moarte şi nefericire

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morţii mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalţi Dorneni.
absenţa lui nu doare, nu apasă.
ştiu că în veşnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopţile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
şi înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălţimilor mă însoţesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia umbrelor

Ah, calea robilor...
... calea robilor aparţine
acelora născuţi în zodia umbrelor;
sclavilor înscrişi voluntari la zeificare,
ei, care urcă muntele suferinţei,
ca şi când muntele bucuriei l-ar urca,
ei, pe chipurile cărora sudoarea,
lumină se face. Dragoste şi
îngăduinţă se fac cutele adâncite
în obrajii lor îndârjiţi în luptă
cu însăşi zodia nefericirii lor.
Urcă şi cântă ei spre coama
muntelui Deznădejdii,
cu îngerul morţii pe umărul stâng.
Şi iată, urc de unul singur!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiprimăvară

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pânâ la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n trupul tot

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1986)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul durerii

(la un eveniment nefericit)

Rostul nu mi-l mai găsesc,
Timpul trece în neştire,
De-oi fi mort sau mai trăiesc,
Nu ştiu cum să dau de ştire.

Zile grele, nopţi doresc
Să petrec întru murire,
Rostul nu mi-l mai găsesc
Timpul trece în neştire.

Cu aşa trai, omenesc,
Simt că nu-mi mai sunt în fire,
Sufletul mi-l chinuiesc
Cu dureri şi-n pătimire,

Rostul nu mi-l mai găsesc.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara aceasta în vase de lut

milioane de flori
se duc în fiecare an
pe lumea cealaltă a florilor
şi nimeni nu-şi face timp
să le plângă
poate nici măcar gândul
nu le încolţeşte în adâncul-înalt
timpul a fost arvunit
pentru dureri şi plăceri
pentru mici nefericiri de fel şi chip
celelalte sunt ale lumii, ale altora
iar "alţii-altele" sunt doar cuvinte
fără căldură fără durere
fără miros fără frică şi moarte –
simplu.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mă strânge ca un coşciug prost croit

din nefericire tâmplarul meu nu este messia
grija lui este economia de material
şi un strop de profit
cu eternităţile nu are nimic de comentat
oricum are atâtea guri de hrănit
încât nu are timp şi pentru măsurarea clipelor
dar eu sunt poet
până şi în geluitul molidului caut metafore
ca şi cum fiecare foroaşcă de talaş are identitate
ca şi cum ar mai conta cum se bat la final cuiele în cruce

când viaţa mă închide pur şi simplu în mine
poate ca un paradox al egocentrismului
într-un anume fel doar moartea
îmi poate reda speranţa
în nemărginire

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-are rost...

Să avem prieteni?
N-are rost!
Să nutrim
speranţe şi visuri?
N-are rost!
E mai bine să hulim
lumea nebună
în care trăim.

Prefer să mă retrag
în profunzimea eului meu,
unde tot ce e lumesc
şi stricat
reuşeşte
să rămână fără ecou.

Prefer să pierd totul –
prieteni, speranţe şi visuri...
Să le pătrez,
e zadarnic efortul!

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De maine nici ca-mi va fi dor

Un singur dor mai am,
De se numeste "dor",
Să nu mai fie mâine,
Să mă trezesc că mor...

Scârbita sunt de Dumnezei si Sfinţi
De mâine, ca de ieri, de-o zi şi înc-o zi...

Am obosit visând, am plâns, şi-am aşteptat
Întrezărind o zi cu-n soare mult sperat...

Dar, din nefericire, cu cât eu am sperat,
El a ajuns să-mi fie cu-atât mai departat...

Indiferent mi-e visul şi tot ce am sperat
Că-n viata mea pustie, nu simt ce-am realizat...

Un singur dor mai am,
De se numeste "dor",
Să nu mai fie mâine,

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Firea (8 februarie 2009)
Adăugat de Carmen Firea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!