Poezii despre negru și păr negru, pagina 2
Celei din urmă
Ochii negri,
Părul negru,
Și-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine-a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...
N-o fi fost necunoscuta ce m-așteaptă
Și-o aștept?...
A trecut...
Era-mbrăcată ca miresele lui Crist
Când coboară-ngândurată albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesațul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Și-aruncat în plină ziuă -
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.
A trecut...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În patul meu
Ah, cât de frumoasă ești
Seara când mi-adormi pe pernă,
Când în somn parcă-mi zâmbești
Cu o dragoste eternă!
În cascadă vălurită
Părul tău îmi umple patul,
Blânda, draga mea iubită
Cu păr negru ca păcatul!
Din făptura ta gingașă
Un oftat ți se prelinge,
Iar un sân, pe sub cămașă,
Mai obraznic, se împinge!
Palma mea, acum căuș,
Mai c-ar vrea ca să alinte
Sânul mic și jucăuș,
Dar mai bine stă cuminte.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (28 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Inocență
când venea de la câmp
muica își spăla părul negru și lung
cât o noapte polară
cu cenușa rămasă
(de la cocenii de porumb)
fiartă în apa de ploaie
și-l pieptăna
cu dinții rămași din curcubeul
viselor noastre
și își ungea volbura neagră cu gaz
să nu se prindă blestem nici deochi
tata-mare zâmbea cum numai el știa să o facă
din țigara de foi răsucită în colțul gurii
sub mustață, ca o adiere ca o mângâiere zâmbea
și se lăsa noaptea și noi visam coșuri cu fructe
mirosind a pământ reavăn, a rouă sub cleștarul
răbdării dus de muica pe cap
visam pân-am crescut dârdâind
în focul nenașterii noastre
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada vântului
chem nerăbdătoare vântul să destrame norii
să trăiesc în armonie cu stelele dragi
să văd și noaptea cum strălucesc sorii
cum luna descrie povești despre magi.
ziua fluieră pe frunze doine sublimate
bolte de curcubee le mângâie duios
spulberă furia când cu putere bate
în cetina verde se închină pios.
se joacă în plete negre și bălaie
atingând obrajii lacrimi le usucă
din focul iubirii stârnește vâlvătaie
e mereu grăbit e mereu pe ducă.
își face culcușul și în șura de paie
la cerul primitor visele le urcă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O casă pentru iubirea mea
Eu te-am trăit iubire frumoasă,
Ți-am dat copii și ți-am făcut casă.
Eu te-am trăit cu toată puterea!
Cu tine-mpărțeam liniștită, averea.
Eu ți-am trăit chiar și plecarea
Și nu ți-am plâns pierdută, zarea.
Te-am așteptat iubire frumoasă,
Doar cu merinde rostuite pe masă!
Și iată că-mi vii, în chip frumos
Cu părul negru de abanos
Cu ochii verzi și privirea senină
În care timpul a pus iar lumină.
Și te primesc iubire frumoasă!
Te invit iar la mine acasă
Pentru că știu că tu încapi toată
În inima mea, o casă curată!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cinci ani
Mă uit la ochii stinși ce altădată
Erau umpluți de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.
Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit și de zăpadă pare.
Văd mâinile ce le știam frumoase
Și care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe și osoase,
Neputincioase, reci și chinuite.
Aș vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama și să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoși din viața mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.
poezie de Octavian Cocoș (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintre trei sau patru oameni aflați într-o încăpere
Dintre cei trei sau patru oameni aflați într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
El este obligat să vadă injustiția printre spinii
Și incendiile de pe dealuri.
Iar cei care-au plecat întregi
Sunt aduși seara acasă ca mărunțiș.
Dintre cei trei sau patru oameni aflați într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
Părul negru i-acoperă gândurile.
În spatele lui, vorbe, rătăciții fără bagaje,
Inimi fără provizii, profeții fără apă,
Pietre mari puse acolo,
Stând, închise ca niște plicuri
Fără adresă; și nimeni care să le primească.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-s
Nu-s nici hoț... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.
Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.
Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aș rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.
Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverșunare,
Să te culc lângă izvor
Și să te înalț spre soare.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei mai aproape
De ce-ți sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare?
De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Și mâinile de ce-ți sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Și din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Și crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristețea blondelor opale,
Iar torțele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânți,
Cu tine cântă un infinit de armonii
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce te bucuri
Se cern din cer roiuri de fluturi
Zăpada-ți trece peste glezne
Te-aș întreba de ce te bucuri
Trecând prin albele troiene?
Ninge cu puf de păpădie
Suflat din cer de copii îngeri
Și vântul obrazu-ți mângâie
Te-aș întreba de ce te bucuri?
Pământul poartă albe straie
Copacii se gândesc la muguri
Eu stau la focul din odaie
Și mă întreb de ce te bucuri?
De ce ce porți roșu mă întreb
În albul ăsta nelumesc
Prezența ta întreag-o sorb
De ce te bucuri, e firesc?
[...] Citește tot
poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre negru și păr negru, adresa este: