Poezii despre moarte și simbolistică, pagina 2
Artă poetică
Să cauți râul ce e timp și apă,
Să-ți amintești că timpu-i tot un râu,
Să știi că ne petrecem ca un râu
Și-al nostru chip se oglindește-n apă.
Să simți că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... și că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.
Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani și luni și trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri și simboluri.
Să vezi în moarte-un vis, în asfințit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră și-asfințit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zori de Mărțișor
E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărțișor!
E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-și jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărțișor!
E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheț, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărțișor!
E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbați, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărțișor!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corbul Destinului
Prin ceața deasă, măruntă,
corbul se luptă-n neștire,
simbol al zilelor triste,
simbol al morții morbide
te strigă să ieși din lăcaș,
să te-nspăimânți de timpul de-afară,
corbul cel trist te-a zărit,
destinul nu-i ca odinioară
tristețea-i un glas nevăzut,
îți schimbă cu totul speranța
ajută-te singur mereu,
și-o să ai viitorul în față
gândește limped mereu,
viața va merge înainte
tu singur vei realiza,
cum gândeai înainte.
poezie de Alexandru Simion (20 decembrie 2015)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mormântul lui Adrian Păunescu
Academii, biblioteci, condeie,
Ornați cu doliu simboluri și lucrări;
Din măreția FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.
Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toți
Și nu există recurs la sentința de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morți.
Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ți scriu așa devreme
Poemul despărțirii fără sens,
La trecerea-ți spre umbrele eterne.
Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, și la Ip,
În munții Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morții spirituale-n acest anotimp,
Și-n evidențele de Bârca e minus un localnic.
[...] Citește tot
poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Viața și moartea
Să privim viul din interior și să-l înțelegem
pentru a ne îngloba și pe noi
de acolo de unde pornește și continuă scara evoluției.
Să gândim cum se instalează binele și răul
în trupul și în modul de a acționa liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieții adevărate.
Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant și implacabil,
rupe măsura
și oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.
Finitul și infinitul se susțin
cum viața și moartea
pleacă la drum împreună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mongan se gândește la trecuta lui măreție
Eu am băut mied din Țara Celor Tineri
Și plâng fiindcă acum știu deja tot:
Am fost copac, un alun*, iar ei fără niciun fel de rețineri
Mi-au atârnat pe ramuri Carul Mare și Steaua Pilot.
Asta s-a întâmplat demult n-avea memorie pământul:
Am devenit o urgență prin care trec roibii amurgului,
Am devenit un om, un om care urăște vântul,
Un om care știe un singur lucru, acela că fruntea lui
Nu va atinge sânii și nici buzele părul
Femeii iubite vreodată, în niciuna din zilele rămase.
O, fiară a pustietății, pasăre a aerului, spune-adevărul,
Trebuie oare să vă-îndur toate strigătele amoroase?
* Mongan rege irlandez mitic, fiul jumătate om al zeului mării, Manannán mac Lir; după unii
cercetători este vorba despre regele irlandez Mongan, mort în anul 625, un personaj real.
* Alunul, conform notelor lui Yeats, este simbolul biblic al Copacului Vieții și al Copacului Cunoașterii,
[...] Citește tot
poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A înflorit...
A înflorit speranța
Din spinii din cunună,
A înflorit credința
Din țepii ascuțiți,
A înflorit iubirea
Din flamura creștină,
A înflorit și moartea
Prin Învierea lui Iisus.
A înflorit și lacrima
Simbol al suferinței,
A înflorit și soarele
Vâslaș neobosit,
A înflorit și cerul
Polata-i e străjerul
Celui ce ne veghează
De la răsărit la apus.
A înflorit lumina
În tușe de creion,
A înflorit căința
Pe muchii de amvon,
[...] Citește tot
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sarut rece
Apropie-ți buzele de zâmbetul rece
Să mă topesc ca și-o lumânare,
Lasă-ți iubirea din suflet să plece,
Spre inima care aproape îți moare.
Aproape de toamnă rămâne tristețea
Aproape de parcul cu frunze și ploi,
Într-o statuie îți plâng frumusețea
Și o invoc să te-aducă înapoi.
Apropie-ți buzele de ape sărate
Acum, când fiori se sting încetișor,
Buzele mele sunt și ele înghețate
Sărutul rece mă-nvinge sonor.
Acum, când tăcut îmi este sărutul,
Ce n-ai fi dat să-l fi-nțeles
Rătăcești în timp certând minutul
Fierbinte atunci, dar nu l-ai ales.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Tania Tiron Igescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e foame
un râs forțat strâmbă în mine
credința din omul simbol
creștinătatea a reușit să impună
încă odată, inchiziția
un tun întors încă trage în propriul popor
în mileniul III
E Rusia
o caricatură explodează cu cartușe
în pieptul adevărului, la Paris
intre stânci și deșert
se naște un nou coran, în Akem
basmale negre poartă copii morți
dar încă vii
ei fac instrucție cu grenade pe piept
un nod de om lângă un ferrari
caută un muc de țigară
pe un geam scrie, haine second hand
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
N-am să-ți aduc din rătăcite porturi
Nici giuvaieruri nici mătăsuri moi,
Decât un strop de rouă în chivoturi...
Cu timpul rătăcite-s neștiute ploi.
Nici mistice simboluri de departe
Nu-ți voi aduce de prin Indii calde,
Din templele închise sub nisipuri moarte
Nu-ți voi aduce-n lama unei spade,
Ci doar un bob de rouă de pe roza-n floare
Voi aduna în zori la mine în priviri
Și templele s-or lăfăi-n răcoare
Și zei păgâni n-or să ne fie musafiri.
Iar porturile rătăcite-n gânduri moarte
Demult vor fi-ngropate în singurătate.
poezie de Emilian Marcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și simbolistică, adresa este: