moarte şi oxigen

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii...

Când poţi să tai văzduhul în felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Când sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ţi vine cu rateuri,
Cum poţi privi din vârful atmosferei,
Pământul drag pe care sunt ce-i dragi?
Iar când virajul pune punct vederii,
De manşă cum ştii cât mai poţi să tragi?
Când îţi alegi colegii dintre fiare,
Strângând din dinţi, cu dinţii clănţănind,
Când mori câte puţin cu fiecare,
Ca să învii din nou, din nou zburând,
Cum poţi rămâne singur în aprige vâltori,
Şi să te îmbeţi de spaţiu sorbind pe săturate,
Cum nu visezi aiurea să-ţi cumperi uneori
Papuci şi fes albastru cu ciucure pe spate?
Când cei care rămân sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai învăţând ceva,
Când încă pe Pământ mai sunt nemernici,
Şi diletanţii, veşnic, se bagă-n treaba ta,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid 19

(La sfârşit... de Martie )

Simt că o să-mi însângerezi, UCIGAŞULE,
Toate poemele scrise-n zilele de CARANTINĂ
După ce te-am parodiat mereu, laşule
Că mi-ai infectat aerosolii şi coala velină.

Mi-ai dirijat destinul spre spital, APOCALIPSĂ,
Tu care desparţi multe iubite de iubiţi
Ştii că vaccinul contra ta e lipsă...
Dai în bogaţi, poeţi şi obidiţi.

Nu voi mai scrie poeme noi de groază
Cu cerneala roşie ca la apus de soare,
Spre plămâni, nici oxigenul nu-mi migrează,
Degeaba mască, degeaba ventilare...

Vor muri şi planuri mari, de viitor,
Cum mor doctorii şi asistentele frumoase,
M-ai condamnat ca pe un DEZERTOR

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâiul mit

înţelepţii spun că a vieţui este sinonim cu
a inhala falii de oxigen şi de nefericiri

în neînţelepciunea tinereţii mele pipăi soarele şi miile de stele cu degete de hârtie
cupola lumii îmi pare
o strană în care furtuni de meduze aliezee ale timpului mort aliniază planete

prin acest univers ostil port carcasa trupului viu
ramificaţiile ei pătrund până la al şaptelea
element
în subterana sufletelor care continuă să vieţuiască printre moloz marmură şi mituri

pot preschimba această punte trecătoare într-o
viitoare viaţă?
lumea are la temelie picturile rupestre ca şi cum oamenii de acum ar fi tot naivii ce au inventat arta
în demisolul singurătăţii

cu puterea întâilor născuţi îţi zic Ţie Doamne
că ne-ai înţelepţit prin cuvânt chiar dacă
în universuri paralele acesta umblă deztrupat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

ziceam în trecut că oraşul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenţii se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os şi discoteci turbulente

dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respiraţie efervescentă şi nu mai pot descălţa sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat

din enclava numită oraşul-meu-flamboaiant toţi piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica raţiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viaţă cu masca de oxigen pe chip

simt cum oraşul se întinde ca lava peste minţi murdare
aici deţinuţiii evadează avem zile zen şi oamenii politici se aşază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărăşie stupidă
doar eu poeta mironosiţă rezist

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!