Poezii despre moarte și picioare, pagina 2
Numărătoare inversă
Mi-am adunat cele trebuincioase
Zicându-mi
Că moartea o să-mi dea un răgaz
Să număr firele de nisip din ochii mării
m-am urcat pe un val cu spumă albastră
cu picioarele adâncite în mine
să nu-mi ud tălpile
nu știam de unde să încep numărătoarea
așa că m-am aruncat în primul vârtej
și-am dat peste un albatros
ce încerca să-și ia zborul spre adâncuri
în loc de nisip am dat peste mii de ochi
ce mă priveau mirați
spre seară priveam la trupul meu mort
ce încerca să ajungă la mal
poezie de Lucian Alecsa din Asupra căderii (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demonul
Stā demonul meu rezemat de coarba fântânii
și ne înfășoară brâu peste brâu fântânarii
moartea într-un picior dansează
de le sar mormintelor sânii
peste coasă îi sar călușarii...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe
Mi-e numai toamnă fără tine
Și frunze nevăzute cad,
Se scutură păduri în mine
Și sunt al râurilor vad
Pe fund am numai pietre moarte,
Pe maluri doar pescari bătrâni
Mă simt un vas purtat de toarte
Pe la secatele fântâni.
Pe cioburile ce voi fi
Picioarele goale vor călca
Pe care nu le voi răni
Pe care le voi vindeca.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai rău decât atâta
Mai rău decât atâta nu se poate!
Ba se poate dragul meu, să știi
Păsările emigrează toate
Și rămân pădurile pustii
Cei care-nvârteau odată lumea
Au căzut și azi tot în picioare
Banul sau norocul după cum i-a
Pus la adăpost pe fiecare
Fac averi în umbra legii
Și ne râd la o adică
Ei ca regii, noi ca blegii
Și tot noi murim de frică!
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețe optimistă
Oasele
îmi trosnesc,
urechile
îmi țiuie
și, uneori, pocnesc,
picioarele
au cărări diferite
și nu mai vor să m-asculte,
gândurile,
mereu în trecut,
care, deși plin,
este amestecat și confuz,
prezent,
fără rost,
viitor,
făr-orizont,
trup bolnav,
și suflet mort,
din fericire,...
încă mai pot!
poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șobolanul
Femeia aia de-acolo e de-acum pe moarte
Picioarele de plumb nu mai pot s-o poarte;
Motanu-i umblă lela după pisici nerușinate
Și nu va reveni acasă-n această noapte.
Într-o bodegă soțul bea cu niște matracuci
Iar fata ei tocmai face unui soldat ochi dulci;
Feciorul se distrează șicanând păgân
Ore la rând un biet cizmar olog, bătrân.
Acum cu dinții mei tari ca pietrele de moară
Îi voi roade-un obraz, înainte ca să moară:
Când soțul, fiica și fiul se întorc acasă
Vor vedea numaidecât cine-i stăpân în casă.
poezie clasică de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, fecior!
Toamna mă-ndeamnă să zbor,
Brațele, aripi de dor,
Frunzele, moale covor,
Pernă... de cad, să nu mor,
Bube să n-am la picior,
Mândră să-mi caut ușor,
Noră s-aduc, în pridvor,
Mamei. Adio, fecior!
poezie de Marius Robu (14 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din perspectiva unui suflet mort
Mâinile imi sunt legate nu le pot mișca
Zăpada de pe mine este foarte grea,
Mai aveam de spus, mai mult de un cuvânt,
Dar fără rost că acum sunt sub pământ.
Cred că timpul meu sosește
Pământul de pe mine ma orbește,
Buzele-mi sunt vinete, picioarele dezmembrate
Eu si tăcerea, eterna singurătate.
poezie de Ana Costache (8 ianuarie 2020)
Adăugat de Ana Costache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Menestrelul
Pentru că pe gura mea
Se întinde râsul,
Pentru că din gâtlej
Ies cântece duium,
Tu nu crezi
Că mi-am stăpânit plânsul
Și durerea
Până acum.
Pentru că pe gura mea
Se întinde râsul,
Tu nu auzi
Plânsul care ne desparte:
Pentru că picioarele mele
Iubesc dansul,
Tu nu știi
Că sunt pe moarte.
poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-aș fi rege
De-aș fi rege-aș duce-o tot în chefuri
Și-aș întinde-ospețe noaptea toată,
Dar pe cei cu care-aș face-o lată
I-aș ucide-a doua zi în beciuri.
Mi-aș vopsi picioarele cu roșu,
Și-aș iubi bomboanele și danțul,
Seara aș ieși, plimbând cu lanțul,
Când ogarul verde, când cocoșul...
Și din țara mea și-a frumuseții
Tuturor le-aș face câte-o parte,
Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii și poeții.
poezie celebră de Radu Stanca din Poezii (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și picioare, adresa este: