Poezii despre negru și viață, pagina 2
Mi se înnegresc mâinile chipul lacrima
Și curge veninul și sângeră tainic inima ;
Curge-n capcane dorul sfâșiat adânc:
Mă uit spre viață... atât de mult pământ?!
catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Riscul iubirii
Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ți-aș fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Și totuși ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ți-aș spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înțelegi?
nu mai e nici neagră.
Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăiește,
dar nu se poate așa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.
poezie de Adriana Bădiță din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întuneric
Am văzut
rana neagră
prin care cerul
varsă întunericul
peste trupul tău...
peste trupul meu...
verde
mai tare
ca rădăcina vieții
pe roata ruginită
a umanității.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul ca loz câștigător
Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.
Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.
Poemul e un loz care câștigă
mereu. Jucați pe cioară: iată cioara.
Jucați pe mine: iat-o iarnă verde.
Esențiala diferență dintre
aceste lucruri n-are corp: trăiește
ca un abis cu buzele lipite.
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi transmit
Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roșu, gri.
Convenție, convențiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subțioare
Oh și deasupra capul verde
și mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn și tot integru...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Un munte negru întunecă lumina
e timpul, Doamne, să returnezi biletul,
refuz să mai exist
în lumea fără oameni,
refuz să mai trăiesc
cu lupii prin maidane,
refuz să urlu, ascult
rechinii printre dealuri,
refuz să lunec lin,
peste spinări de oameni,
nu-mi trebuie urechi,
nu-mi trebuie nici ochi,
la nebunia lumii răspund,
vă spun refuz.
poezie clasică de Marina Țvetaeva (august 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adîncuri
Ce liniștit surîde lacul
Sub caldul razelor de soare,
Cînd ceru-albastru se răsfrînge
În unda lui scînteietoare.
Și-n fundul lui, noroiul negru
Ascunde lupte îndîrjite.
Sunt mii de vieți ce se frămîntă
Sub clarul apei adormite.
Și noi zîmbim cu-nșelătoarea
Seninătate-a unor unde.
Ce calmi părem! Dar cîte patimi
Adîncul inimii n-ascunde!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul
Când simți că moartea e aproape
Să stingă-n veșnicu-i repaos
Viața ta cum într-o clipă
Se stinge-o stea pierdută-n haos;
Priveliștile depărtate,
De peste lanurile vieții,
Ți-apar ca niște zări albastre,
Sub strălucirea dimineții;
Convoiurile de iluzii
Revin din negrul lor apus,
Și trec din nou pe dinainte-ți
C-un farmec dureros, nespus...
Păreri de rău se-ngână-atuncea
Cu ultimele-adânci suspine,
Că pentru totdeauna moare
Și lumea care-o porți în tine.
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adîncuri
Ce liniștit surîde lacul
Sub caldul razelor de soare,
Cînd ceru-albastru se răsfrînge
În unda lui scînteietoare.
Și-n fundul lui, noroiul negru
Ascunde lupte îndîrjite.
Sunt mii de vieți ce se frămîntă
Sub clarul apei adormite.
Și noi zîmbim cu-nșelătoarea
Seninătate-a unor unde.
Ce calmi părem! Dar cîte patimi
Adîncul inimii n-ascunde!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciunea Măriucăi (acrostih pentru Maria)
Doamne Sfinte, mă iubești,
O spun îngerii din cer,
Apa râului sfințești,
Munții, culmile-n eter,
Nopți ne dai cu străluciri.
Eu mă rog pentru părinți,
Tu duh sfânt să le inspiri,
Evlavie de la sfinți.
Inimile să-întărești,
Umbre negre să alungi,
Bun Părinte, mare ești!
E minune unde-ajungi!
Sfânt Potir, tu strălucești,
Calea vieții îndelungi.
acrostih de Gabriela Gențiana Groza (2 mai 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre negru și viață, adresa este: