Poezii despre noapte și rochii, pagina 2
Anastasia
poezie dedicată fetiței Cătălinei Popescu
Albă, lume de ninsoare
Nopților le dai culoare
Astru lumii noastre, pace
Semn divin, ce ne atrage
Tatăl ce mereu ar face
Albă rochie de seară
Strălucești etern, fecioară
Ia, portul, România
Astăzi, fi-v-ați bogăția.
acrostih de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de căpătat
am călcat piatra
și piatra a căpătat grai.
am călcat asfaltul
și asfaltul a căpătat aripi.
am călcat țărâna
și țărâna a căpătat viață.
am călcat rochia de stambă înflorată
și carul nopții tras de fluturii albi
a căpătat o roată.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
[cusut]
cu fereastra
deschisă
îmi legăn
umbrele
pe genunchi
nouă
și jumătate
se aude
o mașină
de cusut
în camera
din față
au rămas
cuvintele nespuse
o iubire de bazalt
rochia ivory
cu tivul
[...] Citește tot
poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trezire
Într-un ungher de noapte
stă treaz eternul meu vis,
și-n ultimul somn, de moarte,
mă va urmări, poate-n Paradis.
Vis neîmplinit ce mi-ai bântuit viața,
și nu doar nopțile,
nu ți-ai întors către mine fața,
nu mi-ai deschis porțile,
te-ai așezat povârniș
în calea urcușului,
văl de ceață spre luminiș,
furtună destin în zborul pescărușului.
Acum, știu cum să te-alung:
dacă voi închide ochii,
n-o să mai dorm,
cu gândul o să-ți străpung
travestiul în negre rochii,
chipul hidos și diform...
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Licărind rece
o stea șoptea în noapte
să vezi cum trece un în
ger
cu aripi de carton
lipite de perete
în focul stelei încălzea
un suflet care suferea de dor
pentru o fată cu rochia subțire
licărea ceva și-n ochii ei
un jar
ceva mistuitor
ardea o stea în depărtări
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alint de stea
Ajută-mi rochia ca să cadă,
La pieptul tău să mă aduni,
Vreau ochii tăi vrăjiți să vadă,
Umbrele lunii peste sâni
Rănește-mă încet, erotic,
Dar vindecă-mă mai târziu,
Într-un decor de vis, exotic,
Sub cerul nopții, argintiu
Și să nu adormim devreme,
De fapt, să nu dormim deloc,
Să fim iubirea care geme
În al plăcerii tainic joc
Hai lasă rochia să îmi cadă,
Chiar dacă par că nu aș vrea,
Să fiu a ta, să-ți fiu întreagă,
Iar tu să-mi fii alint de stea.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima ninsoare
Tăcuți din ceara nopții
împletind poeme,
și eu și tu,
păream de mult bătrâni.
Cu degete lungi și nebănuite
luna ne-a dăruit
ochelari de lumină,
pentru ca, uitându-ne
pe deasupra lor,
să ne vedem și mai bătrâni.
Târziu mi-am dat seama
că luna plecase-n căutarea soarelui
și-n nebunia ei,
își destrămase rochia de mireasă
peste trupurile noastre,
făcându-ne și mai bătrâni.
poezie de Carmen Tania Grigore din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de evantai
Fulgăieli de iasomie
Îți aduce vântul ție.
Pe un leagăn de lună
Cu maci prinși-n cunună...
Intr-o rochie albastră
Fluturând în hintă de raze
De o ramură legată
De salcâm roșu-n zaraze
Feerii de Mai când erai
Cântec nopții de evantai
Când cu bucle răsfirai
Cântece în sânge de nai
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare depărtare
Tu ești a mea mare
De-nstrăinare,
De țărm coliliu,
Întins în pustiu...
Ce rânced nisipul!
Spulberă-mi chipul,
Mai spune-mi, te rog,
Cum cerul olog
Se neliniștește;
Coada de pește
Lucește-n ochii
Nopții în rochii...
Tu ești a mea mare,
Ce rânced apare;
Nisipul m-alină
În fulgi de lumină...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plăcerea din dezordine
O anume dezordine-n ținuta doamnelor nopții
Are-un farmec care ne-atrage, cum perlele-atrag hoții:
O bluză dezgolind un umăr poate deveni
O extrem de fină, subtilă diversiune
Legănarea unui cercel, din când în când,
Flirteaza cu albeața corsajului
O manșeta a mânecii, neglijent desfăcută,
Lasă la vedere panglici fluturânde
Ajunge-o răsfrângere-a rochiei, mereu remarcată,
Și, emoțional, juponul înflorat se arată
O curelușă la pantofi legată în chip de floare
Arată un surplus de finețe și candoare
Toate-acestea mă-încântă nespus și devin circumspect
Când arta-i perfectă și precisă în fiecare-aspect.
poezie de Robert Herrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre noapte și rochii, adresa este: