muşte şi viaţă

Povestea buretelui

de baie care se numea bob
spusă-ntr-un bar cu tejgheaua
de inox şi aramă
unde se servea bere la halbă
toată lumea fuma lulea
mesteca tutun
şi asculta cum ar fi putut
un simplu burete de baie
să ajungă burete adevărat
cu viermi cu musculiţe pe el
să se-nmulţească prin miceliu
era plin de melamină şi spumă
stătea într-un vas cu apă
regreta mult că nu este chiar
un burete de apă un animal
cu miros de formol să trăiască
fixat pe tulpinile unor plante acvatice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim o zi cu fluturi

Îţi înfloreşte gândul când te culci
Şi simt cum lângă mine arzi,
Sărutul înrourat pe buze dulci
Ademenind în mreje pe bastarzi.

Se varsă ceru-n ochii tăi străini
Cu împliniri pe clipe suprapuse,
Ca o mirare prinsă între crini
Să muşte uitarea iubirilor apuse.

Îmi fulgeri neastâmpărul în trup
Cu lacrimi reci aproape strig,
Aş vrea din lanţuri să te rup
Şi să topesc zăpezile de frig.

Amirosindu-ţi sânii, piersici coapte
Ce-mi pun parfumul lor în simţuri,
Aş întregi cu tine înc-o noapte
S-o rotunjim în forme fără zimţuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opac

Impunător, se suprapun colaje necuvântătoare
Din puntea vieţii mi se scurg lacrimile amărâte
Impostori, intruşi în casă, mă sărută
Îmi caut mintea dispărută
Pietros, sărată mare
Orizont lucind lumină
O vitrină scârţâie în zgomot
Scârţâie şi podul
Desprindere deplină
Câtă nesăbuinţă, voi gândaci
Ascunşi sub mobilă
Companioni, atraşi
De strigătul din scoică
Strigă marea departe
Strigă marea în scoică
Parcă alintă
In ecou imaculat
O muscă tristă bâzâie în tihnă
Cântecul.. amorul meu scindat

poezie de Ştefan Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apollinaire

Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viaţa de apoi?
Ţi-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoşteai legile nobleţii, precum Orfeu,
Tu ai iubit ţestoasa, calul, capra, şarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, şoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufniţa,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Aşa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zbura pe stradă un rinocer

înainte de roată a fost câine
a trăit s-a gudurat a lătrat
şi a muşcat ca un maidanez
a mers cu coada în vânt
fudul cum nu a mai fost nimeni
până într-o zi
când a vrut să muşte
o roată de la o super maşină

pe deasupra străzii zbura
nu ştiu de unde un rinocer
avea o eşarfă albă şi pantofi sport
iar vântul se lovea monoton
de bătrânele porţi

s-a trezit dis-de-dimineaţă
tristă şi mahmură
roată la o roabă plină
de zgură
puţin cam descentrată

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se ciopleşte durerea,
mâna cu dălţi ascuţite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte şi viaţă.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârşi luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-şi facă semnul
şi inima de măr fermecat

din care fiecare să muşte iubire.

Şi pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis

Peştii (planând prin aer, în luna iunie,
Părăsesc la amiezi lichida apelor domnie)
Ei se avântă-n cunoaştere, dezlegând la o adică
Multe mistere legate de speranţă sau de frică.

Peştii ştiu c-au Iazul şi Pârâul lor cu apă curgătoare;
Dar Dincolo de ele nu mai este şi-altceva oare?
Viaţa asta nu-i Totul, există ceva mai măreţ la alt nivel,
Sunt ei convinşi, ar fi mult prea neplăcut să fie-altfel!

Nimeni nu trebuie să aibă dubii dintre noi:
Când va veni, Binele va veni din Apă şi Noroi;
Şi-n mod sigur ochiul evlavios, cu necesitate,
Trebuie să vadă un Scop înalt în Fluiditate.

Puţine ştim, dar ce spune Credinţa-i adevărat,
Viitorul nu-i nicidecum un Ţinut Uscat.
Noroi la Noroi! Vârtejul morţii se-apropie, cumplitul,
Dar nu-i aici Sfârşitul, nu-i aici Sfârşitul!

[...] Citeşte tot

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bulgari

corpurile astea mici sunt doar muşte
prinse în scoci şi pahare lungi
de Carlsberg în baruri cu ţigani
irlandezi care luptă în ring,
fac box, sparg arcade şi destupă
şanţuri pentru o fată pe nume Maria.

dezgroapă morţi, pe ei nu-i lasă nimeni
să doarmă, alarme şi draperii date la o
parte, nimeni nu mai vrea sa creadă
în Soare, de ce ai face-o până la
urmă, doar nu te ţine cineva de mână:
eşti singur în pădure şi ştii asta

în vieţile noastre de hamsteri ne reîncarnăm în picturi murale sau strigoi,
păcat că ne păcălim între noi, transpirăm
danubic în cubul rubik al unui băiat cu autism pe nume Liviu.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un hoit

O, suflete-aminteşte- i priveliştea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară;
Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit,

Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele şi, puhav de venin,
Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.

Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
Care-o cocea adânc şi liniştit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit

Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori...
Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deodată
Din pricina puternicei duhori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"High tech"...

... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieşite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiţi de raze cum şarjele de laminoare,
ori plini de ţepi ca acele de brad cu vârf de gheaţă în stilete
şi păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanţe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoşei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agăţate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă şi epitete!...

... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmiţat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mişună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-şi amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din şansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moşteniri... şi-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...

rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!