Poezii despre moarte și sacrificiu, pagina 2
Risipit în vorbe
după ce te-ai risipit în vorbe
și pași care nu se mai văd,
a venit timpul să înveți
lecția tăcerii
iată, ai aici toate răspunsurile
de care are nevoie un om
la care va trebui să găsești până mâine,
cele mai adecvate întrebări
deschid insectarul vechi
și mângâi cu privirea
fluturii sacrificați inutil
le adresez în gând cuvinte de dragoste,
trec mâinile pe deasupra lor
și atunci ei se desprind neverosimil
de paginile morții,
încep să bată din aripi
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lună nouă, lună nouă
Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive și când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.
Către mine tinzi podețe
Moleșite de blândețe...
Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.
Lună nouă, lună plină,
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salvează vieți
De dimineață se trezesc
Și pleacă grăbiți la muncă.
Prin ei mulți oameni trăiesc,
A salva vieți e o poruncă.
Suntem mândri că-i avem
Ne-ajută cu propria viață.
Fac zilnic sacrificiu suprem
Fie ploaie, fie ceață.
Salvează vieți zi și noapte
Aduc pe chipuri fericire.
Rămân "Îngerii cu halate"
Și muncesc din greu, cu dăruire.
Au o mare responsabilitate,
Acordă primul ajutor.
Ne salvează de la moarte,
Iar uneori vin și în zbor...
poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niște oase, dar cu arome arome arome
... e bine de tot să scrii despre ele, pen
tru moarte viața face sacrificii destule
ție nu
ar trebui să-ți tremure flautul - ai și tu
niște oase,-n vibrație zero-bărbat, n-ar
trebui
să faci valuri, nu ăsta e scopul nu nu n
u de veci al decesului și futu-l pe maho
medi
cina muncii, ca la ca, ca la carte, așa calm ca la
morții cu oase și parte despărțitoare (?!) făcând bu
nă parte
bine def în anii aceia de coșmar militar
ia parte mia și mia și mia și mia par
te să văd
despre cine e vorba în serialu cu oa... se
și semințe scuipate în serialu cu pier-sici
poate-n s
udul italiei, prin sicilia, adorabila insulă
la care trebuie să tragi la ramele foto, prea v
[...] Citește tot
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strofe pentru foc
Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogățind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a știut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...
Deși-ai rămas același veșnic, nu ești același niciodată și nici nu porți același nume când construiești sau când distrugi sau când - trăindu-ți moștenirea fatală și nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ți se-nalțe rugi...
Nu ești același niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, amenințându-ne avutul, și nici când - strânși în jurul vetrei - ne dai ades prilej și nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morții scumpi și cu trecutul...
Și totuși tu ești deopotrivă și cobea noastră, și norocul. Și-oricare-ar fi voința Celui de Sus, te binecuvântăm, deși din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie și-a trebuit să te furăm...
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar floarea
Când floarea își pierde petale și moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Își dă timp sămânță, își dedase și miere
Și atâta parfum... frumusețea ce-a suptă.
Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-și, își dăruie seva și carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăștie toată la lume... vrea vis de-a renaște să toarne.
Alungă tristețea de moarte, amintește de naștere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea țel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaște din scrum, doar ea știe, ea floarea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A doua zi de primăvară
A doua zi de primăvară,
Se simte parc-ar fi din flori;
Se pregătește de cu seară
Pentru buchetele din zori.
Din prima zi de mărțișor
A doua stă s-o-nlocuiască,
Pe două martie, de dor
Florile-ncep să se pălească.
Dar țineți minte ce vă spun,
Pentru când se vor fi uscat:
Sacrificate din ajun
Au fost, însă nu s-au trădat,
Căci li se-aseamănă leit
Celor ce astăzi, îmbumbite
Bărbații toți le-au dăruit:
Și moarte stau neofilite
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născut prea târziu
povestea verdelui ce moare e pe cât de tristă pe atât de incredibilă
pentru că nimeni nu e dispus să moară tânăr. e greu de-înțeles ideea de sacrificiu
și numai zeii pot accepta să-și însușească moartea omneneasca
știind că eternitatea le e hărăzită de la naștere
arșița verii se oprește-n prag. primele ploi spăla cerul. ceața acoperă crepusculul
și din tot acest amalgam acvatic vezi răsărind verdele crud al toamnei
semințe nerăbdătoare sau poate naive își iau lumea-n cap
și se dau. dau tot ce pot ca ofrandă. verdele lor inundă tristețea
greu de crezut că cineva e dispus să moară la prima schimbare, la primul ger
și totuși, moartea sădită-n carne așteaptă. răbdătoare.
cuvintele răsar din ceață. taina lor cerne răsuflările pustii
chiar dacă nu mai răspund tinerește, ele, cuvintele, asemeni verdelui crud al toamnei, se dau uitării
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risc
Dacă râzi, riști să pari prost,
Dacă jelești, riști să pari slab.
Dacă întinzi o mână cuiva, riști un angajament,
Dacă îți expui sentimentele, riști să-ți dezvălui adevărata natură.
Dacă îți faci cunoscute visele și ideile, riști să fii considerat naiv.
Dacă iubești, riști să nu fii la rândul tău iubit,
Dacă trăiești, riști să mori,
Dacă speri, riști să cunoști și disperarea,
Dacă încerci să faci ceva, riști un eventual eșec.
Dar riscurile trebuiesc asumate, pentru că-n viață adevăratul risc este să nu riști nimic.
Cel care nu riscă nimic, nu realizeaza nimic, nu are nimic, este nimic și devine nimic.
Deși evită suferința și dezamăgirea,
El nu poate, pur și simplu, învăța, simți, schimba ceva, crește sau trăi.
Prizonier propriei servituți este un sclav care și-a pierdut toată libertatea.
Numai cel care care riscă este cu adevărat liber.
Împlinirea propriei ființe este mai grea decât propriul sacrificiu.
poezie de William Arthur Ward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În val de lumină
n-am să te las moarte sângele să-mi bei
cerul mă înconjoară cu aripi de îngeri
în suflet rezonează glasuri de porumbei
și ploaia mireană mă spală de plângeri.
pentru puritate fac și sacrificii
post și rugăciune cu lumânări aprinse
am renunțat cu vârsta la capricii
doar doruri de zbor spre zări necuprinse.
n-am să te las moarte să mă torturezi
valuri de lumină izvorăsc din sânge
am credința sfântă Doamne să mă vezi
că vremurile tulburi nu mă vor înfrânge.
armonii de viață s-au copt în livezi
rodiri de speranțe sufletul le strânge.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și sacrificiu, adresa este: