moarte şi trompetă

Somn

Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linşte care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci nişte porţi
Calculează din vreme ai norocului sorţi

Parcă pleci la o luptă, oare ştii că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morţi
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!

Eşti încă viu... te gândeşti c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum şi hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte

Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana uşoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ţi afli nici locul, nici rândul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult zgomot!

Se duse vremea poeziei pure,
Poeţii dau cu cremă pe concepte
Şi ţipă-n vers mistreţii din pădure
Să sperie metafore-nţelepte.

Se laudă un spirit de bodegă,
Singurătatea şchioapă, centripetă,
De-acuma, doar durerea ni-i colegă,
Privighetoarea moare sub trompetă!

Poeţii de-azi, flămânzi de nemurire,
Pun, dinadins, muştar pe epitete,
Jupoaie versul clasic, în neştire,
Şi, din şoriciul lui, comandă ghete.

Ei nu presimt că stau pe buza gropii,
Că lira e flaşnetă-n tristă robă,
Că, fără rimă-n versuri, cântă popii
Iar surzii bat aiurea într-o tobă!

[...] Citeşte tot

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru tineretul condamnat

Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca nişte vite?
– Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadenţate şi rapide,
Pot însoţi rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă – mai puţin corul venit din fortăreţe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Şi trompetele mânându-i spre ceţuri încercănate de tristeţe.

Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviţi de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieţilor, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandreţea unor minţi înţelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.

***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori din eternitate

De acum, aşteptăm să ne aducă,
‘Nea Poştaşul,
Scrisori din eternitate, scrise
De mame,
De bunici şi alte neamuri adormite,
De cei a căror cădere au săvârşit
Pentru glie,
De tineri, de copii nenăscuţi
Scrise pe foiţe de aburi,
Împodobite cu miresme de lauri...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Nu vor mai fi fete mari care s-aştepte
Scrisori de la iubiţii lor plecaţi în armată,
Sau copii să meargă la scăldat la Sâi...,
Iar toamna la şcoală,
Căci, nu vor mai fi nici dascăli.
Nu vor mai rămâne
Nici capre, nici ciobani să le pască...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa căpitanului

Ne-strânseserăm cu toţii în salonul navei,
Niciun suflet n-avea curaj să doarmă –
Era miez de noapte neagră peste ape,
Furtuna lovea-n bordaj cu pocnete de armă.

E-un lucru înspăimântător ca-n miez de iarnă
Să fii scuturat de valuri şi de rafalele de vânt,
S-auzi sfredelul trompetei şi urletul de pe comandă:
"Tăiaţi catargul şi-l aruncaţi în mare" – catargul frânt.

Tremuram cu toţii livizi, înfriguraţi şi îngroziţi,
Pentru că cel mai voinic dintre noi tăcea mâlc
Când marea scrâşnea-n spume sub chila navei,
Iar stâncile morţii clănţăneau cu un sinistru tâlc.

Şi-astfel stăteam acolo-n întuneric,
Fiecare preocupat de rugăciunea lui,
"Suntem pierduţi," a strigat căpitanul,
Coborând cu pas împleticit pe scări, tehui.

[...] Citeşte tot

poezie de James Thomas Fields, 1817-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jacob Goodpasture

Când a căzut Fort Sumter şi a început războiul,
Am strigat din amarul sufletului:
"O, glorioasă republică, până aici ţi-a fost!"
Când mi-au îngropat fiul soldat
În sunet de trompete şi tobe,
Mi s-a frânt inima sub greutatea
Celor optzeci de ani şi am strigat:
"Oh, fecior care ai murit pentru o cauză nedreaptă,
Luptând pentru lichidarea Libertăţii!"
Am ajuns aici sub iarbă.
Şi acum, de la temelia timpului, văd:
De trei ori treizeci de milioane de suflete unite
Întru iubire pentru adevăr,
Crezând şi aşteptând naşterea
Unei Frumuseţi noi,
Izvorând din Fraternitate şi Înţelepciune.
Eu, fiind acum spirit, pot să văd Sosirea Lui Isus
Înainte ca voi să o puteţi vedea.
Oricum, voi, specie de vulturi aurii întemeindu-vă cuibul mereu mai sus,
Rotindu-vă mereu mai sus, urmărind lumina soarelui

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca o sârmă ghimpată

Te iubesc-ul ăsta rostit de toată lumea şi-n culcare şi-n sculare
nu-mi spune nimic - sună ca un butoi dogit uitat neumplut
de mii de ani oamenii îşi zic cuvintele astea tâmpite
cu buzele ţuguiate asemenea unei trompete ieftioare din alamă
cum zic bună ziua şi bună seara şi la revedere
ca să nu mă fac de râs şi să fiu în rândul lumii îl scrisesem şi eu pe un carton
un capac de la o cutie de pantofi de mort
de cum apăreau la geam iubitele mele
alea neîntrupate ca nişte iele bântuitoare de vise de doi bani
le arătam cartonul
şi le făceam semn că nu pot ieşi arătându-le micile pete roşii făcute cu carioca
are scarlatină prăpăditul, îşi ziceau
şi plecau înspre ele cocoşate de oftică
bombănind înciudate: a dracului boală, pas de-l iubeşte pe ăsta
dindărătul jaluzelelor galbene cum e luna râdeam poznaş
cu ultima dintre ele mi s-a înfundat
a luat forma unei coli de hârtie pe care era scris un condac bisericesc
şi a intrat pe sub uşă
mi-a smuls carioca din mână şi şi-a făcut şi ea
pete din alea ca de scarlatină

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine?

Pe cărările răzleţe
dintre zâmbet şi suspine,
ţi se pune-o întrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atâta frumuseţe,
e atâta gingăşie
într-o floare?
Pentru cine s-ar desprinde
din broaboada
de zăpadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă,
dacă totu-i inutil?
Pentru cine-n miez de roadă
sorb şi strâng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină

să te loveşti bezmetic ca fluturii de lună
fără niciun scop prinşi în efectul de pendulă
ca insectele din capcana luminii de bec
viaţa noastră avea un singur anotimp
şi o singură noapte şi nimeni nu ştia de ce
apoi ne-am plictisit să mai întrebăm
aşa că ne turnam vin în borcane de sticlă
şi povesteam
ce am fi vrut să ni se fi întâmplat
mai toţi am fost prinţi apoi miliţieni şoferi
oameni fără noroc jinduind noroc
doar fiul tatălui meu nu am fost

tatăl meu a avut o fântână
era cea mai adâncă şi limpede din sat
până într-o zi când a venit un străin
i-a dat doi lei
şi a plecat cu fântâna în spate până sus la deal
tatei i s-a părut că străinul e de pe altă planetă
mai ştia şi că pe Marte nu e apă neam

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (I)

E-un lucru bun acela că ori de câte ori stau într-un colţ al tavernei
sorbindu-mi grappa, pederastul este-acolo, aşa cum sunt şi copiii
cu ţipetele lor sau omul fără slujbă,
sau fetele frumoase care trec pe trotuar – toţi frângând
spiralele fumului meu de ţigară. "Aşa merg treburile, copile,
ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento".

Însă vocea aceea, vocea aceea amară a bătrânului
(patruzeci şi ceva de ani, poate?) cu care-am dat mâna
într-o noapte rece, pentru ca apoi să plecăm împreună
pe drumul către casa mea, acea tonalitate de trompetă veche –
n-o voi uita niciodată, nici măcar în ceasul morţii.
N-a pomenit nimic de vin, dar îmi vorbea atunci
pentru ca eram suferind şi fumam pipă.
"În fumătorii de pipă," a declarat el, tremurând un pic,
"poţi avea întotdeauna încredere!" Am dat abrobator din cap.

"M-am întors şi-am găsit fetele mai prietenoase, mai sănătoase,
cu rochiile mai scurte – iar asta după luni lungi de foamete –
şi, pentru că prospeţimea lor mă îmbătase,

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!