunchii baiaderei
Şi trupul îşi jertfeşte mărgeanele în dinţi;
Matrozii o măsoară cu linia galerei
şi chinuie cucuta din flaute fierbinţi.

Vertebrele prinţesei încarcă obeliscul,
Şi alb îşi creşte sclava un umăr peste mâini.
Între corăbii sună ostroavele cu discul
Şi bufniţele lunii dărâmă-n ochi fântâni.

Învinge efigia cu suliţele tribul,
Şi trunchiurile cântă pe aripi de palmieri.
În piatră lâncezeşte papirusul şi scribul
Şi cucuta otrăvii frământă-n arcuri jderi.

poezie clasică de Alexandru Robot din Apocalips terestru (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!